Toggle Menu
  1. Home/
  2. #PoveștiDeRomânia/

POVEȘTI DE ROMÂNIA Copilăria micului Ilie până să ajungă marele Nasty. “Tata îmi zicea: Iar te-ai dus cu chitara aia să dai concert în străinătate”

Ilie Năstase (70 de ani), primul lider din istoria ATP, face de fiecare dată, în preajma Sărbătorilor, câte o incursiune în universul copilăriei pe care s-a clădit cariera sa de succes. A bătut lumea în lung și-n lat toată viața, dar parfumul Parcului cu Platani îl poartă în suflet peste tot în lume. Iubitorii de sport au descoperit în timp secretele campionului de la US Open, însă copilăria sa e mai puțin cunoscută. Vocea Biz vă dezvăluie cum, în ce mod și de ce s-a apucat micul Ilie de… “chitară”, așa cum denumea racheta de tenis tatăl său. 

Înarmat cu hotărâre, curaj și optimism, bucureșteanul punea primii pași pe praful cărămiziu de la Complexul Progresul când era doar o bucățică de carne. Zglobiul puștan care nici nu ajungea cu creștetul capului la fileu avea să facă totul cu zâmbetul pe buze.

“Mă duceam să joc tenis încă de la 5 ani. Terenul era chiar în fața casei, de fapt, casa era între terenul de tenis şi terenul de fotbal. Mă grăbeam să ajung și dădeam cu mingea la perete, nu jucam pe teren. Într-o zi, am fugit repede şi era o livadă de pruni pe acolo. Am alunecat şi am căzut! Mai am semnul chiar și acum! Intrasem într-un ciot de pom şi mi-a rămas piciorul blocat şi mi-a ieşit pe partea cealaltă ciotul. Am început să ţip, dar nimeni nu venea… Până la urmă a ajuns maică-mea”, spune actualul căpitan nejucător al echipei României de Fed Cup.

ilie-nastase

Din soarele dimineții și până-n umbrele misterioase ale înserării, puștanul de grădiniță tocea mingile la perete. Nu-i păsa că-i ghiorăia stomacul de foame, își ridica nivelul de energie doar cu prăjitura sufletului: tenisul. Cu nivelul glicemiei ridicat de sportul alb, Năstase își colora fiecare parte a zilei învățând lovituri noi. Ce spuneau părinții?

“Nu prea îi interesa pe ei dacă jucam tenis sau altceva. Mă lăsau să fac ce-mi plăcea, dacă asta mi-a plăcut, m-au lăsat! Mai târziu, pe la 12-13 ani a trebuit să aleg între tenis şi fotbal şi antrenorul de la tenis a fost mai înţelept. Mi-a oferit o ciocolată mai mare decât ciocolata dată de antrenorul de la fotbal. M-a întrebat <<vrei o ciocolată mică?>> şi eu i-am zis că “nu, vreau una mare”. Şi mi-a dat-o pe cea mai mare. Așa m-a câștigat, cu ciocolată, cu o rachetă nouă. Aveam perioade când mă duceam pe terenul de fotbal cu racheta în mână şi cu mingea de fotbal. Le aveam pe amândouă. Până la urmă, faci ce-ţi place cel mai mult cred, dar decizia a fost bună”, mai povestește Ilie.

 „În comparaţie cu copiii de astăzi, care sunt forţaţi de multe ori să facă ceva ce nu-şi doresc sau să facă ce au făcut părinţii, eu am putut să-mi aleg”

Furtuna interioară îl trimitea pe Ilie când în stânga, când în dreapta. Fotbalul era mai mediatizat, alți copii îi picurau în ureche povești cu bani mulți și stadioane pline, însă Năstase a cârmit definitiv spre tenis. Nu știa ce viață îl va aștepta și nici prin cap nu-i trecea că va avea o lume întreagă la picioare și va deveni idol și model pentru sportivi și…sportive.

“Nici nu-mi dau seama dacă aș fi avut talent pentru fotbal, dar eram un copil pasionat. Şi acum a rămas pasiunea, acum nu ştiu ce să zic…unde puteam să ajung? Acum nici nu vreau să mă mai gândesc, pentru că dacă eşti numărul unu la sportul respectiv, cred că ai făcut o alegere bună”, spune, lărgindu-și zâmbetul, omul adulat de sportive precum Muhammad Ali sau Pele.

Ilie a avut și noroc. Părinţii l-au lăsat să facă ce a vrut și nu i-au prioritizat țintele. E unul dintre lucrurile pe care le apreciază cel mai mult la părinții săi. “În comparaţie cu copiii de astăzi, care sunt forţaţi de multe ori să facă ceva ce nu-şi doresc sau să facă ce au făcut părinţii, eu am putut să-mi aleg.  E o greşeală din punctul meu de vedere ce fac părinții azi. Mă uit la părinţii care-şi duc copiii la tenis şi în străinătate, nu numai în România”.

