Europarlamentarii PSD s-au opus activării Articolului 7 din Tratatul UE asupra Poloniei, rezoluţie propusă de grupul social-democraţilor europeni

Vocea.biz / 02.03.2018
Europarlamentarii PSD s-au opus activării Articolului 7 din Tratatul UE asupra Poloniei, rezoluţie propusă de grupul social-democraţilor europeni

Europaralmentarii PSD au votat, vineri, împotriva unei rezoluţii iniţiate de grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European (S&D), din care fac parte şi ei, care vizează activarea Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona împotriva Poloniei, ca urmare a îngrijorărilor generate de reforma judiciară.

Rezoluţia a fost iniţiată de Claude Moraes, membru în Alianţa Progresistă a Socialiştilor Democraţi (S&D), familie din care face parte şi PSD. Mores a dorit ca decizia Comisiei Europene de activare Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, care ar putea, în mod teoretic, să conducă la o suspendare a drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European, deoarece ţara, consideră Bruxelles-ul, a încălcat statul de drept, scrie News.ro.

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a declarat pentru Hotnews că decizia de a vota împotriva rezoluţiei a fost o decizie a delegaţiei PSD. “Atâta vreme cât nu vom avea certitudinea că accesul la spaţiul Schengen şi suspendarea MCV pe Justiţie pentru România nu devin realitate, delegaţia PSD se va opune oricăror poziţii sau măsuri care ar putea conduce la accentuarea tratamentelor diferte sau la utilizarea de sancţiuni faţă de unele state”, a spus Boştinaru.

De asemenea, europarlamentarul a spus că ei nu sunt în favoarea politicilor aplicate acum de Polonia, afirmând că prin votul lor au vrut să transmită un mesaj, dat fiind faptul că şi România „a fost ţinta unor măsuri discriminatorii”.

“Nu e vorba că am fi noi în favoarea politicilor care se aplică acum in Polonia, nu avem nimic în comun cu vreun model iliberal, dar cum România a fost âinta unor măsuri pe fond discriminatorii, am vrut să transmitem acest mesaj”, a spus acesta. Propunerea CE a fost, totuşi, adoptată joi în PE, cu 422 de voturi “pentru”, 147 de voturi “împotrivă” şi 48 de abţineri.

În  20 decembrie 2017, Comisia Europeană a adoptat o măsură fără precedent şi a impus sancţiuni Poloniei, pe care o acuză că încalcă, prin reforme judiciare, valorile democratice de bază ale Uniunii Europene. Articolul 7, prezentat drept ”opţiunea nucleară”, nu a mai fost folosit împotriva vreunui stat membru până acum, iar această măsură este considerată un semn al îngrijorării profunde a europenilor faţă de reformele guvernemantale controversate în domeniul Justiţiei.

Citește și...