POVEȘTI DE ROMÂNIA Simona Gherman. “După finala de la Rio, așteptam doar să ajung la Teodora. De teamă să nu mi se întâmple ceva, am stat doar pe balcon”

Simona Gherman, componenta a lotului national de spada fete, pozeaza, in Bucuresti, miercuri, 14 mai 2014. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Simona Gherman (31 de ani) a devenit una dintre performerele de top ale anului 2016. Alături de Ana Maria Brânză, Simona Pop și Loredana Dinu, bucureșteanca de la CSA Steaua a câștigat aurul olimpic la Rio de Janeiro în proba de spadă pe echipe. Cvartetul antrenat de Dan Podeanu și George Epurescu a obținut astfel unica medalie de aur pentru sportul românesc la ediția Jocurilor Olimpice din Brazilia.

Vocea Biz vă dezvăluie cum arată viața unei sportive conectată de la orice turneu prin mii de fire de fetița sa, Teodora, în vârstă de doar 2 ani. Cu ajutorul declarațiilor soțului său, Dragoș Gherman, fost handbalist la Steaua, vă prezentăm portretul spadasinei cu un cv impresionant: aur cu echipa la JO 2016, triplă campioană mondială pe echipe și dublă campioană europeană la individual și de patru ori medaliată cu aur pe echipe la C.E.

Simona a trecut prin foc și spadă de-a lungul carierei. E mândră de tot ce a realizat pe planșă, dar cea mai de preț medalie a sa e fetița Teodora, în vârstă de 2 ani. “Când m-am retras după Jocurile Olimpice de la Londra, mi-am spus că mă voi întoarce. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am rămas repede însărcinată și că am reușit să mă întorc la cel mai înalt nivel. Am avut suport din partea familiei de a face în continuare ceea ce-mi place, iar Dragoș, soțul meu, a fost timp de șase luni și mamă, și tată”, demarează Simona. Fostul handbalist și-a luat în serios rolul, iar orele alături de bebelușa sa l-au oțelit. Cu o mână vorbea la telefon cu soția sa, iar cu brațul drept își legăna cea mai de preț comoară. “Dragoș stătea non-stop cu Teodora. Eu mergeam la antrenament, mâncam și plecam, iar el își făcea de lucru cu cea mică pentru ca eu să nu fiu obosită”, adaugă sportiva de la CSA Steaua.

“Pusesem 16 kilograme în plus în timpul sarcinii, dar le-am dat rapid jos după ce am născut. În două luni le-am dat jos și după ce a avut loc botezul, pe la trei luni, a mai trecut puțin timp și am intrat din nou în sală”

Simona GHERMAN, campioană olimpică la spadă

Cu un adevărat stâlp de susținere acasă, spadasina și-a regăsit plăcerea de a concura și din postura de mamă. A tras tare la antrenamente însă pe finalul ședințelor de pregătire percepea minutele ca orele. Avea în minte doar privirea fiicei sale.

Și, cu o oarecare urmă de vinovăție, campioana olimpică a simțit un burghiu în stomac la prima ieșire în străinătate cu lotul România. “Prima competiție din postura de mamă a avut loc la o etapă de Cupă Mondială din Rio. Doar că de acolo nu m-am întors acasă, am plecat direct în Cuba. Și s-au adunat astfel vreo 10 zile departe de Teodora. Mi-era atât de dor de ea încât plângeam în fiecare zi. Dar ușor-ușor m-am învățat”, spune Simona cu o voce gâtuită.

“Antrenorul Cornel Milan a avut un rol esențial în cariera mea”
Simona GHERMAN, campioană olimpică la spadă

Înveselită de gândul că va da rapid jos masca de scrimeră și își va pune la urechi cerceii cu care Teodora se juca precum mâțele cu ciucureii legați de cheia de la ușă, Simona își ridica nivelul de energie zi de zi. I-ar fi plăcut să trăiască și Teodora frumusețea locurilor din Brazilia sau din Cuba, dar și-a promis că după încheierea carierei nu va mai rata niciun loc al lumii.

