Jocul Tetris ar putea preveni tulburarea de stres post-traumatic

Bogdan Buburuz / 01.04.2017
Jocul Tetris ar putea preveni tulburarea de stres post-traumatic

Jocul Tetris blochează amintirile neplăcute care apar în cazul unor oameni ce trec printr-o experienţă traumatică. Cercetătorii au testat cu succes teoria pe 35 de victime ale unor accidente auto, iar rezultatele arată că acestea au avut mai puţine amintiri supărătoare ale evenimentului.

Cercetătorii de la Institutul Karolinska şi colegii lor de la Universitatea Oxford au reuşit să demonstreze că supravieţuitorii unor accidente auto au mai puţine astfel de simptome dacă joacă Tetris în spital, într-o perioadă de şase ore de la internare, după ce, în prealabil, li s-a cerut să-şi amintească accidentul, transmite EvoNews.

Emily Holmes, profesor de psihologie, a studiat efectele preventive pe care le au intervenţiile comportamentale – proceduri care includ jocul Tetris – în reducerea amintirilor supărătoare după o experienţă traumatică.

“Din moment ce jocul e solicitant din punct de vedere vizual, am vrut să vedem dacă ar putea preveni aspectele supărătoare ale amintirilor post-traumatice, prin perturbarea unui proces numit consolidarea memoriei”, a explicat Holmes.

Studiul a implicat 71 de victime ale unor accidente auto, iar jumătate dintre pacienţi au beneficiat de intervenţie – şi-au amintit de traumă şi apoi au jucat Tetris – în timp ce aşteptau în secţia de Urgenţe a spitalelor. Totul în decursul a şase ore de la accident. Rezultatele au arătat că ipoteza cercetătorilor era adevărată: cei care s-au jucat Tetris au avut mai puţine amintiri supărătoare privind trauma în următoarea săptămână de la accident. De asemenea, cercetătorii au descoperit că amintirile supărătoare au scăzut în intensitate mai rapid.

Cercetătorii spun că este nevoie ca studiile să fie continuate pentru a se stabili dacă efectele psihologice benefice ale intervenţiei persistă pe o perioadă mai lungă de timp, cum ar fi 30 de zile, perioada după care se poate pune un diagnostic de tulburare de stres post-traumatic.

Citește și...