Cum pregătești cartofii înainte să-i pui la prăjit. Așa vor ieși crocanți și gustoși

Tălău Mihnea / 03.10.2023
Cum pregătești cartofii înainte să-i pui la prăjit. Așa vor ieși crocanți și gustoși

Cartofii prăjiți reprezintă o tentație irezistibilă pentru mulți dintre noi. În ciuda popularității de care se bucură în rândul românilor, puține gospodine cunosc însă trucul care îi face cu adevărat gustoși. Și este foarte simplu, trebuie doar să fierbi puțin cartofii, înainte de a-i prăji. Necesită doar puțină răbdare și atenție, astfel încât rezultatul să fie ideal.

Trucurile care vor face cartofii prăjiți mult mai crocanți și gustoși

Necesită doar puțină răbdare și atenție, astfel încât rezultatul să fie ideal.

Cartofii prăjiți ideali sunt moi la interior și crocanți la exterior, fără să se sfărâme în tigaie. Prima regulă importantă pentru a-i obține este alegerea foarte atentă a tipului de cartofi. Cei făinoși cu miez galben sunt cei mai potriviți.

Dacă dorim să obținem cartofii cât mai crocanți, este necesar ca înainte de a-i pune la prăjit în tigaie, să îi fierbem în apă, alături de puțină sare. Mai apoi, cartofii trebuie lăsați să se usuce bine, după care pot fi prăjiți normal.

Un alt truc ingenios la care puteți apela este ca înainte de a prăji cartofii, să lăsați feliile în apă rece, vreme de aproximativ o oră. Apoi, după ce sunt bine uscați, îi puteți prăji normal. Astfel, feliile de cartofi vor rămâne mult mai ferme și nu se vor mai lipii între ele.

Pentru a împiedica lipirea cartofilor pai între ei, aceștia trebuie să fie puși în tigaie în cantități mici și să fie amestecați din când în când. Sarea și celelalte condimente se presară imediat după ce s-au gătit. Sarea poate înmuia repede cartofii dacă este adăugată la mijlocul timpului de gătire.

Cum se prepară cartofi prăjiți crocanți fără ulei

În primul rând, trebuie să curățați cartofii și să îi tăiați felii. Faceți exact cum făceați pe vremurile când încă mai găteați cartofi prăjiți. Acele vremuri vor fi date uitării, de când ați intrat în posesia acestei rețete noi de cartofi prăjiți crocanți. Așadar, curățați cartofii, tăiați-i cum doriți, apoi puneți albușul într-un bol și adăugați un praf de sare și piper, după care bateți albușul până când obțineți o consistență spumoasă.

Pentru următorul pas, avem nevoie de cartofii recent tăiați, pe care îi vom înmuia bine în albușul de ou. Trebuie să avem grijă ca fiecare cartof să fie acoperit de albuș, deoarece este foarte important. Albușul protejează cartoful să nu se lipească de hârtia de copt.

După ce am trecut cartofii prin albuș, îi așezăm pe o tavă, pe fundul căreia am pus hârtie de copt. Trebuie să îi așezăm în așa fel încât să fie ceva spațiu între felii, pentru a se putea prăji bine. Acoperim apoi cartofii tot cu hârtie de copt, după care îi dăm la cuptor pentru 10 minute. Verificăm cartofii și dacă nu sunt încă făcuți, atunci îi mai lăsăm câteva minut. Trebuie să iasă cartofi prăjiți de o culoare aurie. Vor fi crocanți și extrem de gustoși.

 

Citește și...