Toggle Menu
  1. Home/
  2. #PoveștiDeRomânia/

POVEȘTI DE ROMÂNIA Irina Spîrlea: “A fost un bine că am trăit și în comunism, poate m-a ajutat să văd diferitele situații cu alți ochi”

Vocea Biz vă spune povestea Irinei Spîrlea (43 de ani), una dintre cele mai bune exponente ale tenisului românesc, fost număr 7 WTA (13 octombrie 1997) într-o perioadă în care circuitul mondial feminin purta amprenta unor staruri precum Steffi Graf, Monica Seleș, Gabriela Sabatini sau Venus Williams. Cu patru titluri în palmares, o semifinală la US Open și un sfert de finală la Australian Open, bucureșteanca școlită la clubul Dinamo s-a retras la doar 26 de ani pentru a se dedica familiei, deși încă făcea parte la acea vreme din elită. S-a stabilit în Roma alături de soțul său, antrenorul de tenis Massimiliano Pace, iar universul lor e centrat pe inimile familiei, copiii Tomasso (14 ani) și Francesca (11 ani).

Fosta mare jucătoare a făcut primii pași în tenis pe praful cărămiziu de la clubul Dinamo. Părinții săi, Dumitru și Geta Spîrlea, au simțit că se coace ceva bun și i-au oferit credit total, investind bani, pasiune și încredere. Preia firul povestirii Irina.

“Am fost răsfăţată normal pentru vremurile de atunci. Pe undeva a fost un bine că am trăit şi în comunism, în acea perioadă, poate m-a ajutat pentru a vedea diferitele situaţii cu alţi ochi. Am făcut parte dintr-o familie normală, cu posibilitaţi financiare normale. De multe ori, când plecam la început afară… era greu, se uitau la tine toţi cu alţi ochi, nu era uşor să te accepte. Menţineau tot timpul o distanţă ciudată faţă de tine, dar apoi, când te cunoşteau şi începeau să te înţeleagă, relaţionam mult mai bine. Şi pentru noi era mai greu pentru că nu vorbeam engleză. Ştiam trei cuvinte într-o limbă, trei în alta, dar încet-încet am început să ne descurcăm”, demarează fostul nr.7 WTA.

Spîrlea a ajuns pe cele mai înalte culmi ale tenisului în anii ’90, dar s-a retras devreme, la doar 26 de ani. Nu ar da timpul înapoi pentru nicio comoară din lume și susține că nu-i pare rău din punct de vedere financiar că nu a prins epoca actuală, una în care marii jucători ard mai rapid etapele spre vârful muntelui de bani.

“Îmi pare rău că n-am avut ocazia să joc cu stilul meu împotriva jucătoarelor actuale. Cu cele din generaţia asta. Mi-ar fi plăcut. M-aş fi distrat. Cu toate! Pentru că joacă toate la fel! Pe vremea mea una juca serviciu-vole, alta îţi dădea baloane, una ţi le învârtea, alta care alerga de dădea boala-n ea. Aveai anumite viziuni, dar trebuia să te adaptezi. Acum ştii cum joacă toate. Mi-ar fi plăcut. Dacă ar fi contat partea financiară, atunci aş mai fi jucat încă trei-patru ani…”.

Misterul retragerii la 26 de ani

De ce s-a retras Irina la o vârstă fragedă, una la care mai poseda încă un bazin uriaș de reusurse fizice și psihice? Elucidează misterul Irina: “M-am retras atunci (n.r. – la 26 de ani) şi atât! N-am mai jucat deloc. Am mai încercat o dată la trei ani, dar încercări timide. Dacă voi avea vreodată tragere, mă voi antrena şi poate voi merge la un turneu al jucătoarelor de peste 40 de ani, pentru că mai sunt foste tenismene care încearcă să mă invite cu ele la astfel de competiţii. Unii mi-au spus că sunt nebună și cred că mai reuşeam să mă menţin în Top 20 mult timp. Dar hotărâsem cu şase luni înainte, mi-am zis să mai stau cu prietenele în circuit, dar apoi: gata! Asta am decis, asta am făcut! Ce-am realizat în tenis rămânea într-o carte a amintirilor, iar prioritatea mea devenea alta. O familie. Pentru un băiat e mai uşor. Îşi ia copiii, soţia şi îl acompaniază peste tot. Pentru o fată nu este aşa. Eu voiam să fiu mamă şi nu m-aş fi văzut făcând parte din grupul jucătoarelor care revin după ce devin mămici”.

