Toggle Menu
  1. Home/
  2. #PoveștiDeRomânia/

POVEȘTI DE ROMÂNIA Simona Pop dezvăluie cum s-a obținut cea mai importantă medalie a anului: aurul olimpic. “Cea mai frumoasă zi din 2016”

I-au mai rămas două dorințe să i se îndeplinească: să devină mamă – “mi-aș dori o fetiță – și toată echipa de spadă, alături de care a luat aurul olimpic la Rio, să fie fericită. Simona Pop (27 de ani) și-a îndeplinit în vară, la Rio de Janeiro, cel mai important obiectiv al carierei: să urce pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice. Împreună cu Ana Maria Brânză Popescu, Simona Gherman și Loredana Dinu (antrenori Dan Podeanu și George Epurescu), Simona Pop a învins în drumul spre titlul cel mai de preț trei super-puteri ale lumii: Statele Unite, Rusia și China. Iar numele adversarelor care s-au înclinat în fața României ne ajută să percepem adevărata dimensiune a celei mai valoroase medalii din sportul românesc în an olimpic. Vocea Biz vă spune, cu ajutorul spadasinei Simona Pop, povestea unei performanțe unice.

De obicei bea două cafele pe zi. Uneori chiar și trei: două dimineața, una la prânz. Mai ales când are de făcut un drum în care își pune răbdarea la încercare. Simona Pop s-a născut în Satu Mare, unul dintre leagănele scrimei românești, iar vântul carierei a purtat-o de mică spre București. “La 11 ani am parcurs pentru prima dată acest drum cu trenul. Pe atunci făceam vreo 10-12 ore, dar calea ferată s-a deteriorat între timp. În acest an am ajuns și după 16 ore în Capitală, dar recordul l-am stabilit mai demult, pe ruta Satu Mare – București: 24 de ore!”, face haz de necaz componenta echipei CSA Steaua. Simona preferă căile ferate, deși are permis de conducere.

 

15239323_1251674204855839_1205367793_n

“Din banii câștigați în urmă cu câțiva ani, la Mondialele de juniori, mi-am luat mașină, abia apăruse pe atunci Dacia Sandero, dar nu vin cu ea până la București. Mi-e și frică, mi-e și milă de mașină, țin la ea. Am luat-o și din banii câștigați de la federație pentru acea performanță, dar și din bani de la mama. Mașina e acasă la Satu Mare, soțul e acasă la Satu Mare, se înțeleg bine!”, își lărgește zâmbetul Simona. Spadasina povestește însuflețit și își acompaniază vorbele cu gesturi largi. Își privește interlocutorul în ochi și deține puterea de a-l teleporta direct în acțiunea de pe planșă.

“Un rol imens în devenirea mea ca sportiv îl are antrenorul Csiser Francisc. În Satu Mare nu exista un om care să nu fi făcut măcar o zi de spadă. În orașul nostru nu aveai alte opțiuni de sport și noi eram foarte renumiți la spadă. Și frații mei au făcut scrimă, unul e mai mare cu 14 ani ca mine, celălalt e cu 16 ani. Mama mi-a zis că pot să merg la scrimă în 1997. M-a întrebat mai întâi: <<vrei baschet sau scrimă?>>. Și așa am făcut o ședință de familie”, povestește Simona, o spadasină înaltă, de 1,79 m.

simona-pop-csiszar1

“M-a ajutat înălțimea pentru că dacă o spadasină e înaltă și are membrele mai lungi, ajunge mai rapid la adversară”, ne introduce Pop în universul ei.

“În 2008 am vrut să mă las de scrimă. Eram la clubul din Satu Mare și n-au putut să mă plătească, dar dintr-o dată s-a schimbat situația. M-am înscris la facultate în Cluj, voiam să mă las. Atunci a venit Steaua și m-a salvat. Și asa am continuat scrima! Clubul Steaua mi-a oferit și un salariu care m-a făcut să merg mai departe”

Simona POP, campioană olimpică la Rio cu echipa de spadă

Simona trage pe planșă cu mâna stângă, la fel ca și Ana Maria Brânză Popescu, dar medaliata cu aur de la Rio de Janeiro susține că detaliul nu mai reprezintă un avantaj în arenă. “Acum câțiva ani eram foarte puține stângace și asta-mi conferea un avantaj. La duel, pe exterior, ajungeam mai repede la adversare, dar acum suntem foarte multe. Eu oricum mă antrenez cu Ana (n.r.- Brânză) zi de zi, fiind în aceeași echipă cu ea și la Steaua, dar și la lot. Dar să știi că supa o mâncam cu stânga când eram mică, iar felul doi cu dreapta. Și scriu cu dreapta, dar la scrimă n-aș putea să trag cu mâna dreaptă, am încercat o dată, mai demult”.