“Ei dominau, dar eu nu aveam informaţii despre cum joacă, nici stilul, nici cum arătă, și nici măcar nu erau televizoare”

Tenisul necesită în prezent saci de bani. Când părinții termină un sac, sunt nevoiți să deschidă al dolea sac. Sau să facă împrumut la bancă sau să se împrumute de la prieteni. Se spune că tenisul e un sport scump. Nu e scump de fapt. E foarte scump! Iar cazurile în care cei mici clachează chiar în momentele în care pot face trecerea spre etapele în care încep să dețină capacitatea de a se autofinanța sunt nenumărate. Pe vremea lui Năstase lucrurile decurgeau lin. Chiar și cei cărora Dumnezeu ne le vărsase talent cu polonicul pentru un sport reușeau prin muncă și ambiție să pună pas cu pas pe scara performanței. Sita cernea oricum. Mai devreme sau mai târziu.

“În anii ’50 eram mic, aveam 4 ani. Mai târziu, pe la 14-15 ani, au apărut în România reviste din Franţa, Tennis de France, de fapt. Neil Fraser, erau mai mulţi australieni. Ei dominau, dar eu nu aveam informaţii despre cum joacă, nici stilul, nici cum arătă, și nici măcar nu erau televizoare. Nu se dădea nici Wimbledon, nimic! Eu îi vedeam doar pe jucătorii care veneau să evolueze în România la Cupa Davis, pentru că turnee internaţionale individuale nu existau. Abia în 1967 a început şi România să aibă un turneu, cu jucători cu burtă, pe la BNR, care mai jucau pe acolo. Mă întrebau <<dar de la cine ai învăţat să joci?>>  Le ziceam că era unul cu burtă care servea aşa şi m-am luat şi eu după el. Erau mai puţini copii, erau cei care puteau să joace. Trebuia să ai bani să poţi juca tenis, să-ţi cumperi rachetă, mingi”, mai dă Ilie o filă din albumul cu amintiri.

ilie-nastase-3

„Părinţii mei, din păcate, nu aveau o situaţie prea bună şi pe atunci nu existau aparate foto. Am poze cu fraţii mei şi cu surorile mele când aveau şase ani. Acum, unul are 84, iar celălalt s-a prăpădit. Ei au avut poze, eu nu am avut şansa asta. Prima poză pe care o am cred că e cu Tache Caralulis (n.r. – fost antrenor de tenis), la Cluj, când aveam 13 ani. Copiii mei sunt norocoşi. Fata mea, Alessia, are vreo 2.000 de fotografii”, povestește fostul lider mondial.

 “Mă duceam să-l văd pe Țiriac la hochei, dar pucul nu m-a atras”

Celebritatea nu l-a schimbat pe fostul președinte al Federației Române de Tenis, iar în momentele în care amintirile îi invadează mintea, sare cu nonșalanță de pe un teren pe altul. ‘Eu aveam talent pentru jocurile cu mingea. Ţin minte că aveam 5-6 ani, tot în perioada aia, şi mă duceam la Progresul, pentru că acolo erau şi terenuri de handball, dar şi de baschet şi de volei, şi mă uitam mult la jocurile cu mingea. Şi la fotbal la fel, cum am atins balonul mi-a plăcut.

Ţiriac spunea <<L-am pus pe Năstase pe patine, n-a stat în viaţa lui pe patine şi imediat a patinat>>. De puc nu am fost atras. Mă duceam să-l văd pe Ţiriac când era mai tânăr, când juca la Flamaropol (n.r.fostul patinoar din București, Mihai Flamaropol, dărâmat anul trecut). Juca acolo şi mă duceam să-l văd”, schimbă registrul poveștii finalistul Cupei Davis.

Năstase a realizat că e înzestrat cu nenumărate calități prin clasa a 7-a. Încerca să-și cizeleze fiecare lovitură și adormea cu racheta de tenis lângă pat. A luat provocările pas cu pas și nu a încercat vreodată să arde etapele.

“Cred că pe la 13-14 ani mi-am dat seama că am talent pentru că jucam deja la o categorie mai mare, cu cei de 17-18 ani. Asta am şi vrut mereu să mă bat cu jucători mai puternici decât mine. Primul an nu a fost uşor, dar după am început să-i bat pe cei mai mari cu trei-patru ani şi atunci mi-am dat seama că pot să joc şi la seniori”.

Din primii bani câștigați și-a cumpărat un Fiat din Germania

Conștient că poate progresa doar întâlnind jucători superiori din punct de vedere valoric, Năstase a mizat pe talent, știință și curaj în carieră. Nu a visat niciodată că va privi lumea cocoțat pe un munte de bani, recunoaște că a fost un risipitor când cecurile i-au surâs, dar primul premiu câștigat din tenis l-ar valorifica și acum tot în același mod.

