POVEȘTI DE ROMÂNIA. Sandra Izbașa: “Am stat și 24 de ore din 24 în cantonament, dar ceea ce sunt azi sunt datorită părinților”

Sandra Izbaşa (26 de ani) este dublă campioană olimpică la gimnastică și un personaj care dă o greutate specială sportului românesc. Bucureșteanca de la CSA Steaua a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Beijing în 2008, la sol, şi în 2012 la Londra, în proba de sărituri. Mai are în palmares două medalii de bronz la JO – în 2008 respectiv 2012- și șapte titluri europene câştigate în probele individuale şi cu echipa. S-a retras oficial în primăvara acestui an, când a decis să iasă din cursa spre a treia ediție a Jocurilor Olimpice din carieră. Pe final de an, Sandra a acceptat să vorbească pentru Povești de România.

Advertisment

Sandra ne aflăm pe final de 2016, ce ți-ai spus la începutul acestui an când ai hotărât că nu vei mai merge la Jocurile Olimpice de la Rio?

Mi-am spus că nu voi mai continua în gimnastica de înaltă performanţă și mi-a fost foarte greu să iau această decizie. Mi-aş fi revenit, dar nu la nivelul la care i-am obişnuit pe toţi fanii gimnasticii. Munca pentru Jocurile Olimpice nu se compară cu pregătirea pentru alte competiţii. Antrenorii de la lot, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, m-au înţeles, mi-au respectat decizia. Frica de eşec nu a cântărit în decizia mea, niciodată nu m-am gândit ‘Doamne, dacă o să ratez!?’

Sandra Izbașa

Dar ce ți-au spus părinții tăi?

Părinţii m-au încurajat, nu poţi să faci o viaţă întreagă gimnastică de performanţă. Eu, de mică, de când am plecat la Deva sau la Onești, stăteam 24 de ore din 24 cu antrenorii. Practic ei ne-au crescut, ei ne-au văzut cum creșteam și cum ne dezvoltam. Și trebuie să apreciem faptul că nu aveau o singură persoană pe care să o antreneze, aveau mai multe gimnaste pe care le pregăteau. Am crescut cu ei, dar în paralel aveam un suport important și de la parinții mei de acasă, care mă susțineau de la distanță. Ceea ce sunt azi sunt datorită părinților mei.

Cam câte zile stăteai acasă pe an?

Cinci zile dacă vorbim strict despre perioada de la Onești sau de la Deva. Când vorbim despre perioada cantonamentelor de la Izvorani, totul era mai lejer. Puteam să plec acasă, antrenorii ne ofereau o mai mare libertate. Plecam de sâmbătă după-amiază și mă întorceam luni dimineața, la primul antrenament. Beneficiam de acea doză de lejeritate care mă ajuta să mă recreez, dar bine, aveam și altă vârstă când mi se permitea așa ceva.

15227942_1248258685197391_1301475504_n2

Nu ți-a fost greu să ai o viață personală obișnuită sau să-ți construiești o relație?

Aș spune da și aș spune că… nu! Am luat pas cu pas totul, nu-mi doream neapărat o relație, dar dacă a fost să vină… am făcut față cu brio. Atunci când terminam antrenamentul, reușeam să comunicăm pe alte subiecte decât gimnastica și mă destindeam.

Câți fani ți-au spus “Te iubesc, Sandra”?

Mulți, mulți. Foarte mulți!

Te-am văzut de foarte multe ori purtând la gât un trifoi cu patru foi…

Îmi aduce noroc..

„Eu nu am niciun tatuaj, îmi mai fac temporare. Dar îmi place să admir această artă pe prietenele mele. Le apreciez”
Sandra IZBAȘA, dublă campioană olimpică la gimnastică

Dacă ar fi să ştergi o zi din viaţa ta care ar fi aceea?