“Până să o am pe cea mică, nu mi-era frică de zborul cu avionul, dar de când a apărut Teodora există o supradoză de teamă. Poate că nu eram atât de responsabilă față de mine, față de Dragoș. Dar de când am devenit mamă, simt că am o responsabilitate destul de mare, de aici a intervenit și o oarecare panică”.

Simona prinde aripi pe planșă și datorită soțului ei. Cu un râs gâlgâietor, Dragoș reușește de fiecare dată să creeze bună dispoziție în sânul famliei. “Noi vorbim foarte des la telefon când ea este plecată la concursuri. Dar în ziua competiției își lasă telefonul undeva, iar eu îi dau mesaje permanent în timpul competiței și vorbim foarte mult după. Dacă acum am mai avea din nou un copil iar Simona ar urma să se reapuce de sport după eventuala sarcină, i-aș spune să facă exact cum crede ea pentru că eu o susțin necondiționat. Ea și-a dovedit valoarea și e decizia ei dacă vrea să continue sau nu”, e de părere fostul handbalist de la Steaua.

“Din postura unui fost sportiv, care nu a mai făcut saltul spre marea performanță, eu mă simt împlinit prin rezultatele soției mele”
Dragoș GHERMAN, soțul Simonei

Scrima e instinct, e intuiție, e tehnică, e joacă. E un adevărat șah pe planșă, un sport al inteligenței. Nu e vorba doar de spontaneitate, ci și de o știință acumulată în timp. În timpul unui concurs sportivii încearcă să se ascundă ca într-o vizuină pentru a-și duce concentrarea la cote maxime. Simona nu rezistă însă tentației de a-și vedea fetița.

“În timpul unei competiții, rup legătura cu oricine, dar nu pot sta departe de Teodora. Îi spun lui Dragoș că vreau să o văd pe facetime. În străinătate n-a fost niciodată, dar în țară a fost la concursurile mele”, mai spune scrimera în vârstă de 31 de ani. Care ar fi cele mai importante două sfaturi pe care i le-ar da fiicei sale? Ambele sunt construite tot pe teme legate de sport. “Să fie serioasă și să nu renunțe niciodată, astea sunt cele mai importante sfaturi pe care i le-aș da oricui. Și eu mi-am format aceste principii pe parcurs, nu le-am avut de la început. Poate că dacă le aveam de la început, mergeam mai bine în carieră”.

„În scrimă contează enorm condiția fizică. Unii spun… <<eee, se plimbă și ele trei minute pe planșă. Nu e așa! La noi picioarele trebuie să fie foarte bine puse la punct. Am făcut de-a lungul carierei alergări interminabile la Forban. Să faci fandări 3 minute nu e ușor”
Simona GHERMAN, campioană olimpică la spadă

Simona cade de fiecare dată într-o mlaștină a regretelor când vorbește despre Jocurile Olimpice de la Londra. Cotate drept favorite la aur, fetele au clacat în urmă cu patru ani inexplicabil, încă din primul tur, iar eșecul din 2012 a uimit o lume întreagă. ‘După Londra, a venit acasă și plângea în fiecare zi. Timp de două săptămâni! Mi-a fost foarte greu să o remontez”, își amintește Dragoș.

Simona dezvoltă tabloul deznădejdii din urmă cu patru ani. “Eram într-o adevărată depresie, e foarte greu să explic cum se manifesta această depresie. A fost cel mai dureros lucru pe care l-am trăit: un amestec de rușine, neputință, îmi venea să mă bag cu capul în pământ ca să nu mă mai vadă nimeni. Am depășit acea stare tot acasă, cu familia. Trebuie mai întâi să știi să plângi, iar apoi îți găsește resursele pentru a o lua de la capăt”, explică multipla campioană a României, fostă floretistă în primii ei ani de scrimă.

După norii londonezi a venit soarele din Rio, iar Simona, împreună cu colegele sale, pornea favorită la podium pe echipe. Și la individual Ana Brânză, Simona Gherman și Simona Pop erau cotate ca fiind în pole-position în lupta pentru medalii. Drumul fetelor s-a estompat din nou la individual, iar într-un scurt timp trebuiau să remonteze pentru concursul pe echipe. “Și noi aveam încredere că putem obține ceva important la individual, dar am clacat. Mai devreme sau mai târziu. Dar ne-am zis să ne ștergem rapid lacrimile pentru că intram într-un nou concurs. Eram din nou favorite pe echipe după patru ani în care nu cunoscusem gustul înfrângerii, și ne băteam cu rivalele de-o viață. Când ne-am aflat culoarul, aveam teamă de Rusia (n.r. – posibila adversară din semifinale), iar cu China știam că vom avea din nou probleme”, mai face Gherman o incursiune în vara toridă a anului 2016.

