POVEȘTI DE ROMÂNIA. O româncă a renunţat la jobul din Parlament pentru a studia cu Dalai Lama: “În timp ce în jurul meu ceilalţi se luptau pentru faimă, eu îmi doream să ştiu cum e să fii om simplu”

Anca Miklos / 21.01.2017
POVEȘTI DE ROMÂNIA. O româncă a renunţat la jobul din Parlament pentru a studia cu Dalai Lama: “În timp ce în jurul meu ceilalţi se luptau pentru faimă, eu îmi doream să ştiu cum e să fii om simplu”

Anca Ramona Selejan este o româncă de 37 de ani originară din Maramureş care a renunţat la un job stabil şi “călduţ” în Parlament pentru a se dedica studiului spiritual şi pentru a călători. Acum se află în India, la Kalachakra, unde face iniţieri chiar cu liderul spiritualităţii tibetane, Dalai Lama.

Pasiunea pentru călătorii şi dorinţa de autocunoaştere au venit după ce a vizitat Antarctica, un loc destinat celor căliţi, celor care caută provocările.

„De la Antarctica, în interiorul meu a început o mare transformare, lumea a devenit foarte mică. Acolo am ajuns de la un vis. Doream să îmi petrec ziua de naștere la 30 de ani într-un loc special. Cumva, am vrut să marchez trecerea de la adolescenţă la maturitate într-un mod inedit”, spune Anca Ramona.

La acea vreme era angajată în Parlamentul României ca şef de cabinet la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, o poziţie extrem de avantajoasă şi “călduţă”, dar care nu a mai mulţumit-o după întoarcerea din călătoria din Antarctica.

„Înainte de Antarctica lucram la Parlament. Când m-am întors mi-am dat demisia. Cel mai greu lucru este să fii o persoană asumată”, își amintește românca.

A renunțat la cariera promițătoare şi a luat-o pe calea autocunoaşterii

Deşi avea un CV care îi anunța o carieră promițătoare, Anca Ramona a renunţat la tot fără să se uite înapoi şi a luat-o pe calea autocunoaşterii. A renunţat şi la confortul financiar dat de locul de muncă stabil, dar şi la multe alte lucruri materiale.

„Lista studiilor e lungă. Credeam în CV pe vremea aceea, dar mă bucur sincer pentru noţiunile învăţate şi pentru oamenii pe care i-am întâlnit la toate aceste instituţii de învăţămînt, dar în fond diplomele sunt, din păcate, doar nişte hârtii. Am absolvit Facultatea de Management la Bogdan Vodă în Baia Mare. Apoi, masteratul în Business la Babeş Bolyai în Cluj, când încă nu era obligatoriu. Am master în Geopolitică şi Relaţii internaţionale la ASE, Bucureşti. Am urmat un an studii şi la Şcoala Doctorală din cadrul SNSPA, Colegiul de Apărare de la Universitatea de Apărare,  Colegiul de interne la Academia de Poliţie şi Institutul diplomatic. Toate studiile m-au ajutat să evoluez, să-mi deschid noi orizonturi”, explică Anca Ramona.

A renunțat la tot, fără regrete, pentru o viață simplă

Până la 30 de ani a învăţat pe brânci, dar a renunţat fără niciun fel de regrete la diplome, haine office şi întâlniri protocolare pentru a avea parte de călătorii, bucurii simple care îi aduc mulţumire sufletească.

“Asta mă fascinează la toți călătorii: descoperindu-se pe ei şi-au schimbat locul de muncă, modul de viaţă. Aşa s-a întâmplat şi cu mine, mi-am dat seama că acel loc aparent strălucitor şi călduț nu-mi aducea fericire şi împlinire. La început a fost entuziasmul de a fi într-un astfel de loc, apoi observând care este realitatea o mare deznădejde se instala în sufletul meu cu fiecare zi. Ştiam că viaţa trebuie să fie mai mult decât atât. În timp ce ceilalţi din jurul meu se luptau pentru faimă, poziție socială, eu îmi doream să ştiu cum e să fii om simplu. Bucuria asta am aflat-o ajungând în locuri în care oamenii zâmbesc cu toata inima şi îţi oferă tot ce au să te facă să te simţi important ca fiinţă umană. Nu fac asta pentru că esti important ca poziție socială ci din bucuria de a te întâlni şi asta e minunat, îţi dă adevarata valoare, cea de om”, afirmă tânăra.

Anca Ramona aseamănă bucuria pe care a cunoscut-o acum călătorind cu cea de pe vremea bunicilor.

