Paul Stănescu: A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume

Vocea.biz / 19.09.2018
Paul Stănescu: A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume

Vicepremierul Paul Stănescu precizează că şi-a asumat scrisoarea prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea pentru că a sosit timpul să se spună lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai aşa pot fi luate deciziile corecte.

Paul Stănescu precizează, într-un comunicat, că şi-a asumat scrisoarea, alături de Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu, fiind conştient fiind că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură, titrează News.ro.

”A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai aşa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alături de colegii mei, cauzele care au condus la situaţia noastră actuală, una deloc favorabilă, în ciuda măsurilor bune din punct de vedere economic şi social pe care le-a luat Guvernul. Am propus, de asemenea, un plan de măsuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care să ne asigure păstrarea guvernării, a poziţiei de cea mai puternică forţă politică a României şi premisele câştigării alegerilor care vor avea loc anul viitor”, afirmă vicepremierul.

El spune că trebuie asigurate stabilitatea coaliţiei majoritare, continuarea şi implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, sprijinită administraţia publică locală prin investiţii publice şi alocări judicioase de fonduri, îmbunătăţită imaginea PSD atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, ”fără însă a face rabat de la principiile noastre şi fără a ne asocia în vreun fel cu forţe care ne erau potrivnice până mai ieri”.

Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu semnează o scrisoare prin care cer demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor. Potrivit lui Adrian Ţuţuianu, măsurile prezentate în scrisoare sunt susţinute de mulţi lideri judeţeni ai PSD şi va fi discutată în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, convocat vineri la prânz.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine că scrisoarea semnată de ea, alături de Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu, este susţinută de “suficient de mulţi” lideri de organizaţii judeţene astfel încât să nu fie ignoraţi, arătând că ei nu vor destabilizarea şi divizarea PSD, ci vor să atragă atenţia că PSD nu poate fi condus discreţionar de o singură persoană, asa cum se întâmplă de cel puţin un an.

Citește și...