Victor Ponta a criticat în termeni foarte duri cea mai nouă modificare adusă Codului Fiscal. Fostul premier mai precizează și că partidul pe care îl conduce acum va milita pentru revenirea la cadrul legislativ din 2015.
Victor Ponta critică în termeni foarte duri cea mai nouă modificare adusă Codului Fiscal. Ponta precizează că vechiul cod a fost votat după consultări îndelungate, inclusiv cu experți veniți de la organismele financiare și mediul de afaceri. Noul Cod, mai argumentează Ponta, a fost pus în aplicare fără analize, consultări sau studii. Așa s-a ajuns ca guvernul să adopte ce-a de-a cincea Ordonanță de Urgență care, în opinia politicianului, reprezintă doar o cârpire.
“În 2016-2017 noile guverne au intervenit cu “satârul” ordonanțelor de urgență și au tot schimbat în mod idiot ceva ce mergea bine – după care a apărut faimosul “specialist” Ionuț Mișa cu aberanta lui “Revoluție Fiscală”! Așa bună a fost “Revoluția Fiscală” a lui Mișa încât Guvernul Dăncilă a ajuns deja la a 5 a Ordonanță de modificare a Codului – și de fiecare dată lucrurile sunt cârpite fără nicio gândire, analiză, studiu de impact – și arată mai rău decât înainte! Drept răsplată pentru dezastrul “Revoluției Fiscale” Daddy l-a pus pe Mișa șef la ANAF ( să strângă banii pierduți tocmai prin prostiile lui ) – și pe Teodorovici care era Ministru de Finanțe în 2015 îl pune să ciopârțească propriul Cod în fiecare săptămână cu o nouă Ordonanță – viața are un umor negru greu de egalat,” scrie fostul premier.
Ponta vorbește și despre impactul negativ pe care aceste modificări constante îl are asupra investitorilor și contribuabililor.
“Dacă în 2015 toți oamenii de afaceri și investitorii erau fericiți azi toți înjură Guvernul și PSD / iar contabilii sunt în pragul sinuciderii! Din păcate > este mult mai adevărat și mai actual decât >!,” afirmă Ponta
Fostul premier spune că partidul pe care îl conduce va milita pentru revenirea la vechiul Cod Fiscal. Pentru a limita degringolada fiscală, Ponta mai propune și interzicerea modificării Codului pe durata unui ciclu electoral iar orice modificare făcută să nu mai poată fi impusă prin Ordonanțe de Urgență. În plus, modificările aduse Codului Fiscal vor trebui aplicate doar odată cu prima zi a anului următor, spune Ponta despre inițiativa Pro România.