Cum se prepară cea mai gustoasă iahnie de fasole. Rețeta veche de 100 de ani a măicuțelor de la mânăstire

Ionuț Vieru / 21.11.2023
Cum se prepară cea mai gustoasă iahnie de fasole. Rețeta veche de 100 de ani a măicuțelor de la mânăstire

Ne aflăm în perioada Postului Crăciunului, iar mâncărurile de post sunt foarte apreciate. De multe ori ne săturăm de aceeași mâncare, așa că vă recomandăm să încercați această rețetă de iahnie de fasole.

Rețetă iahnie de fasole ca la mănăstire

Credincioșii care țin post se orientează deseori spre alimente bogate în proteină și către legume. Fasolea se numără printre cele mai accesibile și gustoase legume pentru perioada de post.

Fasolea poate fi gătită în diverse moduri, cum ar fi ciorbă, fasole bătută sau iahnie. Este o opțiune ieftină și foarte hrănitoare. Puteți încerca următoarea rețetă de iahnie de fasole, rețetă veche de peste 100 de ani, făcută de măicuțele de la mănăstire.

Veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 350 de grame de fasole albă;
  • două cepe de mărime medie;
  • un morcov;
  • un ardei roșu mare;
  • o lingură de paste de tomate;
  • trei linguri de suc de roșii;
  • două foi de dafin;
  • un cățel de usturoi;
  • piper, sare, pătrunjel și ulei.

Citește și: Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă delicioasă. Marii chefi bucătari așa procedează

Rețetă iahnie de fasole
Rețetă iahnie de fasole

Mod de preparare

Modul de preparare al iahniei de fasole de post este unul foarte simplu, iar mâncare va fi gata imediat. Pentru început, spălăm fasolea, apoi o lăsăm la înmuiat peste noapte, astfel încât să se gătească mult mai rapid a doua zi.

După ce fasolea s-a înmuiat suficient, o vom fierbe. În timp ce fasolea fierbe, ne putem apuca de pregătirea legumelor. Începem prin a curăța ceapa, ardeiul și morcovii, apoi le tocăm cât de fin putem și le călim într-o tigaie cu ulei încins.

După ce fasolea a fiert suficient, punem legumele călite peste, apoi adăugăm sucul de roșii și pasta de tomate. De asemenea, este bine să adăugați și puțină zeamă din oala cu fasole pentru un gust mult mai plăcut.

Citește și: Cum se prepară ciorba de fasole în Moldova. Ce ingrediente folosesc gospodinele pentru un gust delicios

În cele din urmă, la final, adăugați sarea, cât doriți, după gust și frunzele de dafin. Mai apoi, mai lăsați să fiarbă totul pentru câteva minute. În momentul în care opriți focul, adăugați peste pătrunjelul tocat.

Fasolea de iahnie este gata și poate fi consumată alături de murături sau ce doriți dumneavoastră, însă de post. Poftă bună!

Citește și...