15319588_1251674354855824_344834244_n

Cu mâna stângă Simona a trecut prin foc și spadă la Jocurile Olimpice. Iar asalturile sale au ajutat echipa României să urce pentru prima dată în istorie pe treapta întâi a podiumului, după ce sorții le hărăziseră fetelor adversare redutabile. „Trei meciuri pe echipă, în aceeași zi, e ceva normal pentru noi, nu a fost o noutate. Știam în mare ce adversare ne vor ieși în cale, apoi am urcat pas cu pas, am adoptat strategia pașilor mărunți. Ne-am propus doar să trecem cu brio de echipa Statelor Unite și apoi să vedem cine ne iese în cale în semifinale: Franța sau Rusia!?”, dă Simona o primă filă a capitolului medaliei de aur.

„Înainte de Olimpiadă, la ultimul cantonament, ne-am antrenat cu spadasinii juniori. Au vârste de 18-20 de ani. Ne-au ajutat pentru că au un stil imprevizibil. Am simțit că nu ne-au protejat”

Simona POP, campioană olimpică la Rio cu echipa de spadă

În probele pe echipă, la scrimă, la un turneu de mare anvergură, toată competiția se desfășoară în aceeași zi. Ritmicitatea meciurilor nu le permite, de cele mai multe ori, combatanților să dea o fugă până la hotel între confruntări. Așa că recuperarea fizică și mentală se face, de cele mai multe ori, la vestiare. Unii sportivi se mai energizează plimbându-se în afara sălii sau chiar trag un pui de somn.

“Noi ne-am odihnit puțin la vestiare, iar cu o oră înainte de meci, începeam încălzirea și începeam să vorbim despre ce tactică vom adopta. Cea mai dificilă încleștare a fost cea cu Statele Unite, din primul tur, a fost un meci de risc, terminat cu tușa de aur, un meci greu, eram stresate. Apoi, nu ne-am relaxat, dar totul parcă a curs firesc. Nu că ne-am fi relaxat, dar am început să valorificăm scrima pe care o știam”, spune multipla medaliată la Europene, Mondiale și JO.

“Domnul antrenor Podeanu ne-a spus să facem ce știm mai bine. Noi, la echipe, încercăm să ne ajutăm. Când nu merge una dintre noi, merge cealaltă. La JO a fost împărțit totul. Ana a mers foarte bine la început, apoi eu în meciul cu Rusia din semifinale. În finală au tras foarte bine Simona Gherman si Ana Brânză”

Simona POP, campioană olimpică la Rio cu echipa de spadă

Pătrunse în finala care s-a desfășurat după miezul nopții în România, fetele lui Dan Podeanu și Geroge Epurescu aveau să-și pună măștile pentru întâlnirea cu ochii oblici. China deținea au ascendent moral, înregistând victorii pe linie în fața României, iar factorul psihologic devine uneori esențial în sportul lui Pierre de Coubertin.

“Când am ajuns dimineața la sală, am zis <<hai să vedem ce se întâmplă>>. După ce am trecut de SUA și am promovat în semifinale, ne-am spus: <<Hai să luăm medalie!>>. Apoi ne-am zis că e timpul să scriem istorie pentru sportul românesc. Chinezoaicele știau că au plus moral în fața noastră, iar antrenorul era foarte încrezător pentru că reușiseră să ne învingă de fiecare dată. Cred că nici prin minte nu le venea să creadă că vom izbuti să le luăm aurul. Le-am simțit puțin relaxate pentru că ne-au tratat cu superficialitate. Antrenorul lor ne zâmbea și se uita la noi de parcă erau deja campioni olimpici. Pe noi ne-a motivat acel aer al lor de superioritate”.

15300619_1251673984855861_171289391_n

Ana, Simona, Loredana și Simona s-au hrănit cu otrava aruncată de asiatice, iar nivelul de concentrare a atins cote maxime. Într-un sport al inteligenței și al intuiției, viteza de reacție și explozia cântăresc enorm. Trebuie să faci abstracție de atmosfera din sală și să ai în câmpul vizual doar adversarul.

“Doar două voci auzeam din afara planșei: vocea Anei Brânză și pe cea a domnului Podeanu. Visam deja la medalia de aur”, își mai amintește Simona.

