Carmen Dan, despre cei care pleacă la partidul lui Ponta: Este cea mai pură definiţie pentru “trădare politică”!

Vocea.biz / 25.05.2018
Carmen Dan, despre cei care pleacă la partidul lui Ponta: Este cea mai pură definiţie pentru “trădare politică”!

Ministrul de Interne Carmen Dan afirmă, într-o postare pe Facebook, referindu-se la cei care pleacă din PSD la partidul lui Victor Ponta, cărora li se adresează cu formula “doamnelor şi domenilor trădători”, că aceştia întorc spatele partidului şi electoratului, ceea ce reprezintă un gest lipsit de onoare şi cea mai pură definiţie a trădării politice.

“Ca politician, singurul crez pe care trebuie să îl ai în permanenţă este acela că reprezinţi o masă de oameni care la rândul lor au crezut în tine acordându-ţi votul lor. Ce nu pot să înţeleg însă, este cum simţi tu (acelaşi politician, dar de data asta ca om înainte de orice), să înşeli încrederea oamenilor care te-au votat întorcându-le spatele şi orientându-te spre un alt partid politic. Este cea mai pură definiţie pentru ceea ce se cheamă “trădare politică”! Mă alătur organizaţiilor judeţene PSD din toată ţara şi condamn cu fermitate aceste gesturi de oameni mici!”, scrie Carmen Dan, titrează News.ro.

În opinia sa, decizia celor care au părăsit PSD pentru a se alătura celor care sunt adversari şi care au atacat în permanenţă partidul “nu înseamnă altceva decât un gest lipsit de onoare”.

“Mai ales faţă de cei care ne-au votat, pentru că, doamnelor şi domnilor trădători, dacă pentru mine şi colegii mei este o mare dezamăgire, gestul dumneavoastră rămâne incalificabil pentru cetăţenii care au crezut în dumneavoastră! Trădarea este doar o armă a celor slabi. Istoria o scriu învingătorii!”, subliniază Carmen Dan.

Ea admite că sunt în continuare foarte multe lucruri de reparat, legi de îmbunătăţit, norme de aplicare ale acestor legi care pot fi ajustate, astfel încât să fie redusă birocraţia şi să fie eficientizată administraţia publică, fie că este vorba despre domeniul ordinii şi siguranţei publice, de accesare a fondurilor europene sau de alte lucruri “menite să uşureze viaţa românului”.

“În acelaşi timp însă, sunt la fel de convinsă ca acum 2 ani că echipa din care fac parte vrea şi poate sa facă toate aceste lucruri!”, susţine Carmen Dan.

Şi joi seară lideri ai partidului şi miniştri i-au criticat în termeni duri pe “dezertori”.

Fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre şi deputatul Gabriela Podaşcă au anunţat, miercuri, că au demisionat din PSD şi s-au înscris în ProRomânia, partidul fondat de Victor Ponta. Dobre a spus că un singur om a confiscat Guvernul şi Parlamentul şi realizează legi în interes personal, arătând că nu are ce să reproşeze foştilor colegi din organizaţia de la Constanţa pe care i-a anunţat înainte de a face acest gest, fără a transmite acest lucru însă şi celor din conducerea naţională a partidului. Mircea Titus Dobre a fost ministru al Turismului în guvernele Grindeanu şi Tudose, el fiind totodată şi purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa.

Şi deputatul PSD Marilena-Emilia Meiroşu şi-a anunţat, marţi, în plenul CamereiDeputaţilor, demisia din grupul parlamentar social-democrat, ea urmând să se alăture partidului luin Ponta.

Citește și...