Senator PNL, găsit incompatibil. ANI a sesizat Parchetul

Vocea.biz / 18.05.2018
Senator PNL, găsit incompatibil. ANI a sesizat Parchetul

Senatorul PNL Eleonora-Carmen Hărău ar putea fi acuzată de fals în declaraţii după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că s-a aflat în incompatibilitate pentru că din 2012 şi până în prezent a îndeplinit atât funcţia de parlamentar, cât şi cea de cenzor supleant la o societate comercială.

Eleonora-Carmen Hărău a fost deputat PNL în perioada decembrie 2012 – decembrie 2016, iar din decembrie 2016 este senator, în această perioadă ea fiind şi cenzor supleant la Ameritech SA, titrează News.ro.

“Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că Hărău Eleonora-Carmen s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 21 decembrie 2016, întrucât a deţinut simultan calitatea de deputat şi funcţia de cenzor supleant la Ameritech SA. De asemenea, Hărău Eleonora-Carmen s-a aflat în incompatibilitate şi în perioada 21 decembrie 2016 – 05 mai 2017, întrucât a deţinut simultan calitatea de senator şi funcţia de cenzor supleant la aceeaşi societate comercială. (…) Potrivit dispoziţiilor art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, „Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea,  incompatibilă cu: […] cenzor la societăţile comerciale […]”, transmite ANI.

Agenţia a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest caz, senatorul putând fi acuzat de fals în declaraţii.

ANI precizează că Eleonora-Carmen Hărău a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, însă nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. Incompatibilitatea constituie abatere disciplinară şi se sancţionează prin interzicerea de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani.

Tags:
Citește și...