Rolul de mamă și l-a luat rapid în serios, lăsând tenisul într-un colț al cufărului cu amintiri. S-a stabilit în Italia, la Roma, iar în România ajunge o dată sau cel mult de două ori pe an.

“Copiii mei au aflat că am jucat tenis abia acum câţiva ani, deci copiii mei habar n-aveau cine e mămica în sport. Când băiatul se antrena cu Max (n.r.- soțul Irinei), în urmă cu vreo 3-4 ani, am vrut să-i arăt cum trebuie să lovească mingea şi el mi-a replicat ceva de genul: <<Lasă, mama, de unde ştii tu!?>>. Atunci l-am luat în casă, am scos din sertar câteva casete video şi i-am spus să se aşeze în faţa televizorului şi să facă ochii mari. Atunci au aflat Francesca şi Tomasso despre cariera mea”, rememorează Irina.

Irina Spîrlea

· Data şi locul naşterii: 26 martie 1974 / Bucureşti
· Înălţime/greutate: 1,85 m/70 kg
· Tatăl, Dumitru Spîrlea, cel mai valoros reprezentant român al pentatlonului modern, mama Georgeta, desenator tehnic
· Căsătorită cu Massimiliano Pace, au doi copii: Tommaso (12 ani) şi Francesca (9 ani)
· Cel mai înalt loc ocupat în WTA: 7 (13 octombrie 1997)
· S-a retras în 2000, la 26 de ani
· A terminat trei ani (1996-1998 între primele 20 de jucătoare ale lumii)

Titluri la simplu: 4 (Palermo 94 şi 95, Amelia Island 96, Strasbourg 98)

Finale la simplu: 6 (Sapporo 93, Taranto 94, Jakarta 95, Indian Wells 97, Hilton Head 98, Cairo 99)

Titluri la dublu: 6 (Taranto 94, Jakarta 95, Roma 96, Paris, Luxemburg, Linz 99)

Semifinalistă la US Open 97

Sfert-finalistă la Australian Open 97

Bani câştigaţi din tenis: 2.650.000 de dolari

Viața în Roma își consumă cursul ei firesc pentru Irina. Are grijă de casă și de copii, iar conexiunile cu tenisul înseamnă antrenamentele copiilor, celebrul turneu de la Roma și orele petrecute în fața televizorului pe Eurosport sau SkySport Italia pentru a mai viziona ce se mai întâmplă în sportul lui Ilie Năstase.

“Dimineaţa fac anumite lucruri pe care nu le pot lăsa pe parcursul zilei. Mă duc la poştă, iau una sau alta, mă duc la magazin, apoi vine momentul în care trebuie să iau copiii de la şcoală. Îi dau unuia să mănânce, îl iau pe celălalt, îl duc la tenis pe unul, apoi pe celălalt şi tot aşa până seara. Antrenamentele la tenis nu le fac cu mine, ar avea alt curaj, iar respectul faţă de mine sau faţă de Max… nu prea merg în tenis relaţiile copil-părinţi”, explică fosta mare jucătoare.

“Tenisul a ajuns un sport în care dacă nu ai resurse financiare ca familie, nu ai cum să răzbaţi”

Irina Spîrlea consideră că sistemul Hawke-Eye este cea mai bună invenție din tenis pentru că, susține ea, “uneori arbitrii nu simt o minge, cu tot respectul pentru ei”, critică dezvoltarea caracatiței pariurilor și e de părere că unica regulă pe care ar schimba-o în tenis ar fi cea legată de comunicarea jucătorului cu antrenorul său. “A rămas unul dintre puţinele sporturi în care nu poţi să comunici cu antrenorul. Nu văd diferenţa dacă-ţi face un semn din afara terenului sau dacă intră pe teren”, spune Irina.

Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu tenisul nu era perceput drept un sport costisitor. Cluburile îți puneau la dispoziție cam tot ce aveai nevoie, iar talentul și munca reprezentau garanții ale succesului.

“Observ că s-au schimbat multe, cred că încearcă să se schimbe multe în România. Cel puţin la fete poate le ajută sistemul de conducere al tenisului românesc, e o structură mai bună faţă de ce aveam noi. Noi aveam doar acel teren central de la 23 August (n.r. – sala de la Centrul Național de Tenis), acum au multe terenuri acoperite. În prezent ai şi cluburi unde să te duci să te antrenezi, dacă ţi se pun la dispoziţie terenurile. Să știi că nici în Italia nu se fac foarte multe pentru sport. Tenisul a ajuns un sport în care dacă nu ai resurse financiare ca familie, nu ai cum să răzbaţi. Pentru că nu mai sunt cluburile care erau înainte. Cât de cât aveai o structură care te ajuta, aşa era şi în România, aşa era şi în Italia. Acum, dacă nu ai părinţi care pot să-şi permită să te antrenezi, nu poţi juca. E un sport foarte scump! Oricât de talentat ai fi, dacă nu ai posibilitatea de a plăti…Nu există în prezent acele cluburi, cum erau înainte cluburi precum Steaua şi Dinamo, putea să se ducă oricine, era un preţ accesibil pentru oricine”.

Povestea conflictului din 1997 cu Venus Williams

Jucătoare cu personalitate puternică, un model pentru oricare dintre sportivii români de azi – pentru că mulți dintre ei suferă la capitolul mentalitate și la răutatea pozitivă din teren – Irina a generat în semifinala de la US Open din 97, pierdută în fața americancei Venus Williams, una dintre fazele memorabile ale anilor 90. La finele unui game, Irina și Venus, deplasându-se spre scaunele de lângă teren, s-au lovit umăr în umăr în dreptul arbitrului de scaun.

“Să ştii că în pofida acelui moment, eu şi Venus n-am avut niciodată nimic de împărţit. Totul a fost dezvoltat de presă. Eu mă aflam în acelaşi grup cu americancele, cu asiaticele. Și când m-am mai văzut cu fetele sau cu Serena, le-am transmis să o salute pe Venus. M-am întâlnit cu Venus anii trecuți, la Palm Beach, la Campionatul Mondial de veterani, unde a jucat soţul meu, Massimiliano. Ea se antrena pe un teren din complexul american şi pe o alee am oprit maşina chiar lângă ea. A rămas cu gura căscată! Era şocată când m-a văzut acolo, ne-am îmbrăţişat, am povestit câteva zeci de minute şi ne-am făcut o poză. I-a trimis-o Serenei, a sunat-o şi i-a spus că suntem împreună, râdea şi ea când a văzut poza pe telefon. Eu cu Venus nu am avut nimic de împărţit. Niciodată! A fost acel moment şi atât. Pe urmă ne-am tot întâlnit, la diverse ocazii, şi glumeam şi noi pe seama faptului că s-a dat o interpretare ciudată acelui moment”, povestește fiica fostului mare pentatlonist, Dumitru Spîrlea.

Inevitabil, o discuție cu Irina nu se putea încheia și fără subiectul jucătoarelor actuale din România. Cele mai multe dintre ele au fost pregătite de Spîrlea în urmă cu șapte ani, când a condus echipa de Fed Cup a României. “E o generație bună, iar concurența dintre ele a făcut ca România să propună constant 5-6 jucătoare în Top 100. Prima a fost Raluca Olaru care a aprins scânteia, apoi Sorana Cîrstea, au urmat Alexandra Dulgheru și Irina Begu, iar ce face Simona Halep e senzațional. Eu cred că deține atuurile pentru a deveni numărul 1 mondial și are calitățile pentru a câștiga un turneu de Grand Slam”.

Iulian Larucema