Dragnea: Nu există niciun fel de decizie adoptată în Guvern, partid sau coaliţie, care să cuprindă desfiinţarea Pilonului II

Vocea.biz / 21.05.2018
Dragnea: Nu există niciun fel de decizie adoptată în Guvern, partid sau coaliţie, care să cuprindă desfiinţarea Pilonului II

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu ştie ce a zis preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, referitor la faptul că proiectul privind suspendarea plăţilor pentru Pilonul II a fost publicat din greşeală, dar că se analizează această variantă.

Dragnea a susţinut că în Guvern, în coaliţie sau în partid nu s-a discutat şi nu se va discuta despre defiinţarea Pilonului II de pensii sau înlocuirea contribuţiilor la acesta.

“Nu ştiu ce a spus domnul şef de la Prognoză. O guvernare se exercită în baza unui program de guvernare aprobat în Parlament şi care este public. În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, obiectivele noastre au fost asumate şi susţinute şi sunt susţinute în continuare, şi anume: primul obiectiv este ca, în următoarea perioadă, Ministerul Muncii, şi nu numai, să finalizeze o analiză riguroasă, exhaustivă a tuturor datelor financiare pentru a se putea prezenta tuturor cetăţenilor României informaţiile financiare referitoare la nivelul de pensii pe care îl va avea un cetăţean român care este doar în Pilonul I şi nivelul de pensie pe care îl va avea un cetăţean care este şi în Pilonul I şi în Pilonul II”, a afirmat liderul PSD, potrivit News.ro.

”Al doilea obiectiv este ca cetăţeanul român, odată informat, să aibă posibilitatea să opteze unde consideră dumnealui personal că este mai bine să rămână – doar în Pilonul I sau şi în Pilonul Işi în Pilonul II”, a continuat acesta.

El a explicat că nu există nicio decizie a Guvernului, partidului sau coaliţiei privind desfiinţarea Pilonului II de pensii sau înlocuirea contribuţiilor.

“Deci nu există niciun fel de decizie adoptată în Guvern, decizie adoptată în partid, o decizie adoptată în coaliţie care să cuprindă următoarele lucruri: 1 – nu s-a discutat, nu se discută şi noi nu vom adopta nicio măsură care să ducă la desfiinţarea pilonului II de pensii,. aşa cum a început să se rostogolească prin anumite televiziuni şi îi rog cu foarte mare respect să nu se mai rostogolească astfel de informaţii mincinoase. 2 – Nu există nicio decizie pentru a se înlocui contribuţiile care acum merg de la bugetul asigurărilor sociale de stat către Pilonul II de pensii”, a mai spus acesta.

Dragnea a spus că nu este vorba despre bani privaţi la Pilonul II, ci despre banii pe care îi au toţi românii în fondul de pensii.

“În primul rând, nu este vorba de bani privaţi, pentru că poate unii oameni aşa înţeleg pentru că poate în mod deliberat se comunică aşa. (…) Aici este vorba de contribuţiile pe care toţi le avem la sistemul de pensie, care merg în bugetul asigurărilor sociale de stat, 3,75% din această sumă merge la Pilonul II. Deci nu se naţionalizează Pilonul II şi nu se înlocuieşte această contribuţie, această parte de 3,75% din tot bugetul de pensie cu impozitul pe venit, cu o cotă din impozitul pe venit, aşa cum am înţeles că acest domn de la comisia de prognoză a propus. (…) Programul de guvernare a fost un program votat public de cetăţeni, a fost un program votat în Parlament, program care va fi implementat. Eu vă rog pe dumneavoastră (jurnaliştii – n.r.) să rămâneţi, cât de mult se poate sau cât sunteţi lăsaţi, ancoraţi în realitate şi în programul de guvernare”, a conchis el.

Proiectul de lege care prevede suspendarea plăţilor pentru pensiile administrate privat din Pilonul II a fost introdus din greşeală în programul legislativ al Guvernului, a spus luni preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu.

Precizarea a fost făcută luni dimineaţă, pentru Digi24.

Potrivit proiectului de lege respectiv, Guvernul României vrea să suspende plata contribuţiilor pentru pensiile administrate privat – Pilonul II – în perioada 1 iulie – 31 decembrie.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a afirmat că această propunere este făcută de CNSP, dar nu este de acord cu ea, iar această măsură nu va fi aplicată.

Totodată, proiectul vizează o contribuţie fixă de 84 lei în primul an, care ar urma să crească anual până la 125 lei in cinci ani. Această contribuţie ar urma să fie dedusă din impozitul pe venit. În plus, proiectul prevede o contribuţie a angajatorului egală cu a angajatului şi dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei – 50, 25 sau 10 angajaţi.

Citește și...