Dăncilă: Nu aş putea spune că este un război între preşedinte şi Guvern

Vocea.biz / 07.09.2018
Dăncilă: Nu aş putea spune că este un război între preşedinte şi Guvern

Premierul Viorica Dăncilă susţine că între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis nu este un război şi că ea este adepta consensului şi că şi-ar dori o relaţie foaarte bună. De asemenea, Dăncilă a susţinut că Executivul trebuia să adopte proiectul de rectificare pentru că oamenii nu mai puteau aştepta.

Ea a susţinut că este adepta consensului şi că şi-ar dori o relaţie foarte bună între Guvern şi preşedinte, relatează News.ro.

“Sunt adepta consensului şi mi-aş dori să am o relaţie interinstituţională foarte bună. Ne apropiem cu paşi repezi de preluarea preşedinţiei Consiliului UE şi aceasta presupune un consens, o colaborare. Eu şi de acum încolo o să încerc să informez pe preşedinte legat de stadiul pregătirii şi toate cerinţele care le va adresa Guvernului legat de preşedinţie şi alte aspecte care ţin de România, voi avea toată deschidere”, a afirmat Viorica Dăncilă, întrebată care este în acest moment relaţia Guvernului cu preşedintele Iohannis.

Ea a susţinut că “nu este un război” între preşedinte şi Guvern, dar că Executivul trebuia să adopte proiectul de rectificare pentru că oamenii nu mai puteau aştepta.

“Nu aş putea spune că este un război între preşedinte şi Guvern. Noi a trebuit să adoptăm rectificarea bugetară, era un lucru de la sine înţeles pentru că nu puteau oamenii să aştepte să mai treacă timpul şi ştim foarte bine că avem o serie de priorităţi şi toate acestea presupun şi o dublare a proiecţiei financiare. Imediat după şedinţa de guvern, rectificarea bigetară a plecat către Consiliul legislativ. Avem 200 de pagini care trebuie citite, verificate, avem cifre şi fiecare trebuie verificată foarte bine. S-a întors de la Consiliul Legislativ ieri, în jur de 12.30, a plecat către Ministerul Finanşelor, a urmat o nouă verificare şi punerea în concordanţă cu cerinţele Consiliului Legislativ. Azi dimineaţă a plecat rectificarea către Monitorul Oficial”, a declarat Dăncilă, vineri, după ce a vizitat fabrica de magiun de la Topoloveni.

Miercuri, şeful statului i-a adresat premierului Viorica Dăncilă o invitaţie la consultări pe tema rectificării bugetare, însă Executivul a aprobat proiectul prin Ordonanţă de Urgenţă, fără avizul CSAT, fiind invocate decizii ale Curţii Constituţionale conform cărora doar solicitarea vizului este obligatorie nu şi existenţa lui.

După şedinţa Cabinetului, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat că Guvernul a adoptat rectificarea bugetară şi că, având în vedere că premierul Viorica Dăncilă se va afla joi în vizită în Spania, la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la anunţul Guvernului, preşedintele Klaus Iohannis afirma că, ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Executivul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. De asemenea, Iohannis a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale.

Joi, miniştrii Teodorovici şi Toader, care au mers la consultările de la Cotroceni convocate de Iohannis, au fost primişi de doi consilieri prezidenţiali.

Administraţia Prezidenţială a transmis ulterior că premierul Viorica Dăncilă a ignorat invitaţia la dialog a preşedintelui Klaus Iohannis şi a supus spre aprobare în şedinţa de guvern proiectul rectificării bugetare fără avizul CSAT, şeful statului exprimându-şi “îngrijorarea în legătură cu situaţia creată, care evidenţiază un precedent periculos, prin depăşirea unor linii de predictibilitate în raporturile instituţionale, aşa cum sunt ele stabilite în arhitectura statului”.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o invitaţie la consultări Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în vederea clarificării unor aspecte ce ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a manifestat, astfel, întreaga disponibilitate la dialog cu Prim-ministrul Viorica Dăncilă, în vederea identificării unei soluţii care să permită Guvernului să adopte proiectul rectificării bugetare respectând exigenţele constituţionale. Cu toate acestea, Premierul a ignorat invitaţia la dialog a Preşedintelui României şi a supus spre aprobare în şedinţa de guvern proiectul rectificării bugetare fără avizul CSAT. Preşedintele României îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu situaţia creată, care evidenţiază un precedent periculos, prin depăşirea unor linii de predictibilitate în raporturile instituţionale, aşa cum sunt ele stabilite în arhitectura statului”, arată Preşedinţia într-un comunicat de presă transmis joi după-amiază.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, un dialog care să conducă la o soluţie reală ar fi putut avea loc în condiţiile în care Guvernul ar fi aşteptat să aibă loc consultările de la Palatul Cotroceni, înainte să adopte rectificarea bugetară.

“În acest context, în cadrul unei discuţii instituţionale, şi nu al unei consultări, ale cărei premise au devenit caduce, joi, 6 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni a avut loc o întâlnire între consilierii prezidenţiali Cosmin Marinescu, Departamentul Politici Economice şi Sociale, Mihaela Ciochină, Departamentul Legislativ, şi Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice, respectiv Tudorel Toader, ministrul justiţiei”, mai arată sursa citată.

Citește și...