“Primul meu turneu în care am câştigat bani a fost la Roma, în 1970: 4.000 de dolari. Ţin minte că Ţiriac, atunci când jucam turneele de Grand Slam, mai și negocia. Ţiriac negocia şi pentru mine să iau o garanţie, nu mare, erau 1.000 -1.500 de dolari, dar erau buni. Erau mulţi pentru perioada aia. Apoi, la turneele Grand Slam nu puteam să negociem. Aveam o sumă fixă şi cu aia trebuia să trăieşti. Din primii bani mi-am luat maşină, cred că un Fiat 125, din Germania, că era mai ieftin şi am venit aici şi vama era 3.000 de dolari, cât maşina”, rememorează Nasty.

ilie-nastase-11-jpg

Nu toate amintirile îl fac să-i strălucească ochii asemenea copiilor care reușesc un lung de linie câștigător. Cadrul în care și-a oxigenat altădată plâmânii pentru meciurile ce aveau să urmeze a devenit acum unul gri. Nimic nu mai e în alb și negru.

În 2016 cea mai mare supărare a fostului mare jucător a fost cauzată de faptul că la Arenele BNR, fosta bază Progresul, complex aflat în administrarea Băncii Naționale a României, s-a desfășurat ultima ediție a turneului masculin patronat de Ion Țiriac. Mai mult de atât, meciurile nici măcar nu s-au mai disputat pe Arena Centrală din cauza stării deplorabile în care se află fosta bijuterie a tenisului românesc.

“Când au tăiat nucul, parcă mi-au tăiat un deget de la picior”

Iar la conferința de presă de dinaintea turneului, Ilie Năstase a izbucnit în plâns.

“Am plâns şi înainte de acea conferință. Era un nuc bătrân înainte acolo în care eu mă jucam când eram copil şi îl bătea Costică (n.r. – fratele mai mare), avea un băţ mare şi eu adunam nucile. Când l-au tăiat, parcă mi-au tăiat un deget de la picior. Acolo mă jucam eu, acolo sunt amintirile. La locul unde te naşti ţii cel mai mult. Lucrurile cele mai frumoase se întâmplă când eşti mic. Îmi aduc aminte poate doar de călătoriile când plecam în vacanţă sau când umblam pe la Progresul, pe acolo, desculţ, în picioarele goale, când erau meciurile de Cupa Davis. Tribuna era din lemn, în perioada aia, nu erau din beton şi terenul numărul 2 era Centralul. Maică-mea ştia, când nu eram acasă, că eram acolo în tribună, când se disputau meciurile de Cupa Davis. Mi-aduc aminte că la meciurile cu Franţa, cu Elveţia, eram dezbrăcat. La un moment dat, era soare şi veneau spectatorii, se adunau pentru meci. Eu eram primul, stăteam într-un colţ şi mi-a venit să fac pipi. Am început să fac pipi printre ei. Bineînţeles că printre scânduri…  la care unul dintre ei spune <<domnule, plouă cu soare!>>”.

Perechea Andrei Pavel/Ilie Nastase returneaza mingea perechii Cedric Pioline/Goran Ivanisevic, in timpul meciului demonstrativ Enel "4 Stele Pline de Energie", din cadrul turneului BRD Nastase Tiriac Trophy, in Bucuresti, sambata, 26 aprilie 2014. RAZVAN LUPICA / MEDIAFAX FOTO
Perechea Andrei Pavel/Ilie Nastase returneaza mingea perechii Cedric Pioline/Goran Ivanisevic, in timpul meciului demonstrativ Enel “4 Stele Pline de Energie”, din cadrul turneului BRD Nastase Tiriac Trophy, in Bucuresti, sambata, 26 aprilie 2014. RAZVAN LUPICA / MEDIAFAX FOTO

 

Imaginile i se derulează cu încetinitorul pe retină, dar secvențele sunt menite să-i aducă în față figurile părinților. La 70 de ani, copilul Ilie Năstase încheie interviul de final de an tot cu amintirea cea mai de preț.

“În primul rând, le-aş mulţumi, pentru că mi-au dat viaţă şi mi-au dat şansa să fac ce-mi place. Niciodată nu s-au opus la ce am vrut eu să fac. Tata spunea, în glumă <<iar te-ai dus cu chitara aia prin străinătate, ai plecat. Ai cântat şi ai avut concert>> Nu veneau să stea în tribună, să meargă cu mine la turnee, să stea în spatele meu <<Hai! Dă-i! Fă!>>. I-am chemat, au fost şi la Paris, dar niciodată la Roland Garros, la US Open, nu. Ce n-aș mai da și acum să-i invit la o cină, la un restaurant. Oriunde…”

povedero-fb-cover-1966x740-finalversion

Iulian Larucema