Se spune că fără eşecuri nu ai cum să câştigi. Cred că aş şterge toate momentele dureroase, accidentări, ratări, dar fără ele ştiu că nu aş fi avut motivaţia să merg mai departe. Fără acea ratare din 2013 probabil nu aş mai fi fost motivată azi, în viața de zi cu zi. Toate se leagă până la urmă, nu consider că ar trebui să şterg momentele mai puţin frumoase din viaţa mea. Consider că sunt o lecţie pentru mine şi sper să dau dovadă de maturitate pe viitor şi să evit să greşesc, deşi întotdeauna înveţi din greşeli.

povedero-fb-cover-1966x740-finalversion-1

Tu, în prezent, ajuți și la campania “Țară, țară, vrem campioni!” prin care încercați să identificați posibili gimnaști cu calități. Rezultatele generației voastre parcă au generat un interes mai mare față de gimnastică…

Doamne ajută! Mi-ar plăcea ca interesul faţă de gimnastică să crească, chiar dacă este mai puţin înţeleasă în România faţă de tenis sau faţă de fotbal. Noi putem să le oferim detalii, dacă îşi doresc să înveţe ceea ce facem noi, pentru că este un sport frumos, un sport armonios. Ne dorim ca prin selecţia pe care am făcut-o să aducem cât mai mulţi copii să practice acest sport, nu neapărat de înaltă performanţă, dar ca să se dezvolte armonios. Şi pur şi simplu şi mintea ţi se dezvoltă altfel, poţi altfel să jonglezi cu treburile în viaţa de zi cu zi.

În momentul în care ai început gimnastica, tu ți-ai propus să sădești un copac, să-ți ridici o casă și să faci un copil. Câte ținte ai atins până la 26 de ani?

Ha, ha! Doar una! Mi-am făcut o casă. Mi-am spus că voi sădi un copac în momentul în care aș aduce pe lume un bebe. În prezent nu mă gândesc la un copil… Dar îmi doresc să devin mamă…!

15209174_1248259375197322_1347815763_n7

Hai să trecem la un alt subiect. Sportivii vorbesc în general foarte puțin despre banii câștigați. Spune-mi totuși, te rog, când ai început să câștigi primii bani din gimnastică?

Având în vedere că am pornit de mică… pe la 14-16 ani am reușit să-mi câștig primii bani, nici nu știu, undeva pe la 5.000 – 8.000 de euro. Eu am pornit de la 4 ani singură în viața asta din gimnastică și, pe parcurs, am schimbat generații întregi de colege. Dintre atâtea fete cu care am pornit la drum la copii și juniori, eu singură am reușit, iar rezultatele de la Beijing și Londra spun totul despre cariera mea. L- aș mânia pe Dumneazu să spun că nu mi-e de ajuns. Sunt capabilă să fac multe alte lucruri și le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut să-mi ating visul.

Și care a fost acest vis?

Să-mi construiesc un nume prin propriile forțe.

Medaliile de la Beijing și Londra ți-au adus și mașini din partea sponsorilor COSR…

Acele mașini le-am dat pentru a avea una pe sufletul meu (n.r. Range Rover).

Ce-ți spun prietenii? Ești o bună șoferiță?

Cred că da, nu mă cicălește nimeni atunci când mă urc la volan.

Advertisment

“Dacă ar fi să dau timpul înapoi și aș încerca să desenez toate locurile în care am avut bătături… mi-aș desena ambele palme și jumătate din laba piciorului”
Sandra IZBAȘA, dublă campioană olimpică

Cum te-ai înțeles de-a lungul carierei cu antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu? Cine conducea? El sau ea?

Amândoi conduceau, amândoi conduc. Cu amândoi m-am înțeles foarte bine, sunt ca Yin și Yang, fac cuplu perfect în gimnastică și nu numai. Dar să știi că și cu ceilalți m-am înțeles foarte bine: cu Nicolae Forminte, cu Lili Cosma, am scos la Beijing rezultate foarte frumoase cu ei.

15240283_1248259925197267_484137308_n4

La Londra o imagine a făcut înconjurul lumii. Acel moment în care Octavian Bellu te-a luat în brațe… Continuă tu!

În acel moment simți satisfacția miilor de ore pe care le-ai sacrificat în sală. Și mai simți că în sfârșit vine antrenorul și-ți mulțumește pentru că-l faci și pe el să fie împlinit. Și dânșii (n.r. – Bellu și Bitang) au fost alături de mine și au știut să mă păcălească să fac săriturile la cel mai înalt nivel. Mă bucur că la Londra am prins ziua de naștere a doamnei Bitang și i-am dăruit medalia mea de aur.

