Victor Ponta, într-o postare pe Facebook, a comentat tensiunile apărute în cadrul CExN al PSD de la Neptun. Potrivit fostului lider al PSD, Gabriela Firea, cea care i-a și cerut demisia ministrului Carmen Dan, este “singura care se salvează din falimentul în care Liviu Dragnea duce tot PSD-ul.”
Victor Potna a comentat pe Facebook tensiunile apărute în PSD. Potrivit fostului președinte al partidului, reacția Gabrielei Firea era menită să salveze imaginea partidului.
“Firea este singura care se salveaza din falimentul in care duce Dragnea tot PSD-ul / oricine se afiseaza cu Dragnea va pierde / cei din CEX PSD se comporta la fel ca CPEX ul PCR in 1989 / pacat de PSD – pacat de Romania!,” a scris Victor Ponta.
Ponta mai spune, și fără a preciza la care sondaje se referă, că cele mai populare personalități din PSD alături de el erau Andronescu și Gabriela Firea.
“Update : in toate sondajele adevarate ( nu alea facute de fomistii platiti de Dragnea) cele mai populare personalitati din PSD erau : Ponta, Andronescu, Firea ( dupa acestia prapastie)/ ce ghinion ca toti trei au fost indepartati?!?,” mai spune Ponta.
Liderul ProRomânia îl critică pe Liviu Dragnea și pentru faptul că în continuare se preocupă doar de problemele sale personale și nu de cele ale cetățenilor.
“Dincolo de cearta cu Gabriela Firea ieri Liviu Dragnea a continuat sa se ocupe de subiectele LUI ( protocoale, amnistie , rafuieli cu SRI sau ambasadori, promisiuni goale pentru nemultumitii din Partid, vanzarea companiilor de stat spre sponsorii lui prin Fondul Suveran ) – deloc despre problemele OAMENILOR ( inflatie, credite, cresterea preturilor )! Despre PESTA PORCINA- acum am aflat ca inca din 2017 Liviu Dragnea a rezolvat problema – si a primit si un premiu pentru asta! Dupa care a vandut toti porcii de la Ferma din Salcia!!! Si a mai facut cateva milioane de euro!,” mai spune Ponta.