Barcelona 22/24 January 2016  Epee Female  World Cup CIUDAD DE BARCELONA  Photo Augusto Bizzi

Un rol esențial în obținerea fantasticului rezultat l-a avut antrenorul craiovean Dan Podeanu, omul care a stat în spatele succesului Anei Brânză la JO 2008 – medalie de argint la spadă individual. Simona Pop îi desenează în câteva cuvinte portretul: “E foarte apropiat de noi și simte când una dintre noi are nevoie de ceva. La Rio, după eșecul de la individual (n.r. – nicio fată nu a ajuns în lupta pentru medalii), dânsul a știut să ne strângă și a ținut un discurs excelent. Ne-a spus: <<Fetelor, dacă vă iese de șapte ori pe an, de ce să nu vă iasă și acum!? Faceți ce știți voi mai bine!>>. Și ne-a arătat calea spre succes”.

“Nu țip ca Maria Șarapova, dar mă mai exteriorizez și eu după o tușă importantă. E ca o eliberare după un asalt muncit. În scrimă, unele fete țipă mai mult, altele mai puțin. E vorba despre personalitate fiecăreia”

Simona POP, campioană olimpică la Rio cu echipa de spadă

Rio nu a însemnat doar medalia de aur. Cum o performanță senzațională are și un preț – în afara orelor petrecute la antrenamente – și rezultatul din Brazilia a fost accesorizat cu întâmplări de toate felurile. Simona povestește pentru Vocea Biz și câteva peripeții care vor rămâne în albumul cu amintiri al fetelor campioane olimpice.

“În total am stat în Brazilia o lună și două zile, nu cred că a fost cea mai bună decizie a oficialilor din COSR. Primele două zile… hai, treacă-meargă’! Am fost la Statuia lui Iisus, la Muntele de Zahăr, dar cât să mai mergi!? De atâta mers… oboseam și adormeam repede. Așa s-a hotărât… să ne întoarcem ultimele de acolo. Dar am prins și zile cu ploi și a intervenit monotonia. Cel mai haios moment l-am trăit la plecare. Am rămas blocată în lift o jumătate de oră și nici nu aveam telefonul la mine. Îmi dusesem la autocar sacii de arme și mă întorsesem să mai iau ceva din cameră. Noroc cu maseurul lotului de judo și cu Mihai Covaliu că m-au auzit și m-au ținut de vorbă prin ușă până s-a deblocat liftul”.

simona-pop

Se spune că în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică. În familia Pop se poate dezvolta zicala în dublu sens. Soțul Simonei, Adrian Pop, e multiplu campion la spadă, iar la ultima ediție a Cupei României, spadasina a luat aur la individual, iar soțul său a cucerit tot cea mai strălucitoare medalie. Cei doi au devenit astfel primul cuplu soț-soție campioni în tradiționala competiție. “Mă ajută prezența soțului meu în sală…”, mai spune Simona, care susține că n-ar putea deveni antrenoare de scrimă. “Mă consider un om moale, nici nu știu dacă aș putea conduce un club, am primit o educație mai creștină, am umblat foarte mult la biserică”.

Rareori se întâmplă în România ca un sportiv să fie mulțumit și pe plan financiar după ce obține un mare rezultat. Simona Pop frapează însă prin sinceritate și prin modestie. “Eu niciodată n-am visat să devin campioană olimpică și niciodată n-am visat că voi trăi din banii câștigați din sport. Acum pot trăi liniștită. În România poți să o faci dacă ajungi la un nivel înalt, dar mie mi-e și mai ușor pentru că trăiesc în Satu Mare, iar viața e mai ieftină. N-am nevoie să folosesc mașina, economisesc 500 de lei pe lună! Totul este mai ieftin cu 20 -30 de bani probabil pentru că adaosul comercial e mai mic și la cantităti mari se adună economiile”, încheie Simona Pop, care a primit luna trecută din partea sponsorului tehnic al COSR, Renault, un model Kadjar.

Și când se va lăsa de sport, Simona va merge de la Satu Mare la București tot cu trenul. Și dacă ar câștiga încă o medalie olimpică și ar avea toată lumea la picioare, spadasina și-ar păstra modestia și bunul simț. Și dacă ar avea toți banii din lume, ea tot la volanul Daciei sale de suflet s-ar urca. Pentru că unii oameni nu se schimbă niciodată. Indiferent de piedestalul pe care sportul îi poate urca.

povedero-fb-cover-1966x740-finalversion-2

Iulian Larucema