“Iubesc atât de mult gimnastica încât aș fi concurat în orice sală. Și în orice mediu neconvențional! Dar nu în ploaie și în frig!”
Sandra IZBAȘA, dublă campioană olimpică

Echipa feminină de gimnastică nu s-a calificat la Rio de Janeiro, iar starea actuală a gimnasticii românești e una precară. În tot acest timp, mulți antrenori români pregătesc loturi ale altor țări. Ce ar trebui făcut pentru ieșirea din impas?

Și câteva dintre aceste țări care acum domină gimnastica mondială au stat departe de podium mulți ani și au învățat meserie de la noi. Mulți antrenori români se află acum în Statele Unite sau prin alte țări, dar ne dorin din suflet ca în viitorul apropiat să ne revenim. Dar pentru asta ne trebuie multe investiții și ar trebui să-i încurajăm pe antrenorii tineri să fure meserie de la cei mai în vârstă care se află acum în sală. Trebuie să luptăm pentru același tel împreună și se vor vedea și rezultatele.

15240283_1248259925197267_484137308_n3

Când anticipezi că vom fi iar o forță în gimnastica mondială?

Nu pot să prognozez și să spun că în 2020 sau în 2024… Se va vedea în timp, vom afla.

Te tentează să devii antrenoare?

Poate o să încep de jos, știu ce înseamnă pas cu pas munca în sală. Trebuie să intru să lucrez alături de fetele-antrenoare care au experiență. Îmi doresc să văd dacă am răbdare cu fetițele, să le îndrum pașii către gimnastică, să se dezvolte armonios. Dar nu știu pe ce termem, dacă o să rămân în sala de gimnastică sau nu. Îmi doresc lucrul acesta pentru că am lucrat la campania Țară, țară vrem campioni! și am observat că mă încărcam pozitiv după ce începeam să ne jucăm în sală. Pentru ca așa am început și eu gimanstica… jucându-mă.

Ne apropiem de finalul interviului și aș vrea să te întreb care e cel mai negru an din carieră?

A fost destul de greu în 2009, după Jocurile Olimpice de la Beijing pentru că trebuia să mă mențin la un nivel foarte ridcat. Dar m-am accidentat. Mi s-a rupt tendonul achilian și am avut și fractură la mâna stângă! Acel accident m-a ambiționat foarte mult, nu multă lume mai credea în mine și am vrut să demonstrez că se poate să revii și să câștigi medalii. Și uite așa în 2011, la Europene, am câștigat aur și la sărituri, și la sol la Europene, apoi in 2012 am reeditat performanța la competiția continentată. Apoi, la Londra, am văzut pentru ce m-am sacrificat. Și a meritat tot efortul.

Părinții tăi nu ți-au zis niciodată să te retragi, atunci când te simțeau în momentele grele?

Niciodată nu mi-au spus să mă retrag. Au gasit mereu modalitatea să mă agațe de un lucru care să mă ajute să nu renunț.

15218720_1248258801864046_1301331033_n6

O ultimă întrebare: ce dialog aveai cu tine însuți în momentele de cumpănă?

Mereu mi-am dorit ca după o accidentare să revin cu forțe proaspete, aveam tot felul de gânduri să renunț. Dar îmi spuneam: “Trebuie să trag de mine și să revin”. Fără antrenori, dar mai ales fără părinți și fără cei dragi nu aș fi reușit să merg mai departe. Părinții mei mi-au zis că mă susțin în tot ceea ce fac.

Îți mulțumesc și mult succes!

Mulțumesc și eu, dar ai uitat să mă întrebi ceva.

Ce-am uitat?

Nu m-ai întrebat ce-mi lipsește…

Ajută-mă atunci!

Să știi că nu-mi lipsește doar medalia de aur la un campionat mondial – o voi câștiga eu într-o altă viață – dar îmi lipsește cel mai mult acel feeling din timpul concursurilor… Mă mai ia nostalgia și încept să mă mai uit la filmulețe… Chiar acum, pe final de an.

15240283_1248259925197267_484137308_n

VEZI COMENTARII