“Scrima e un sport nobil, te dezvoltă frumos: și fizic, și intelectual. Dacă prinzi câteva elemente specifice, o vei îndrăgi! Cea mai spectaculoasă armă este sabia. Când eram mică, eu am făcut floretă înainte de spadă”
Simona GHERMAN, campioană olimpică la Rio

Elevele lui Dan Podeanu și George Epurescu au trecut în sferturile de finală de Statele Unite și și-au umplut din trei mișcări bazinul de încredere. “Americancele sunt ca nemții la fotbal. Știi că le-ai învins doar după ce au plecat de pe planșă. A fost un meci de mare încărcătură, câștigat la tușa de aur. Fac scrimă de 21 de ani și când s-a dat minutul de prioritate, m-am întors spre Simona Pop și tot o întrebam cine are prioritate, iar eu nu reușeam să văd. Îmi veneau flashuri de la Londra și-mi spuneam că e imposibil să mi se întâmple și a doua oară. După meciul cu americancele ne-am dezlănțuit și am realizat că ne-am aflah,t pe marginea prăpastiei. La 30 de secunde să ne batem pentru locurile 5-8 sau să continuăm lupta pentru aur”.

După meciul de foc cu Rusia din semifinale, confruntarea pentru aur s-a dat cu China, o națiune care se bazează pe mii de sportive legitimate. “Întotdeauna m-am ferit de China, nu pot să spun că nu avem antidot pentru ele, pentru că am și câștigat Campionatul Mondial împotriva lor. Dar dacă facem o statistică, ele stau mult mai bine în meciurile contra noastră. Până să obțină rezultate mari în scrimă, noi eram obișnuiți când vorbeam despre chinezi să înfruntăm oameni mici de statură. În momentul în care am început să văd oameni de 2 m înălțime pe planșă, ne-am cam speriat. China deține o școală foarte bună. Ei cred că au campionatul pe scară, campionatul pe bloc, apoi campionatul de stradă și abia apoi ajungi la campionatul național”, spune, mai în glumă, mai în serios, Simona Gherman.

“Antrenorul e foarte important în scrimă. Când te uiți la el și-ți transmite ce acțiune trebuie făcută, el îți dă cea mai mare încredere”
Simona GHERMAN, campioană olimpică la Rio

În final, pentru a înțelege adevărata dimensiune a medaliei de la Rio, Simona Gherman subliniază că performanța a fost reușită și într-un cadru apăsător.

“Eu am am plecat la aceste Jocuri Olimpice cu o mare teamă de atentate. Orașul îl mai văzusem de vreo cinci ori, pentru că acolo avem etape de Cupa Mondială. La statuie mai fusesem, de favele nici nu voiam să aud! Când am auzit acum că unii sportivi au fost sechestrați, mi s-a făcut și mai tare teamă. Le-am zis fetelor că eu nu mai ies în oraș până la concursul nostu. Iar după finală m-am liniștit de tot. Mi- am zis că mai am o singură dorință după aur: să ajung acasă sănătoasă la fetița și la soțul meu! Așa că până la final am stat două săptămâni în balconul camerei mele din Satul Olimpic”, încheie Simona Gherman.

Revenirea pe planșă după sarcină, echilibrul dat de familie, modul în care s-a capacitat pentru ziua în care România a învins Statele Unite, Rusia și China și naturalețea cu care vorbește despre fiecare moment din viața sa o transformă pe Simona Gherman într-un adevărat model pentru toate sportivele care cred că rolul de mamă le încheie cariera în sport. Sportul românesc a trăit în 2016 și va trăi și în 2017 și datorită unor campioni precum Simona Gherman.

PoveDeRo-FB-cover-1966x740-finalversion

loading...
VEZI COMENTARII