Timmermans: Nu contează afilierea politică atunci când vorbim de separarea puterilor în stat. Ca social-democraţi ar trebui să vorbim despre locuri de muncă, sănătate, învăţământ

Vocea.biz / 01.03.2018
Timmermans: Nu contează afilierea politică atunci când vorbim de separarea puterilor în stat. Ca social-democraţi ar trebui să vorbim despre locuri de muncă, sănătate, învăţământ

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că a vorbit “de la social-democrat la social-democrat” cu preşedintele Camerei Deputaţior, Liviu Dragnea,  şi i-a transmis că reforma sistemului judiciar ar trebui să fie “în spate”, pentru că social-democraţii ar trebui să vorbească despre educaţie, sănătate şi locuri de muncă. Oficialul european a precizat că în discuţiile de astăzi el a fost cel care a ridicat problema DNA şi a revocării din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

El a afirmat că este “daltonist politic” şi că, din punctul său de vedere, nu contează afilierea politică atunci când vine vorba despre separarea puterilor în stat.

“Aşa cum veţi putea constata, şi în alte state membre pe care le vizitez, eu sunt daltonist politic, ca să zic aşa, nu contează afilierea politică, nu contează partidul atunci când vorbim despre separarea puterilor în stat, despre lupta împotriva corupţiei şi aşa mai departe”, a declarat Frans Timmermans, citat de News.ro.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a spus că a discutat cu Dragnea “ca de la social-democrat la social-democrat” şi i-a transmis că reforma sistemului judiciar ar trebui să rămână „în spate”, pentru că social-democraţii ar trebui să vorbească despre educaţie, sănătate şi locuri de muncă.

“Am discutat (cu Liviu Dragnea, n.r.) foarte pe scurt şi pe teme politice şi i-am spus următoarele, pentru că s-a pus întrebarea de ce se luptă atât de mult social-democraţia? Şi i-am spus ca de la social-democrat la social-democrat. Noi, social-democraţii, mai degrabă am discuta cu oamenii noştri despre locuri de muncă, despre securitate socială, săntate, învăţământ şi nu despre reformarea sistemului judiciar. De aceea, eu cred că reforma judiciară ar trebui să fie cumva în spatele nostru, pentru că noi ar trebui pur şi simplu să respectăm separaţia puterilor în stat şi să vorbim despre altele. Asta i-am spus-o şi doamnei premier”, a spus Timmermans.

De asemenea, a precizat că el a fost cel care a ridicat problema legată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi revocarea Laurei Codruţa Kovesi.

“Dacă problema DNA a fost ridicată astăzi, a fost ridicată de mine, nu de interlocutorii mei. Şi am avut nişte discuţii foarte clare, am întrebat, mi s-a explicat ce se întâmplă şi cred că acest dialog face parte dintr-o discuţie deschisă. Acesta este denumit MCV. Astăzi am îndeplinit partea de cooperare şi vreau ca această cooperare să se intensifice, de aceea am ridicat problema DNA”, a explicat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Citește și...