Firea: Am informaţii certe că Liviu Dragnea mă spionează. Povestește ce s-a întâmplat în seara alegerilor pentru primăria București

Vocea.biz / 05.09.2018
Firea: Am informaţii certe că Liviu Dragnea mă spionează. Povestește ce s-a întâmplat în seara alegerilor pentru primăria București

Primarul general Gabriela Firea a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că are informaţii ”certe” că este spionată de către Liviu Dragnea care îi urmăreşte activitatea, dar urmăreşte şi sediul Primăriei în care lucrează, titrează News.ro.

”Am informaţii certe că mă spionează, îmi urmăreşte activitatea, urmăreşte chiar clădirea Primăriei. Sunt oameni care au fost la mine în aceste zile şi care ulterior au fost sunaţi direct de dumnealui sau de către colegi foarte apropiaţi ai dumnealui ca să fie întrebaţi de ce au fost la mine”, a declarat Gabriela Firea, la Antena 3.

Ea a spus că nu ”conspira politic” cu aceste persoane, ci avea discuţii normale. Firea a afirmat că se aştepta să fie invitată la discuţii de Liviu Dragnea în ultimele zile, dar asta nu s-a întâmplat.

“Unii (dintre cei care spionează – n.r.) sunt colegi de partid, alţii sunt oameni care au legătură cu partidul şi cu domnia sa, dar nu sunt membri. Mi s-a părut şocant că, în loc să fiu chemată să discutăm, să analizăm, aşa cum a spus presei, aşa cum a afirmat, s-a gândit că este mai bine să continue toată această strategemă în care să ocolim adevărul, să ascundem sub preş argumentele şi să ne comportăm exact ca cei pe care, oficial, îi detestă. Cei de care spune că sunt oameni în anumite zone, care luptă inegal, care folosesc informaţii fără ca sursa sau calea de obţinere a acestora să fie democratică, pentru că altfel nu pot să înţeleg cum de a recurs la această metodă de a pune oameni, mă întreb de unde, or fi tot de la doamna Dan, să supravegheze clădirea primăriei, casa mea?”, a mai povestit primarul.

Edilul a spus că nu ştie dacă cei care o urmăresc sunt oameni dintr-o structură privată sau dintr-o instituţie a statului.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a relatat miercuri, la Antena 3, că în seara în care a câştigat alegerile locale, liderul PSD, Liviu Dragnea, a decis în ultima secundă ca în conferinţa de presă să apară doar ei doi. Firea spune că toţi colegii care munciseră pentru campanie au fost “stupefiaţi”, dar Dragnea a spus că şi el are un merit pentru câştigarea alegerilor pentru Capitală, cu toate că nu era aşa.

“În seara alegerilor (locale din 2016 – n.r.), în chip bizar şi nespecific PSD, care întotdeauna a ştiut să împartă victoria cu toţi cei care au muncit, am apărut doar eu cu Liviu Dragnea în declaraţia pentru presă, pentru că aşa a decis domnia sa. Toţi ceilalţi colegi ai noştri care munciseră pentru campanie – secretar general, vicepreşedinţi, deputaţi, senatori, primari, preşedinţi de consilii – veniseră, mai ales cei care sunt în zona Sudului şi au reuşit să ajungă rapid în Bucureşti, ceilalţi erau în ţară, în judeţele lor, să ne felicite pe noi, pe cei şapte primari ai PSD, care am câştigat în premieră alegerile în Bucureşti”, a povestit Gabriela Firea.

Ea a spus că liderul PSD a spus că are un merit că PSD a câştigat primăria generală şi toate primăriile de sector, cu toate nu era aşa, ci munciseră toţi pentru campanie.

“În ultima secundă, spre stupefacţia celorlalţi, domnul Dragnea a decis să ieştim doar noi doi la declaraţii, spunând că are un merit, deşi nu era aşa, muncIse multă lume pentru aşa campanie, şi muncisem noi cei şapte candiaţi, primarii de sectoare. Domnul Dragnea nu a fost cu mine pe străzi în Bucureşti nici atunci, în campanie, nici ulteriror”, a mai spus Firea.

Citește și...