Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) și Asociația Bolnavilor de Cancer (ABC) au lansat, marți, MedARP, aplicația software care conectează în timp real farmaciile, distribuitorii de medicamente și asociațiile de pacienți, pentru ca bolnavii să aibă acces în cel mai scurt timp posibil la tratament. În prezent, în aplicație sunt înrolate peste 140 de farmacii din toată țara, iar cele două asociații spun că medicamentele pot ajunge la pacienți chiar și în aceeași zi. Soluția vine în sprijinul bolnavilor de cancer din România, care se confruntă frecvent cu lipsa medicamentelor necesare supraviețuirii lor, dar va fi extinsă și pentru alte afecțiuni.
MedARP poate fi instalată gratuit în calculatoarele farmaciilor și ale distribuitorilor de medicamente, aplicația fiind monitorizată de asociațiile de pacienți, care văd comenzile preluate de farmacii și trimise către distribuitori și urmăresc stadiul aprobării și onorării lor. Astfel, bolnavii vor ști unde se află medicamentele necesare lor și în cât timp vor intra în posesia lor.
”Încă din 2008, de când au început să dispară medicamentele la comerțul intracomunitar, pacienții aleargă după tratamentul prescris de medicul curant. Acest program își propune să vină în sprijinul pacienților care nu își găsesc medicația și, pentru nu mai umbla din farmacie în farmacie, acest soft îi degrevează de asemenea eforturi și nu face decât să îi aprovizioneze cu medicația. Noi putem monitoriza foarte bine circuitul medicamentelor în sistemul public de sănătate, în circuitul deschis, și vom arăta și ce nu găsim și putem pune întrebări pertinente, argumentate, de ce nu găsim aceste medicamente, de ce nu sunt pe piață. Primul scop al acestui program este să sprijine pacientul, dar va genera și acea analiză prin care vom demonstra că nu găsim anumite medicamente”, a declarat Cezar Irimia, președintele ABC.
Potrivit acestuia, bolnavii cărora li se prescrie tratamente greu de găsit, cum sunt cele pentru cancer, ajung să extindă căutările atât în localitățile învecinate, dar și la distribuitori sau în străinătate . ”De multe ori se pasează vinovăția, se arată cu degetul spre producător. Producătorul nu are nici în clin, nici în mânecă cu distribuția medicației în teritoriu. Am avut o probă și vom cere pacientului să ne-o aducă: o cutie de medicamente pentru cancer luată din Germania cu RCP (rezumatul caracteristicilor produsului) în limba română. Deci, vedeți, unde ajung medicamentele noastre”, a explicat Irimia.
Răzvan Ștefan, care deține patru farmacii în preajma spitalelor din București, a precizat că medicamentele care lipsesc în principal sunt cele pentru afecțiuni din sfera onco-hematologică (cancer și boli de sânge), dar nu sunt singurele.
”Problema, din punctul nostru de vedere, a fost deja rezolvată, prin introducerea acestui proiect, prin cooptarea tuturor marilor distribuitori și a câtorva farmacii independente, deja s-a reușit ca toți pacienții care s-au adresat farmaciilor să-și primească medicația. Lucru care, din punctul meu de vedere, rezolvă orice fel de problemă. E foarte important de continuat acest parteneriat și cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că în momentul în care aceasta va veni în sprijinul nostru, al tuturor, lucrurile vor funcționa corespunzător”, a declarat Răzvan Ștefan.
Acesta a mai spus că, odată cu introducerea distribuitorilor de medicamente și a timpului foarte scurt de răspuns, s-a rezolvat problema tuturor pacienților din provincie, care erau nevoiți să revină în Capitală a doua zi sau mai târziu să își ia medicamentul, iar prin faptul că acum ei au acces la medicament în aceeași zi nu mai trebuie să facă drumuri suplimentare.
Aplicația a fost testată pentru un medicament de cancer, iar de luna viitoare urmează să mai fie disponibile în total, prin intermediul ei, patru-cinci medicamente pentru cancer, potrivit Rozalinei Lăpădatu, președintele APAA. În primă fază aplicația se concentrează pe facilitarea găsirii medicamentelor pentru cancer și boli autoimune, dar în viitor va fi extinsă și pentru alte tipuri de tratamente, pentru că nu există nicio restricție în acest sens.
