Povestea apei minune de la Sarcău. Este unică în România datorită compoziţiei speciale – FOTO

Vocea.biz / 24.04.2017
Povestea apei minune de la Sarcău. Este unică în România datorită compoziţiei speciale – FOTO

Bihorul este fără doar şi poate tărâmul apelor termale. La mai puţin de 40 de kilometri de Oradea, în localitatea Sarcău a fost descoperită o baltă cu apă termală sărată, apă a cărei compoziţie este unică în România.

O apă galbenă, cu un miros aparte este numai bună de tratat diferite afecţiuni. Apa minune se găseşte în localitatea bihoreană Sarcău, acolo unde o familie a amenajat o bază de agrement.

Apa este foarte bună pentru reumatism, pentru sistemul circular, nervos, tratament post-traumatic, dar şi pentru Conţine fier şi este foarte bogată și concentrată în minerale cum ar fi sarea, care este în concentrație foarte mare, calciu, sulf, magneziu, brom, iod. Ajută la tratarea spondilozelor vertebrale,  tratarea herniei de disc, în mod special, dar tot așa, în fază sub acută cronică“, a explicat  medicul Ioana Moga, specialist fiziokinetoterapie.

Afacere pornită din întâmplare

Afacerea unei familii se dovedeşte a fi una reuşită. Ani la rând, soţii Pătălău au făcut drumul Oradea-Zalău şi au observat că în satul Sarcău, într-un câmp, pe timp de vară oamenii se adună şi fac baie. Aşa au descoperit că oamenii se adunau “la gropoi” o baltă cu apă a cărei culoare şi miros le-a trezit interesul.

Au aflat că este vorba despre o apă termală sarată şi aşa s-au gândit să dezvolte o afacere în zonă. Investiţiile au început în anul 2000, iar în 2007 au dat drumul bazei de tratament.

Apa vindecatoare de la Sarcau- sursa foto-http://lazar-horea.com
Apa vindecatoare de la Sarcau- sursa foto-http://lazar-horea.com

“Am urmat politica paşilor mărunţi. Am început cu construirea unei pensiuni, pe urmă a bazinelor, după care au urmat alte două pensiuni. Investiţia a fost de aproximativ 1 milion jumate de euro şi suntem conştienţi că nu se recuperează de azi pe mâine, dar ne autosusţinem , suntem pe plus şi continuăm investiţiile”, ne-a mărturisit Adrian Pătălău.

În perioada 1971-1972 s-au executat lucrări de cercetare geologică pentru depistarea de noi rezerve de petrol şi gaze, ape geotermale, apă potabilă, lucrări efectuate şi în perimetrul Sarcău. În urma acestor lucrări s-a construit o sondă pentru apă termală. Prin probele de producţie executate la miocen, s-a pus în evidenţă un orizont acvifer termomineral, cu debit în regim eruptiv de 1,5 l/s, apă cu temperatură de 43°C, clorosodică, tip apă de zăcământ, cu urme de gaze.

Sonda a fost predată pentru utilizarea organelor administrative locale, care au construit un ştrand şi au folosit apă termominerală produsă de sondă pentru agrement.

Câte bazine s-au construit?

Baza de agrement de la Sarcau
Baza de agrement de la Sarcau

Au fost construite 4 bazine mai mici unde oamenii să poată beneficia de efectul curativ al acestor ape, a fost construit un bazin de decantare a apei termale, cabine de schimb şi grupuri sanitare în aer liber.

Acest ştrand cu apă termală de la Sarcău, pe măsură ce s-a răspândit vestea calităţii apei, a trecut de la o importanţă locală la una zonală pentru că de exemplu unii medici din Oradea îşi trimiteau pacienţii aici la băi. Dar, o dată cu trecerea timpului şi datorită faptului că nu s-au mai făcut investiţii în acest ştrand, totul a ajuns în paragină.

Baza de agrement de la Sarcau
Baza de agrement de la Sarcau

Bazinele s-au degradat, s-au înfundat conductele de alimentare a bazinelor astfel încât la începutul anilor 90 din cele 4 bazine doar 2 mai funcţionau.

A fost refăcută structura vechilor bazine în aer liber, la început fiind construit un bazin închis, astfel încât oamenii să poată veni pentru tratament şi iarna.

S-a investit  mult şi în baza de tratament care cuprinde piscina interioară cu apă termală, o sală pentru gimnastică şi cabinetele pentru efectuarea procedurilor medicale.

Deasemenea,s-au pus în valoare şi energiile alternative, realizându-se două sisteme de încălzire cu panouri solare. Astfel se asigură 40 de litri de apă caldă pe minut, suficientă pentru 4 duşuri simultane.

Energia solară este folosită şi la piscină şi la baza de tratament. Temperatura apei ce vine din pământ este peste 40 de grade, dar în bazine aceasta atinge între 30 şi 34 de grade Celsius.

 

Citește și...