Toader îi răspunde lui Iohannis: Nimeni nu a afirmat că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub controlul ministrului Justiţiei!

Vocea.biz / 07.03.2018
Toader îi răspunde lui Iohannis: Nimeni nu a afirmat că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub controlul ministrului Justiţiei!

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îi răspunde preşedintelui Klaus Iohannis, printr-un mesaj postat pe Facebook “pentru corecta informare a opiniei publice, în care spune că “nimeni nu a afirmat că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub controlul ministrului justiţiei”. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la prezentarea bilanţului Ministerului Public pe anul 2017, că a devenit un obicei în România să se dezbată statutul procurorului, invocându-se frecvent articolul din Constituţie potrivit căruia procurorii se află sub autoritatea ministrului Justiţiei. El a arătat că acest lucru nu înseamnă însă că procurorii sunt în subordinea ministrului Justiţiei şi că se face deliberat o confuzie între cele două sensuri, pentru a se impune un control asupra procurorilor, transmite News.ro.

“Pentru corecta informare a opiniei publice: Art.132 din Constituţie prevede că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. Nimeni nu a afirmat că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub controlul ministrului justiţiei!”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

El nu a participat la şedinţa de bilanţ a Ministerului Public.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la prezentarea bilanţului Ministerului Public pe anul 2017, că a devenit un obicei în România să se dezbată statutul procurorului, invocându-se frecvent articolul din Constituţie potrivit căruia procurorii se află sub autoritatea ministrului Justiţiei.

“Vreau să fiu foarte clar aici: sintagma din Constituţie este «sub autoritatea ministrului Justiţiei», şi în niciun caz «în subordinea ministrului Justiţiei». Se face în mod deliberat o confuzie între aceste două sensuri, tocmai pentru a se induce ideea unui control mult mai amplu asupra procurorilor decât cel prevăzut de Legea Fundamentală. Este doar o încercare de a slăbi independenţa procurorilor şi de a legitima supunerea lor faţă de voinţa politicului, fapt inacceptabil”, a declarat Iohannis.

El a mai spus că observăm în unele discursuri politice o tot mai mare grijă faţă de soarta unor condamnaţi penal.

Citește și...