Pentru a intra mai rapid în posesia medicamentelor de care au nevoie, bolnavii trebuie să meargă cu rețeta primită de la medic în farmacie, unde se scanează codul QR al rețetei. Dacă medicamentul se regăsește în stocul farmaciei, acesta va fi eliberat pacientului, în caz contrar, farmaciștii plasează comanda către distribuitori prin intermediul aplicației. Distribuitorul ales de farmacie va primi în aplicație cererea în baza unui cod de cerere, va verifica în timp real cererile din farmacii și își asumă că va răspunde solicitării în maxim 2 ore. În urma aprobării comenzii de către distribuitor, cererile către ceilalți distribuitori vor fi anulate automat de aplicație. Apoi, farmacia va informa pacientul că i-a fost găsit medicamentul și îl va anunța când îl va putea ridica din farmacie. La final, pacientul trebuie să valideze cu cardul de sănătate eliberarea medicamentului din farmacie.
Atunci când distribuitorii nu pot furniza tratamentul cerut de pacienți, se ia legătura cu producătorul, căruia i se solicită să suplimenteze stocul.
”Dacă farmacia este în același oraș în care distribuitorul are depozit, medicamentul se poate livra în aceeași zi, dacă este în altă localitate, se poate livra într-o zi sau două, dar pacientul primește răspunsul. Ceea ce este foarte important în această aplicație este că transparentizează și monitorizează tot acest lanț între pacient, farmacie și distribuitor. Noi înrolăm toate farmaciile și distribuitorii care vor să facă parte din acest program”, a declarat Adriana Lăpădatu.
Potrivit acesteia, aplicația, ca și ideea ei, reprezintă ”cu totul și cu totul ceva nou, ce nu s-a mai făcut nici în România, nici în altă parte de lume”. Aplicația a fost dezvoltată din resursele financiare proprii ale asociațiilor, cu o investiție de ”câteva mii de euro”, dar se dorește obținerea unei sponsorizări pentru asigurarea mentenanței necesare după primele luni de funcționare ale acesteia.
Hotărârea de Guvern care pune pe jar piața medicamentelor din România
Pacienții au la dispoziție un număr de telefon, 0727.341.434, unde pot reclama lipsa medicamentelor și pot cere informații despre cum funcționează aplicația. Pe de altă parte, farmaciile care vor să afle mai multe informații despre cum funcționează aplicația sau despre cum se pot înscrie pot apela la numărul de telefon 0730.203.523.
”De un an și ceva de când avem call center-ul funcțional, chiar dacă am rezolvat problemele celor care au sunat, toate apelurile noastre către decidenți au fost cu răspuns zero. Atunci ne-am gândit la o altă metodă prin care să sprijinim pacienții noștri și cumva să monitorizăm circuitul medicamentelor, pentru că nimeni nu va recunoaște că medicamentele noastre au luat drumul spre lume”, aexplicat președintele ABC.
Ministrul Sănătăţii: Avem preţuri pentru trei medicamente oncologice, le vom aduce prin Unifarm
Întrebat câte citostatice lipsesc, președintele ABC a precizat că, având în vedere faptul că, în timp ce unele medicamente apar, altele dispar de pe piață, este o continuă căutare pentru găsirea tratamentelor în oncologie și în alte patologii cronice în care lipsesc tratamentele vitale, care, de cele mai multe ori, fac diferența între viață și moarte.
”Cei care au posibilitatea se aprovizionează de pe piețele țărilor învecinate, Bulgaria, Ungaria, cei care au rude, cunoștințe în străinătate și mai au și bani pot procura de pe piața europeană medicamente, care, de cele mai multe ori poate trebuiau să rămână în țara noastră, iar cei care nu au aceste posibilități și care sunt cei mai mulți, din păcate, renunță la tratament, renunță la viață; de aceea, venim în întâmpinarea lor cu aceste proiecte care să le ușureze suferința și să le dea o șansă la viață prin găsirea tratamentului imediat, când îl recomandă medicul curant”, a punctat Irimia.
În prezent aplicația este folosită de 1 producător, 4 distribuitori mari de medicamente și peste 140 de farmacii din toată țara, majoritatea independente (nu aparțin unor lanțuri mari de profil), Adriana Lăpădatu estimând că numărul lor se va dubla în următoarea lună, în contextul în care proiectul este deschis în continuare tuturor distribuitorilor de medicamente și farmaciilor autorizate care vor să le faciliteze persoanelor care suferă de boli cronice accesul la tratamentul prescris de medicul curant.
”E un început, e de la zero spre normalitate. În România sunt undeva la 7.000 de farmacii, undeva între 500 și 1.000 de farmacii eliberează în mod constant medicamente pe programe naționale și medicamentele de genul ăsta care au un deficit. Nu ne limităm doar la cele 500-1.000 de farmacii, dar e clar că ne dorim să intre cât mai multe dintre aceste farmacii”, a spus Adriana Lăpădatu.
