Ce să pui în rulada cu gem de căpșuni ca să aibă un gust unic. Secretul gospodinelor de la țară

Filon Stan / 17.10.2023
Ce să pui în rulada cu gem de căpșuni ca să aibă un gust unic. Secretul gospodinelor de la țară

Iată ce să pui în rulada cu gem de căpșuni ca să aibă un gust unic, pe care copiii îl vor iubi, la fel de mult ca adulții. Nu poți da greș cu această rețetă, iar cei dragi îți vor mulțumi.

Ce să pui în rulada cu gem de căpșuni ca să aibă un gust unic

Astăzi îți aducem o rețetă delicioasă de ruladă cu gem de căpșuni. Trebuie să o pui bine deoarece vei fi nevoită să o repeți de multe ori. va deveni una dintre rețetele tale preferate și o vei găti ori de câte ori vei simți nevoia de ceva dulce, dar și cât mai natural.

Rețete de ruladă cu diferite tipuri de gem sunt multe, însă cea prezentată astăzi este una delicioasă, în mare parte datorită unui ingredient pe care multe gospodine nu îl folosesc pentru acest tip de desert. Poți prepara foaia de ruladă și diferite compoziții simple sau combinate. Pentru umplutură poți alege diferite creme, dar poți apela cu succes și la borcanele cu gem sau cu dulceață. Cu cât gemul este mai colorat și mai aromat, cu atât rulada va fi mai spectaculoasă și mai gustoasă și va arăta superb pe platou. Citește și Rețeta Annei Lesko de cornulețe cu gem. Se prepară imediat. Care e ingredientul secret care le dă savoare

Ce sa pui in rulada cu gem de capsuni ca sa aiba un gust unic
Ce sa pui in rulada cu gem de capsuni ca sa aiba un gust unic

Ruladă cu gem de căpșuni – Ingrediente

  • 5 ouă de mărime medie
  • 125 gr făină
  • 125 gr zahăr
  • 50 ml ulei
  • un praf de sare
  • 8 ml esență de vanilie
  • 275 gr gem de căpșuni
  • zahăr pudră pentru decor, opțional.

Mod de preparare

Trebuie să facem doar foaia pentru ruladă, deoarece umplutura o avem deja la borcan. Trebuie doar să te decizi dacă vrei să folosești gemul ca atare sau dacă vrei să îl transformi într-un jeleu delicios. Dacă vrei să îl folosești ca jeleu, atunci trebuie doar să-l încălzești, să-l treci printr-o sită, după care să adaugi o lingură de amidon. Îl mai fierbi la bain marie, până când se hidratează amidonul, amestecând continuu pentru omogenizare. Adaugă esență de vanilie în gem, care este și ingredientul secret. Acesta va imbunătăți mult gustul gemului și al ruladei.

Pentru aluat, se separă ouăle de albușuri. Albușurile le amesteci bine presărate cu un praf de sare, până când devin cristaline. Apoi, adaugă treptat, jumătate din cantitatea de zahăr și amestecă energic până când obții o bezea fermă. Următorul pas este să amestecăm gălbenușurile cu cealaltă jumătate din cantitatea de zahăr, până când acesta se dizolvă. Adaugă uleiul și esența și omogenizează compoziția. Încorporează în compoziția rezultată bezeaua de albușuri, adăugând-o treptat și amestecând ușor. La final, adaugă treptat și făina trecută prin sită. Citește și Cum prepari cele mai bune sarmale în foi de viță de vie. Rețeta originală a gospodinelor de la țară

Se întinde uniform aluatul în tava tapetată cu hârtie de copt, apoi se pune tava în cuptor și se coace foaia de ruladă pentru 20 de minute la 180 de grade Celsius. Imediat după coacere, răstoarnă foaia de ruladă pe un ștergar de bucătărie umezit ușor. Ruleaz-o în acest ștergar și las-o până când se răcește. După răcire, întinde foaia de ruladă și unge-o cu gemul de căpșuni. Ruleaz-o din nou, înfășoar-o cu hârtie de copt și las-o la odihnit 1-2 ore. Vă urăm poftă bună!

Citește și...