Legea 317 privind Consiliul Superior al Magistraturii – una dintre cele trei legi ale justiţiei modificate de Parlament, contestate de mai multe ori la CCR şi care au atras criticile oficialilor europeni – a fost promulgată joi de către preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului reiterează că nu susţine modificările aduse acestor acte normative şi solicită reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte ca modificările adoptate “să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privinţa bunei funcţionări a justiţiei şi a calităţii actului de justiţie”. Totodată, Iohannis atenţionează că opinia Comisiei de la Veneţia nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenţii legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni.
Administraţia Prezidenţiaală aanunţă că preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justiţiei, preşedintele Klaus Iohannis a uzat, în mod repetat, de prerogativele sale constituţionale de a solicita Parlamentului reexaminarea acestora şi de a sesiza Curtea Constituţională. În plus, atât preşedintele Iohannis, cât şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, Comisia de la Veneţia. Opinia preliminară emisă de acest organism european, care se va regăsi în documentul final din luna octombrie, precizează că modificările legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din România şi asupra independenţei judecătorilor şi procurorilor, transmite Preşedinţia.
Şeful statului mai spune că modificările aduse legilor ustiţiei reprezintă un regres pentru democraţia din România şi, pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, este pus sub semnul întrebării angajamentul României privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept şi separaţia puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană şi GRECO.
“Preşedintele României reiterează că nu susţine modificările aduse acestei legi, la fel ca în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Preşedintele Klaus Iohannis solicită reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiţiei în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privinţa bunei funcţionări a justiţiei şi a calităţii actului de justiţie”, mai arată Administraţia Prezidenţială.
Totodată, şeful statului atenţionează că opinia Comisiei de la Veneţia nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenţii legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, la plecarea de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), că proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei este gata şi va fi trimis în cursul zilei Consiliului, el spunând că nu putea “să vină cu el în mână” şi că va urma cursul oficial firesc.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader anunţa miercuri seară că a primit acceptul Comisiei de la Veneţia pentru modificarea legilor justiţiei prin OUG, joi urmând să trimită draftul la CSM.
“Am mers la Comisie cu mai multe soluţii legislative prin care să fie preluate o parte din propunerile Comisiei de la Veneţia. (…) Am avut şapte propuneri, toate au fost agreate, au fost considerate necesare pentru evitarea unor disfuncţionalităţi. Care e actul normativ prin care putem corecta legile justiţiei? Ordonanţa de Urgenţă! Comisia de la Veneţia nu e deschisă la OUG, dar se referă la cele care au rolul de a ocoli procedura parlamentară constituţională. În cazul acesta, este vorba despre preîntâmpinarea unor efecte mai puţin dorite, efecte care pot să rezulte din aplicarea celor trei legi. Asta este justificarea. Dânşii au agreat de comun acord, au exprimat agrementul pentru adoptarea unei OUG în sensul celor discutate şi le-am spus că voi spune public”, a afirmat Toader la România TV.
El mai spunea că va face apel la CSM să dea un aviz cât se poate de repede, pentru ca săptămâna viitoare să poată fi adoptată ordonanţa de urgenţă.
Preşedintele a cerut Parlamentului reexaminarea legii CSM, însă parlamentarii nu i-au acceptat observaţiile. Nici la Curtea Constituţională nu a avut câştig de cauză.
“Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizează intervenţii legislative substanţiale de natură să afecteze funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi rolul constituţional al acestuia, de garant al independenţei justiţiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autorităţi publice, precum şi funcţionarea Inspecţiei judiciare. Totodată, legea transmisă la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente în conţinutul Legii nr. 317/2004, dispoziţii neclare şi/sau necorelate între ele şi chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament”, sublinia şeful statului, în cererea de reexaminare adresată Parlamentului.