Prim-ministrul Croației, Andrej Plenkovic se află într-o vizită oficială la București. Liderul croat are programate întâlniri și cu șeful statului, Klaus Iohannis și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Vizita are loc în contextul intensificării relațiilor dintre cele două state, mai ales că fac pate din același Trio al Președinției Consiliului UE, spune Guvernul.
Prim-ministrul Croației, Andrej Plenkovic a susținut, împreună cu premierul Viorica Dăncilă, o conferință de presă comună, după ce a fost primit cu onoruri militare vineri dimineața la Palatul Cotroceni.
Premierul Dăncilă a vorbit despre intensificarea relațiilor dintre cele două țări începând cu 2017. Premierul a mai precizat că își dorește ca relațiile economice dintre cele două țări să fie consolidate.
“Am apreciat că există un potențial de cooperare foarte bun în domenii precum educație, apărare, securitate. Am susținut că și cooperarea în domeniul turismului este foarte importantă, având în vedere numărul mare de turiși români care vizitează Croația și turiștii croați care vin în România,” a spus premierul Dăncilă. “Am remarcat cu plăcere că schimburile comerciale dintre cele două state a înregistrat o creștere de 25%, ceea ce nu este întâmplător având în vedere eforturile depuse anul trecut. Totodată, am subliniat importanța pentru relațiile bilaterale a minorității croate din România. A fost semnată o declarație de intenție cu privire la cooperare în domeniul apărării.”
Discuții au avut loc și cu privire la președinția Consiliului UE, a mai precizat premierul României.
Premierul croat a vorbit despre interesul comun al României și Croației cu privire la aderarea la spațiul Schengen.
“Interesul României şi cel al Croaţiei este spaţiul Schengen. Cred că am atins un grad avansat, dacă nu chiar am îndeplinit toate condiţiile tehnice astfel încât să aderăm şi la acest spaţiu”, a declarat premierul croat.
El a subliniat faptul că în relaţia bilaterală dintre cele două state un rol important îl au şi minoritatea croată din România şi comunitatea română din Croaţia.
Prim-ministrul Croaţiei, Andrej Plenkovic, a ajuns joi la București unde a participat la dineul de lucru oferit de premierul Viorica Dăncilă. El a fost primit cu onoruri militare, vineri, la Palatul Victoria, de către premierul Viorica Dăncilă.
“Vizita oficialului croat are loc în contextul intensificării relaţiilor bilaterale în ultimii ani, precum şi al apartenenţei celor două state la acelaşi Trio al Preşedinţiei Consiliului UE. Scopul principal al întrevederii îl reprezintă consolidarea cooperării la nivel politic şi economic şi identificarea de noi arii de cooperare la nivel sectorial. Vizita prim-ministrului croat se înscrie în dorinţa de consolidare şi diversificare a cooperării ca state partenere în UE şi aliaţi în cadrul NATO pe principalele teme de interes comun ale agendei regionale şi europene,” se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Şeful Executivului de la Zagreb va avea întâlniri şi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.