Vicepremierul Paul Stănescu a afirmat miercuri, referitor la apelul preşedintelui Klaus Iohannis către Guvern de a preciza dacă mai are bani de salarii şi pensii până la finalul anului, că bani sunt şi crede că preşedintele este “dezinformat”. “Bani de pensii sunt, v-a spus ministrul Finanţelor lucru ăsta. Cred aşa, spunând elegant lucrul ăsta, cred că e dezinformat (preşedintele – n.r.)”, a spus Stănescu, întrebat dacă mai sunt bani de pensii până la finalul anului.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Guvernul şi PSD trebuie să raspundă public la două întrebări – “Ce aveti de gând cu Pilonul II de pensii” şi “Mai aveţi bani pentru pensii şi salarii până la sfărşitul anului?”. Şeful statului a spus că Executivul trebuie să răspundă clar şi răspicat la aceste întrebări, titrează News.ro.
Şeful statului a susţinut marţi seară o declaraţie de presă pe tema absorbţiei fondurilor europene şi a Pilonului II de pensii.
El a spus că, în ceea ce priveşte Pilonul II, este o “harababură totală”, cei de la PSD contrazicându-se între ei.
“Din păcate, până şi cei de la PSD se contrazic între ei. Ba se suspendă, ba nu se supendă, ba este un proiect asumat, ba nu a fost asumat. O harababură totală. Lumea îşi pune întrebarea: De ce s-a creat această incertitudine din partea PSD? Ce urmăresc? Nu s-au înţeles între ei? Greu de crezut. Alţii se întreabă dacă aceşti bani vor fi folosiţi în altă parte. Nu ştiu, dar ei trebuie să ne dea un răspuns”, a declarat şeful statului.
Preşedintele a spus că Executivul şi PSD trebuie să răsundă clar la două întrebări – ce se va întâmpla cu Pilonul II şi dacă mai sunt bani pentru pensii şi salarii: “În acest sens, cred că Guvernul şi PSD trebuie să răspundă public, clar, documentat, la două întrebări. Una: ce aveţi de gând cu Pilonul II de pensii? Clar, răspicat, cu argumente. Întrebarea a doua pentru Guvern este umătoarea: mai aveţi bani pentru pensii şi salarii până la sfârşitul anului?”.