Cu grijă faţă de propria persoană şi cu ajutorul unor analize pe care să le repete anual, femeile se pot ţine departe şi pot să prevină peste 80% dintre cancerele apărute în rândul reprezentantelor sexului frumos. Metodele nu sunt complicate şi nu necesită eforturi financiare uriaşe, dar pot creşte speranţa de viaţa în rândul femeilor. Este vorba despre consultaţia ginecologică, testul Papanicolau, ecografia transvaginală şi ecografia la sân. Aşa că nu rataţi vizita anuală la medicul ginecolog!
Consultaţia ginecologică este obligatorie pentru orice femeie, chiar dacă este sănătoasă. În afară consultului clinic, este importantă şi efectuarea altor teste. Testul Papanicolau este simplu de făcut, durează puţin şi nu este dureros. Practic, medicul prelevă celule de la nivelul colului uterin, iar analiza lor poate identifica precoce celulele anormale, înainte ca acestea să se transforme în celule canceroase. Leziunile precanceroase care sunt însă tratate nu evoluează periculos.
Ecografia transvaginală este cea mai utilă pentru investigarea întregului aparat genital feminin. Aceasta poate depista diferite afecţiuni ale uterului, ovarelor sau a trompelor uterine. Prin intermediul ecografiei intravaginale se pot depista diferite tumori, polipi, chisturi, fibroame sau alte afecţiuni.
Ecografia la sân este o investigaţie pe care trebuie să o efectueze anual toate femeile care au împlinit vârsta de 30 de ani, dar şi cele care au avut cazuri de cancer la sân în familie. Chiar dacă 80% din leziunile apărute la nivelul lor sunt benigne, monitorizarea sănătăţii sânilor vă poate salva viaţa.