Guvernul se întruneşte miercuri în şedinţă, unde ar urma să fie găsită o soluţie privind rectificarea bugetară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a suspendat şedinţa de marţi a Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), afirmând că nu s-a putut obţine consens pentru emiterea avizului necesar rectificării bugetare şi cerând Cabinetului Dăncilă să vină cu un nou proiect. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi seară, că Guvernul nu va face o nouă propunere de rectificare bugetară, întrucât au fost programate plăţi “necesare şi urgente”, iar avizul CSAT este unul consultativ.
Vasilescu a menţionat că decizia va aparţine juriştilor, care discută pentru a vedea cum se poate ieşi din acest “impas”, relatează News.ro.
Conform anunţului Guvernului, şedinţa Cabinetului Dăncilă ar urma să aibă loc de la ora 13.00.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că nu s-a putut obţine consens în CSAT pentru emiterea avizului necesar rectificării bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionaleşi, prin urmare, întrucât consideră că este necesară rectificarea bugetară, a suspendat şedinţa Consiliului, pentru a da timp Guvernului să elaboreze un nou proiect.
Preşedintele a explicat, într-o declaraţie de presă la Cotroceni, că, având în vedere faptul că este vorba despre o rectificare pozitivă, este inexplicabilă tăierea bugetelor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.
Klaus Iohannis a precizat că şefii respectivelor instituţii au precizat că, în aceste condiţii, nu pot fi îndeplinite obiectivele stabilite tot de CSAT.
Prin urmare, nu s-a putut obţine consensul necesar avizului CSAT, a anunţat preşedintele, precizând că, în aceste condiţii, a decis suspendarea şedinţei, pentru ca Guvernul să elaboreze un nou proiect de rectificare şi să reia discuţiile cu instituţiile vizate.
Şeful statului a subliniat că nu este admisibil să fie pusă în dificultate securitatea României, în condiţiile în care rectificarea este una puternic pozitivă şi nu există niciun fel de motivaţie pentru tăieri bugetare într-o zonă atât de sensibilă cum este cea a securităţii naţionale. ”România este o ţară sigură, românii sunt bine apăraţi, dar aceste lucruri nu vin de la sine, aceste lucruri le avem pentru că avem instituţii, avem servicii performante, care garantează românilor această securitate, ea nu trebuie şi nu poate fi diminuată pentru nişte considerente de politică măruntă”, a afirmat Klaus Iohannis.
La scurt timp, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a participat la şedinţa CSAT, a susţinut o conferinţă de presă în care spus că suspendarea şedinţei CSAT nu este prevăzută în lege şi a cerut desecretizarea stenogramei pentru a vedea care a fost punctul de vedere al fiecărei structuri membre.
”Din ce s-a discutat în şedinţă, pe bugetul fiecărei structuri membre a CSAT, opiniile celor prezenţi diferă total faţă de concluzia pe care domnul preşedinte a exprimat-o public. Cred că este obligatoriu şi de bun simţ să cerem desecretizarea stenogramei şedinţei CSAT pentru a vedea foarte clar care a fost punctul de vedere pentru fiecare structură membră în parte. Este un lucru normal şi oferă transparenţă faţă de cetăţean”, a spus ministrul.
De asemenea, Teodorovici a afirmat că întârzierea aprobării rectificării creează efecte negative în economie, putând apărea blocaje şi întârzieri în acordarea de salarii în sectorul bugetar, în derularea investiţiilor, în sănătate şi în acordarea de compensaţii pentru cei afectaţi de pesta porcină.
”În cazul neaprobării rectificării, luna septembrie rămâne neacoperită pe partea de salarii pentru o serie de entităţi la nivel public. (…) Dacă se menţine un astfel de blocaj va fi afectată partea de investiţii, atât la nivel central, cât şi local. La nivel local sunt multe proiecte de investiţii care sunt în curs de derulare şi care pot întâmpina dificultăţi: drumuri judeţene, comunale, şcoli (…). De asemenea, efectele neplăcute ale pestei porcine. Aici, sunt prevăzute sume importante în propunerea de rectificare bugetară pentru ca cei care au avut de suferit să primească o compensaţie”, a spus Teodorovici.
El a mai avertizat că pot apărea blocaje în agricultură şi în sănătate.
Liderii coaliţiei, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au avut o discuţie telefonică cu premierul Viorica Dăncilă despre rectificarea bugetară, urmare a situaţiei din CSAT, iar liderul PSD ar fi insistat pe ideea găsirii unei soluţii în şedinţa de miercuri a Guvernului, astfel încât să fie făcută rectificarea bugetară, declarau pentru News.ro surse politice. Ulterior, liderul PSD, Liviu Dragnea, a mers la Palatul Victoria pentru o întâlnire cu Dăncilă şi cu mai mulţi miniştri, discuţiile încheindu-se după aproximativ o oră.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la România TV, că Guvernul nu va face o nouă propunere de rectificare bugetară, întrucât au fost programate plăţi “necesare şi urgente”, iar avizul CSAT este unul consultativ. Vasilescu a menţionat că decizia va aparţine juriştilor, care discută pentru a vedea cum se poate ieşi din acest “impas”.
Ea a mai spus că Guvernul nu putea să prevadă inundaţiile din primăvară, pentru care a fost nevoie de bani, iar acum este necesară suplimentarea fondurilor pentru a se plăti despăgubiri pentru cei afectaţi de pesta porcină africană.
Întrebată dacă se va face o nouă propunere de rectificare bugetară, Vasilescu a afirmat: “Nu există aşa ceva, să facem o nouă rectificare bugetară, nu există, pentru că am programat toate aceste plăţi care sunt necesare şi urgente. Facem acum o nouă rectificare? Ne trimite acasă ca pe şcolari, duceţi-vă şi refaceţi-vă temele şi veniţi la mine şi lăsaţi-mi banii de la serviciile secrete şi de la Administraţia Prezidenţială în pace? Nu înţelege că nu e şeful Guvernului, are alte atribuţii, iar acel aviz e consultativ. Foarte bine, nu s-au înţeles în CSAT, ieşea aviz negativ şi mâine puteam să facem rectificarea bugetară”.
Ministrul Muncii a spus că se aşteaptă ca juriştii să se pronunţe pentru a vedea care este ieşirea din acest “impas”.
“Aşteptăm ca juriştii să se pronunţe (…) noi nu putem să renunţăm la ceea ce ne-am propus să facem în această rectificare bugetară. Este o decizie pe care o vor lua juriştii, ştiu că la ora actuală se discută ca să vedem cum ieşim din acest impas”, a spus Vasilescu.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a întrunit marţi după ce Guvernul i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis convocarea în regim de urgenţă pentru avizarea propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Guvernul l-a acuzat pe Iohannis că blochează adoptarea primei rectificări bugetare, fiind afectate economia şi drepturi fundamentale ale românilor. În replică, şeful statului a spus că este “o nouă minciună a PSD şi a Guvernului incompetent Dăncilă”, arătând că rectificarea bugetară se poate face în orice domeniu fără niciun aviz de la CSAT, cu excepţia zonei de securitate naţională.