”Este aşa cum era pe vremea bunicilor la ţară, totul era natural, dintr-o educație a omului simplu. Asta e cea mai importantă învațătură a lui Dalai Lama, cea de a fi fericit. Pentru asta e important să te cunoşti pe tine însuți, să știi pentru ce ai venit, cum poţi să ajuţi şi alte ființe umane, ce te aduce mai aproape de realizarea de sine”, povestește maramureşeanca.

”Muncim pentru iluzia de a avea”

Abia după ce a început să studieze şi după ce a început inițierea în învăţăturile spirituale în ţările din Asia pe care le-a vizitat, tânăra a înţeles cât de importantă este autocunoașterea. Recunoaşte că studiile o ajută în continuare să înţeleagă mai bine toate mişcările sociale prin care trece omenirea.

“Cel mai mult mi-a placut Geopolitica, motiv pentru care oriunde călătoresc mă interesează şi situaţia geopolitică şi înţeleg fenomenul când este vorba despre un conflict. Însă, în urma învăţăturilor spirituale primite, stau şi mă întreb cine a inventat graniţele, chiar ne aparțin? Ce paradox: ne cumpărăm pământuri, case, dar plătim taxe pentru ele şi trăim ataşaţi că doar au muncit generaţii să ne aparţină, dar în realitate nu ne aparţine nimic. Nu plăteşti impozite, te execută. Pentru ce muncim? Pentru iluzia de a avea. Planeta Pământ este a noastră, a tuturor şi ar fi minunat să avem grijă de ea, să o descoperim, să ne bucurăm de fiecare fir de iarbă. În Peru e un adevarat cult de venerare a Mamei Pământ”, mai povestește aceasta.

Scopul unui călător nu e să stea în condiţii de lux, ci să experimenteze

Pe lângă Antarctica şi India, Anca Ramona a vizitat alte ţări din întreaga lume: Vietnam, Thailanda, Laos, Sri Lanka, Peru, Caraibe, Cuba dar şi state din Europa.  A schimbat hainele şi pantofii cu vizele din paşaport şi spune că se simte mult mai confortabil în acest fel. Pentru a face rost de banii necesari pentru călătorii a apelat la credite, împrumuturi de pe la prieteni şi a beneficiat de sprijinul familiei.

“Da, asta încă mă uimeşte. Preocuparea mea în perioada Parlamentului erau pantofii şi costumele şi frecventam desigur şi mastere, colegii, nebunia după un CV stufos. Apoi, am schimbat totul cu biletele de avion. Ceea ce experimentezi în călătorii nu se deteriorează, nu se devalorizează, îţi îmbogăţeşte sufletul şi mintea, e ceva care e în permanenţă cu tine şi îţi aparţine 100%. Ştiu că un călător e văzut ca un om care dispune de foarte mulţi bani, însă când te manageriezi singur găseşti cele mai avantajoase oferte,  iar Asia e accesibilă. Sunt călători care stau câte 6 luni cu un buget foarte mic. Scopul unui călător nu e să stea în condiţii de lux ci să experimenteze cât mai mult din viața localnicilor. Pentru mine e cea mai mare onoare să fiu invitată la masă în casa unui localnic şi să mă îmbrac cu hainele lor tradiţionale”, spune pasionata de călătorii.

Pe cont propriu, în căutarea lui Dalai Lama

Şi-a dorit de multă vreme să studieze cu Dalai Lama şi anul trecut şi acest vis a devenit realitate. A fost nevoită să facă această călătorie pe cont propriu deoarece nu şi-a permis tarifele foarte mari percepute de organizatorii de astfel de circuite.

“Este un domn din Bucureşti care organizează grupuri de 15 ani la întâlnirile cu Dalai Lama. Am dat de el căutând călătorii inițiatice însă fiind foarte scump, am preferat sa merg pe cont propriu. În octombrie, la învățăturile cu Dalai Lama m-am întâlnit și cu grupul. Omul care trăiește în exil din 1959 ne învaţă pe toți importanţa compasiunii. Este ceva ce nu se poate descrie în cuvinte. Am întâlnit tibetani care nu şi-au mai văzut familiile de când erau mici şi, totuşi, trăiesc cu zâmbetul pe buze şi în armonie. Ieşirea din iluzia acestei existenţe este ieşirea din suferinţă. Suntem singurii responsabili de fericirea noastră”, spune tânăra.

Întrebată unde se vede peste ani, Anca Ramona a răspuns fără să ezite prea mult că nu ar renunţa la călătorii, mai ales cele în India, ţara care i-a intrat la suflet şi unde se simte cel mai bine.

“Mă văd tot prin lume, bucurându-mă de oameni şi de frumuseţile lumii. Am întâlnit călători “veterani” care de zeci de ani se plimbă prin lume. Dar India are ceva aparte, aici te întorci mereu…”, mai spune Anca Ramona Selejan.

Citește și...