Tăriceanu: Declanşarea procedurii de infrigement de către CE împotriva României, un semnal major dat pentru a stopa abuzurile

Vocea.biz / 28.05.2018
Tăriceanu: Declanşarea procedurii de infrigement de către CE împotriva României, un semnal major dat pentru a stopa abuzurile

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut luni că declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României pentru nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie reprezintă un semnal major pentru a stopa abuzurile, iar decizia vine după ani în care lupta împotriva corupţiei a fost deturnată prin protocolul SRI-DNA şi transformată într-o campanie “antidemocratică de eliminare a oamenilor incomozi pentru sistem. Tăriceanu crede că judecătorii au fost presaţi să ia decizii cum voia “binomul SRI-DNA” sau prin presiuni mediatice şi consideră că toate aceste măsuri au fost instituţionalizate prin protocoalele dintre SRI şi CSM sau SRI şi ÎCCJ. În acelaşi mesaj, liderul ALDE spune că o Comisie pentru Adevăr şi Reconciliere, după modelul altor ţări, ar fi o soluţie pentru a afla adevărul şi a repune justiţia în cadrul democratic, transmite News.ro.

“Declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României pentru nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie în dosarele penale este un semnal major dat pentru a stopa abuzurile şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Sunt sigur că presa, clasa politică şi societatea civilă din România vor analiza decizia CE. Vreau să fac câteva observaţii cu privire la cauzele şi implicaţiile acestei decizii”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe contul său de Facebook.

Liderul Senatului spune că decizia Comisiei Europene vine după ani în care lupta împotriva corupţiei a fost deturnată prin protocolul SRI-DNA şi transformată într-o campanie “antidemocratică de eliminare a oamenilor incomozi pentru sistem”.

El susţine că ţintele au fost liderii politici, judecătorii CCR şi ÎCCJ sau oamenii de afaceri şi chiar cetăţeni simplii care au intrat în conflict cu “oameni sus-puşi”. Tăriceanu compară situaţia din justiţie cu modelul Securităţii din 1950 şi spune că prezumţia de nevinovăţie a fost flagrant încălcată.

“Ţintele au fost lideri politici, judecători de la CCR şi ÎCCJ sau oameni de afaceri, reprezentanti ai mediului academic. S-a ajuns până în punctul în care simpli cetăţeni care au intrat în conflict cu oameni sus-puşi în sistem au devenit ţinta abuzurilor, cum a fost cazul Marianei Rarinca. S-a creat un adevărat sistem asemănător cu modelul securităţii din anii ’50. Arestări abuzive, plimbarea oamenilor încătuşaţi prin faţa camerelor de luat vederi, „scăparea” către „UM‘‘ din presă de informaţii din dosare. Prezumţia de nevinovăţie a fost încălcată flagrant, totul pentru a convinge opinia publică să închidă ochii la abuzurile comise, într-o logică bolnavă conform căreia „câteva abuzuri” sunt acceptabile, pentru că cei acuzaţi de procurori sunt oricum vinovaţi”, mai spune liderul ALDE.

De asemenea, el afirmă că judecătorii au fost presaţi să ia decizii cum dicta binomul SRI-DNA sau prin presiuni mediatice şi consideră că toate aceste măsuri au fost instituţionalizate prin protocoalele dintre SRI şi CSM sau SRI şi ÎCCJ.

“Judecătorii au fost presaţi să ia decizii aşa cum dicta binomul SRI-DNA. Fie prin presiuni mediatice, ca urmare a spectacolului cătuşelor, fie prin presiuni venite pe căi ocolite de la oameni din sistem. Acest comportament abuziv la adresa judecătorilor a fost „instituţionalizat” prin documente ca protocolul SRI-CSM sau cel dintre SRI-ÎCCJ. Mai grav a fost faptul că acolo unde aceste metode nu funcţionau, s-a declanşat urmărirea penală a magistraţilor care nu jucau cum li se dicta. S-a ajuns până la cel mai înalt nivel: ÎCCJ şi CCR, ceea ce arată că sistemul s-a crezut invincibil”, a adăugat el.

“Mă bucur că oficialii europeni încep să realizeze manipularea servită la Bruxelles de unii oameni ai sistemului şi de către politicieni servili şi iau atitudine faţă de aceste practici antidemocratice. Este vorba nu doar despre această decizie de infringement, ci şi de mesajele transmise de către delegaţia ALDE Europa referitoare la protocolul secret DNA-SRI şi efectul său nociv asupra democraţiei”, mai spune Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului crede că declanşarea procedurii de infringement este un moment zero pentru societatea românească şi toţi oamenii politici trebuie să înveţe că principiul prezumţiei de nevinovăţie nu este facultativ şi termeni ca cel de trebuie să dispară din vocabularul lor. “Epoca , valeţi ai sistemului, care îndeplinesc ordinele primite, inclusiv prin depunerea unei plângeri penale ridicole împotriva premierului, trebuie să apună”.

