Ministrul Mediului anunţă lansarea unui proiect prin care să crească producţia de energie regenerabilă

Vocea.biz / 22.03.2018
Ministrul Mediului anunţă lansarea unui proiect prin care să crească producţia de energie regenerabilă

Ministrul Mediului a anunțat lansarea unui proiect menit să crească producția de energie din resurse regenerabile. Ministrul a precizat că este nevoie de informare, atât la nivelul autorităților, cât și la nivelul cetățenilor, despre cum se poate contribui la scăderea emisiilor de carbon.

“Suntem nu departe de Acordul de la Paris, la care şi România, ca stat membru, a spus da. Trebuie ca fiecărui cetăţean, la nivel de autorităţi locale şi centrale, de ONG-uri, să putem să le explicăm că fiecare lucru pe care-l facem să fie în concordanţă cu economia şi sistemul”, a spus ministrul Mediului, potrivit News.ro.

Ea a amintit de discursurile de la COP23, de anul trecut, care se refereau la o colaborare între state pentru a diminua emisiile de carbon. “La COP23, s-a discutat despre faptul că trebuie să ne unim ca emisiile de carbon să fie diminuate, dar să fie diminuate uniform. Degeaba facem aici programe şi proiecte sau în Germania, dacă peste tot pe mapamond nu se face acelaşi lucru”, a afirmat Gavrilescu.

Ea a susţinut că şi-a propus să înceapă proiecte care să se repercuteze asupra populaţiei, după ce Fondul de Mediu a fost aprobat pe 15 februarie.

“Săptămâna trecută am reînnoit parcul auto naţional, atât pe programul Rabla Clasic, cât şi la Rabla Plus. România acordă unul dintre cele mai mari ecobonusuri din Uniunea Europeană – 10.000 de euro şi ne dorim anul acesta ca în România să fie peste 2.000 de maşini electrice”, a declarat ministrul.

Gavrilescu a spus că proiectul care vizează creşterea producţiei de resurse regenerabile şi care va fi lansat în săptămânile următoare este destinat autorităţilor locale, pentru a putea să atragă fonduri. “Ne dorim foarte mult creşterea producţiei de energie regenerabilă. Vom lansa un proiect prin care să creştem resursele regenerabile. Trebuie să facem în rândul populaţiei o educare conştientă, în sensul de protejare a acestor resurse naturale, despre cum trebuie să avem grijă de resursele regenerabile, ce se întâmplă cu deşeurile care poluează, ce se întâmplă cu emisiile, şi altele decât cele de carbon, tot ce înseamnă marea industrie, marii poluatori”, a adăugat ea.

La aceeaşi conferinţă, Constantin Toma, primarul oraşului Buzău şi membru al Asociaţiei Municipiilor din România, a spus că s-a întrebat, după ce a citit cartea „If mayors ruled the world”, ce poate să copieze de acolo şi constatarea sa a fost că primarii din România nu au competenţe prea multe. El a spus că după o vizită în Estonia a fost “şocat” de digitalizare şi şi-ar dori o Românie mai verde, dar nu ştie ce poate să facă pentru a reduce emisiile de carbon şi a cerut sfatul specialiştilor din Germania prezenţi la Bucureşti la Conferinţa despre schimbările climatice şi protecţia climei.

Potrivit primarului, Asociaţia Municipiilor din România reprezintă cele 109 municipii inclusiv cele 6 sectoare, peste 70% din PIB ul României şi “poate deveni motorul pentru o Românie mai verde, pentru reducerea emisiilor de carbon”.

Constantin Toma şi-a început discursul prin a împărtăşi una dintre cărţile recent citite: “Relativ de curând am citit o carte . Am citit cu mare curiozitate această carte. Acolo erau experienţele a 17 primari din toată lumea, inclusiv din Germania, şi fiind la prma ediţie – sunt primar de un an şi nouă luni -, m-am întrebat ce pot să copiez şi am constatat că pot să copiez foarte multe. Am constatat că acei primari au competenţe extraordinar de mari. Din păcate, în România, în momentul de faţă competenţele unor primari sunt foarte mici: dacă vrei să nu faci nimic, nu faci nimic, dacă vrei să faci ceva, încalci legea”.

Primarii trebuie să aibă mai multe competenţe, a spus Constantin Toma, adresându-se ministrului Graţiela Gavrilescu. “Indiferent ce măsuri s-ar lua în Capitală, primarii din cele 109 municipii din România pot fi motorul principal (…) pentru că degeaba se dă o lege, o hotărâre de Guvern, că poţi rata acea veste minunată şi în stil românesc: adică spui că faci şi faci foarte puţin. Trebuie să ni se dea mai multă competenţă, doamna ministru”.

Toma a continuat: “Acum să revenim pe Pământ: …Fac un oraş verde la Buzău şi am constatat că, după ce s-a ridicat acea taxă de mediu, la sfârşitul anulului 2017, că de de la 41 000 de maşini am ajuns la 58.000 de maşini. 17.000 de maşini majoritatea second hand. Românul iubeşte foarte mult maşina germană, poate să fie şi în poză. Ce poţi să faci? Locuri de parcare nu avem. Nu pot să interzic să se cumpere maşini. Ca primar necunoscător în această funcţie, ce pot face eu în această situaţie? Aproape în fiecare zi se înregistrau 200 de maşini, e adevărat din Germania, dar şi alea poluează pentru că sunt de 7-8, 15 ani”, s-a întrebat primarul.

Constantin Toma a vorbit şi despre vizite pe care le-a făcut în Estonia şi Olanda, prin Asociaţia Municipiilor din România, care “a prins viaţă”. “Sunt dezbateri multiple, invităm miniştri, facem vizite în toată lumea, în urmă cu două săptămâni am făcut o vizită Estonia şi Olanda. Am venit şocaţi de acolo de ce înseamnă digitalizare în Estonia şi o ţară provenită din Uniunea Sovietică arată că dacă are viziune şi acţiune, pentru că viziunea fără acţiune e frustrare, şi acţiunea fără viziune înseamnă haos. Din păcate, după 90, în România nu am avut nici viziune şi nici acţiune şi nu am găsit încă răspunsul”, a spus el.

La conferinţă au participat şi ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, cercetători şi autorităţi din domeniul protecţiei mediului din Germania.

Citește și...