Şedinţa de Guvern anunţată pentru luni la ora 16.00 a fost amânată pentru marţi, Executivul nefăcând vreo precizare legată sde motivele amânării. În următoarea şedinţă a Executivului este aşteptată emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă care să permită ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să se desfăşoare pe parcursul a două zile, fiind vehiculate datele de 6 şi 7 octombrie.
De altfel, este aşteptată emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă care să permită ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să se desfăşoare pe parcursul a două zile, fiind vehiculate datele de 6 şi 7 octombrie, relatează News.ro.
Anunţul privind convocarea şedinţei de Guvern la ora 16.00 a fost făcut de către Executiv.
Ordonanţa de Urgenţă ar urma să modifice Legea referendumului, care prevede că “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.
După adoptarea OUG şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial ar urma să fie emise hotărârei de guvern pentru stabilirea exactă a zilelor în care va avea loc consultarea populară.
Pentru organizarea referendumului de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, sunt vehiculate zilele de 6 şi 7 octombrie.
Curtea Constituţională a stabilit luni că legea de revizuire a Constituţiei adoptată săptămâna trecută de Senat, în calitate de for decizional, şi care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire. Decizia CCR va fi comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi va fi publicată în Monitorul Oficial, împreună cu Legea de revizuire a Constituţiei.
Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie, cu 107 voturi “pentru”, 13 voturi “împotrivă” şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.
Liderii grupurilor ALDE şi UDMR au spus că fiecare dintre senatorii lor vor vota după cum le dictează conştiinţa, PNL şi PSD au spus că susţin proiectul, iar USR s-a declarat împotriva modificărilor.
“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.
De asemenea, o altă modificare introduce la acelaşi articol un nou articol II, cu următorul text: “Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Consituţia României, republicată”.
În 1 septembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea, anunţa la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD că referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie.
Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.
Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Potrivit textului actual din legea referendumului, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.
Referendumul din anul 2003 pentru revizuirea Constituţiei s-a desfăşurat tot pe parcursul a două zile, din cauza riscului de a nu se atinge pragul necesar de prezenţă pentru validarea acestuia.