Tăriceanu îndeamnă să se meargă mai departe pentru a curăţa “putregaiul”.

“Trebuie să mergem mai departe, pentru că acum este momentul în care tot putregaiul trebuie curăţat. Iar curăţenia începe cu prezentarea în spaţiul public a tuturor abuzurilor comise şi a celor care au comis aceste abuzuri. Cred că Parlamentul, ca for reprezentativ suprem, poate şi trebuie să îşi asume această misiune de aflare a adevărului”, mai scrie liderul Senatului.

El spune că o Comisie pentru Adevăr şi Reconciliere, după modelul altor ţări, ar fi o soluţie pentru a afla adevărul şi a repune justiţia în cadrul democratic.

“O Comisie pentru Adevăr şi Reconciliere – aşa cum a existat şi în alte ţări unde abuzurile au devenit, la un moment dat, un mod curent de operare – este o soluţie pentru a afla adevărul şi a începe procesul de repunere a justiţiei în cadrul democratic firesc. Tocmai pentru că vrem să punem capăt „statului drepţi” şi spectacolului cătuşelor, cred cu tărie că activitatea acestei comisii trebuie să pornească de la un principiu fundamental: toţi oamenii din justiţie şi servicii care ies public şi oferă informaţii despre abuzurile generate de protocoale nu vor avea de suferit. Sunt sigur că mulţi procurori sau judecători au acţionat sub presiune, nu din proprie iniţiativă, iar scopul este să curăţăm sistemul, nu să începem o vânătoare de oameni”, continuă acesta.

Călin Popescu Tăriceanu apreciază că legile justiţiei sunt un pas important în ceea ce înseamnă reconstrucţia democratică a instituţiilr de justiţie.

“În a treilea rând, după ce am aflat tot adevărul despre abuzurile petrecute în ultimii ani, trebuie să accelerăm procesul de curăţire şi reconstrucţie pe baze democratice a instituţiilor din justiţie şi a modului lor de operare. Legile justiţiei sunt un pas important care sper să fie finalizat cât mai rapid. Schimbarea oamenilor de la vârf care au orchestrat aceste abuzuri şi care şi-au asumat un rol direct în punerea lor în practică este, de asemenea, imperios necesară. Reglementarea activităţii instituţiilor de forţă, astfel încât să nu mai existe posibilitatea de noi abuzuri sau de încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor este un alt pas. Mă refer, de exemplu, la ascultarea telefoanelor în mod abuziv, pentru că nu este posibil ca telefoanele a peste 300.000 de români să fie ascultate în ultimii ani. Trebuie să facem şi aici curăţenie, iar înfiinţarea unei agenţii independente, ANIC (Autoritatea Naţională de Interceptare a Comunicaţiilor), este o măsură necesară”, mai crede el.

Referitor la discursul la ONU al procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele ALDE spune că acesta a făcut mai mult rău României.

“P.S. Am urmărit cu dezamăgire discursul doamnei Kovesi la ONU şi cred că orice ieşire publică a domniei sale de acum încolo face mult rău României. Vreau să se înţeleagă că această remarcă nu este un atac la persoană, ci o constatare făcută cu mult calm şi obiectivitate şi un semnal dat către acei oameni politici care o protejează cu orice preţ, pentru că aşa cred ei că pot câştiga alegeri”, a explicat Tăriceanu.

De asemenea, spune el, „ nu se va mai repeta în România” şi explică faptul că nu este permis ca un procuror-şef al DNA, care a semnat şi pus în aplicare un protocol secret, ilegal şi antidemocratic, care a încălcat în repetate rânduri Constituţia, care a refuzat orice control democratic şi care, în mod evident, poartă o mare parte din responsabilitate pentru decizia CE să fie protejat în continuare şi menţinut cu orice preţ în funcţie.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat că vineri Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României pentru netranspunerea Directivei 343/2016 privind prezumţia de nevinovăţie, în Codurile penale.

”Dragi propagandişti, fie că sunteţi magistraţi, politicieni sau analişti, luaţi notă că directivele Uniunii Europene sunt obligatorii şi pentru Justiţia din România”, mai afirmă Băsescu.

Preşedintele Comisiei speciale de modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat vineri pentru News.ro că procedura de infringement a fost declanşată de Comisia Europeană împotriva României pentru că nu a transpus la timp Directiva privind prezumţia de nevinovăţie este cauzată de “blocarea, boicotarea şi contestarea” eforturilor făcute de Comisia specială în acest sens.

Iordache spune că, începând de săptămâna viitoare, Comisia specială va începe transpunerea Directivei, iar în trei săptămâni va da raport final pe toate modificările aduse la Codul de procedură penală. Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene (CE) în România, Angela Cristea, a declarat, vineri seară, că ”nu există o problemă cu prezumţia de nevinovăţie în statele membre”, persoanele cercetate beneficiind de aceasta, dar a fost necesară o armonizare a legislaţiei.

Citește și...