Prima țintă a aplicației vizează, totodată, includerea tuturor medicamentelor pentru cancer și cele imunologice, unde, conform președintelui APAA, a fost cel mai mare deficit în ultimul timp, iar apoi extinderea și la alte boli. ”Vrem ca acest program să acopere din ce în ce mai multe medicamente și afecțiuni, nu doar cele imunologice sau oncologice. Programul este absolut deschis către orice farmacie și distribuitor de medicamente autorizat legal în România”, a mai spus Lăpădatu.
Întrebată de reporterii Vocea.biz dacă există o listă completă cu farmaciile care folosesc aplicația MedARP, aceasta a precizat că, în urma discuției cu reprezentanții Consiliului Concurenței, APAA nu poate furniza lista farmaciilor, pentru a nu se considera că cele care au instalat aplicația sunt favorizate. Totuși, farmaciile pot informa clienții, atât pe paginile de internet proprii, cât și prin flyere sau pliante în punctele de lucru, că o folosesc.
Următorul pas ar viza, potrivit președintelui APAA, mai multe modificări legislative, una care să permită oricărei farmacii să elibereze un medicament și alta care să permită pacienților care nu se pot deplasa să li se livreze la domiciliu medicamentele în condiții controlate de temperatură.
”Dacă pacientul vine de la Călărași la București, pentru că nu are specialist la Călărași, medicul din București îi dă rețeta, iar el nu poate să o ridice decât din București. De când s-a implementat prescripția electronică, noi am tot cerut la Casă să se facă modificarea, astfel încât pacientul, cu atât mai mult cu cât avem un sistem care susține această activitate, poate să-și ridice de oriunde din țară prescripția. Multe dintre aceste medicamente trebuie transportate în condiții controlate de temperatură, unele dintre ele trebuie să stea numai între 4 și 8 grade, pentru că dacă depășesc această temperatură, își pierd proprietățile, nu mai au niciun efect, sau pot avea și efecte adverse. Oamenii care vin în centre universitare pleacă cu medicamentele în sacoșe vara cu trenul, la 40 de grade C. Orice gentuță frigorifică ai avea sau pungi congelate, dacă stai 4 ore în tren și nu ai aer condiționat, mă îndoiesc că medicamentul va mai avea eficiența care trebuie”, a explicat Lăpădatu.
CNAS alocă mai mulţi bani pentru medicamentele din programele naţionale cu scop curativ
Și președintele ABC susține o modificare temeinică a legislației, ”care ar trebui să facă ordine în sistemul de sănătate, și nu amendamente, notificări, ordin de ministru, care nu au făcut decât să bulverseze și mai tare sistemul de sănătate din România”.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a explicat, luna trecută, că, în ceea ce privește lipsa medicamentelor oncologice pentru copii, va semna ordine de ministru pentru cinci prețuri pentru cinci medicamente, care sunt în momentul de față în avizare juridică și, totodată, că se gândește să sancționeze producătorii și distribuitorii care nu raportează lipsa de medicamente de pe piață. În ceea ce privește site-ul medicamentelipsa.ro, ministrul de resort a precizat că acesta funcționează și cineva de la minister se ocupă de el.
Anunțul privind revizuirea cadrului legislativ pentru asigurarea necesarului de medicamente pentru pacienții din România a fost făcut la jumătatea lunii anterioare. Conform noilor reglementări, deținătorii de autorizație de punere pe piață au obligația să garanteze permanent respectarea obligației de serviciu public prin asigurarea unui stoc minim egal cu rulajul mediu lunar, pentru fiecare medicament pentru care dețin autorizația de punere pe piață în România. De asemenea, aceștia au obligația de a onora orice comandă justificată primită de la unitățile sanitare și farmaciile cu care se află în relații contractuale, în termenele de livrare. Unitățile sanitare și farmaciile au obligația să transmită comanda justificată către distribuitorii angro cu care se află în relații contractuale, cel puțin o dată pentru fiecare distribuitor angro, până la onorarea comenzii.
Ministrul Sănătății a cerut direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să monitorizeze permanent situația rulajului medicamentelor pentru care s-au înregistrat disfuncționalități în aprovizionare.
Totodată, prin Ordinul de ministru care reglementează achiziția unor medicamente care sunt procurate prin procedura de nevoi speciale sunt introduse prevederi referitoare la termenele ce trebuie respectate de instituțiile și structurile cu atribuții în domeniu în vederea îmbunătățirii procesului de asigurare a accesului pacienților la medicamente furnizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale.
De asemenea, în scopul de a asigura accesul populației la medicamente, se stabilește faptul că în vederea achiziționării medicamentelor pentru nevoi speciale, pentru care prețul propus este mai mare decât prețul minim, Ministerul Sănătății poate aproba temporar prețul propus, pe perioada de valabilitate a autorizației de nevoi speciale.