Iohannis îi răspunde lui Dragnea: Dacă cineva se uită prea des la filme cu mafioţi, e problema sa

Vocea.biz / 17.05.2018
Iohannis îi răspunde lui Dragnea: Dacă cineva se uită prea des la filme cu mafioţi, e problema sa

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că a lansat ameninţări în stil mafiot la adresa premierului Viorica Dăncilă, şeful statului afirmând, joi, că nu şi-ar permite să ameninţe pe cineva. “Dacă cineva se uită prea des la filme cu mafioţi, e problema sa”, a spus Iohannis potrivit News.ro.

“Eu nu îmi permit să ameninţ pe nimeni. Ar fi o atitudine primitivă. Eu m-am referit exact la demisie, iar dacă cineva se uită prea des la filme cu mafioţi, e problema sa”, a declarat Klaus Iohannis, joi, întrebat de jurnalişti despre afirmaţiile lui Liviu Dragnea, care l-a acuzat că a ameninţat-o pe Viorica Dăncilă în stil mafiot.

Ameninţarea preşedintelui la adresa premierului este făcută într-un stil mafiot, a susţinut luni liderul PSD, Liviu Dragnea, referindu-se la declaraţiile lui Klaus Iohannis de la Blaj, unde a afirmat, întrebat despre demisia Vioricăi Dăncilă, că aceasta “ar face bine să facă ce i se spune”. Dragnea a subliniat că Iohannis nu conduce Guvernul, chiar dacă asta îşi doreşte şi că şeful statului se simte deranjat de orice activitate a Guvernului sau a Parlamentului. Întrebat dacă în contextul ultimelor evenimente se gândeşte la suspendarea preşedintelui, Dragnea a spus că nu ia în calcul această variantă.

Liderul PSD a mai susţinut că “epoca Iohannis este mai rea decât epoca Băsescu”, şi a explicat că preşedintele are atribuţii clare precizate în Constituţie.

“Toţi am sperat că epoca Băsescu s-a terminat. Se pare că epoca Iohannis este mai rea decât epoca Băsescu. Nu există în România, în Constituţie, funcţia de tătuc, există funcţia de preşedinte cu nişte atribuţii clare, cu limite clare în Constituţia României”, a mai spus Dragnea.

Citește și...