Nu mai pune legume congelate în orez. Condimentul care îi schimbă gustul

Cristina Alexandru / 28.08.2023
Nu mai pune legume congelate în orez. Condimentul care îi schimbă gustul

Orezul a devenit un aliment din ce mai consumat. Multele posibilități de preparare fac din orez o mâncare versatilă, care se prepară rapid și este preferată atât printre adulți, cât și printre copii. Una dintre variantele de preparare a orezului este cu legume. Sănătos, ușor de preparat și binecuvântat cu legume colorate, orezul cu legume poate constitui o masă rapidă. Îl puteți prepara ca garnitură sau îl puteți consuma în zilele de post.

Care este secretul orezului cu legume?

Secretul ca orezul cu legume să aibă un gust excepțional este ca legumele să nu fie congelate. Știm că este mult mai ușor să congelăm legumele sau chiar să le cumpărăm deja congelate de la supermarket. Însă un gust bun, desăvârsit și un preparat plin de nutrienți se obține cu legume proaspete. Singura legumă pe care o puteți folosi congelată – pentru că proaspătă se găsește destul de rar – este mazărea. De asemenea, nu uitați că porumbul dulce va da preparatului vostru atât culoare, cât și savoare.

De ce ingrediente aveți nevoie?

  • 1 cana de orez cu bobul lung
  • 1 morcov mic
  • 1 ceapa potrivita
  • 1/2 gogosar sau ardei kapia
  • 150g mazare congelata
  • 4 linguri ulei de masline
  • 3 cani supa de legume sau apa plus condiment universal
  • sare, piper

Cum se prepară orez cu legume?

Prima dată tocăm o ceapă mărunt și o punem la călit în uleiul de măsline. Între timp dăm morcovul pe răzătoare, ardeiul îl tăiem cubuțele și le adăugăm peste ceapă. Amestecăm bine, condimentăm cu sare și piper, le lăsăm și pe ele puțin la călit, apoi adăugăm orezul. Ideal ar fi să fie orez pentru pilaf sau cu bob lung.

Amestecăm și orezul cu legumele , lăsăm un minut și apoi adăugăm două căni de supă (sau apa cu condiment). Dacă mai este nevoie adăugați sare.

Dacă vă place gustul sau doriți un preparat mai colorat, puteți aduga un vârf de linguriță de turmeric.

Lăsăm să fiarbă, la foc mic, până se absoare tot lichidul, dar avem grijă să nu se prindă de cratiță. Apoi adăugăm mazarea și eventual și porumbul și adăugăm ultima cană de supă.

Nu uitați! La o cană de orez avem nevoie de trei căni de lichid (supă, apa).

Mai lăsăm pe foc circa cinci minute, cu capacul pus, până mai scade zeama. Oprim focul și lăsăm pe aragaz încă cinci minute cu capacul pus. Orezul încă se mai umflă.

Din aceste cantități faceți patru porții, servit ca atare sau șase porții de garnitură.

Poftă bună!

 

 

 

 

 

Citește și...