Mihai Chirică: PSDragnea reprezintă pegra acestei societăți. Pentru aceștia ați ajuns să elaborați legi și nu pentru românul cinstit

Vocea.biz / 29.06.2018
Mihai Chirică: PSDragnea reprezintă pegra acestei societăți. Pentru aceștia ați ajuns să elaborați legi și nu pentru românul cinstit

Primarul din Iași, Mihai Chirică, critică dură modificările pe care foști săi colegi le aduc Codurilor penale. În opinia edilului, PSD a ajuns să țină partea lumii interlope și să elaboreze legi pentru “criminalii, violatorii, hoții, tâlharii și corupții ei.”

Primarul din Iași a criticat în termeni extremi de duri modificările pe care foști săi colegi din PSD le-au adus Codurilor penale. Reacția edilului vine la puțin timp după ce și partenerii occidentali ai României și-au exprimat îngrijorarea cu privire la modificările de legislație. Mihai Chirică spune că șeful partidului “și-a pierdut rațiunea”.

“Liviu Dragnea, ai pierdut pariul cu rațiunea! Salut reacția ambasadelor statelor civilizate ale lumii care au avertizat autoritățile din România că democrația din țara noastră este în mare pericol! Asistăm la o inițiativă unică și lăudabilă a celor mai importante state de pe mapamond de condamnare cu fermitate a luptei lui Dragnea împotriva propriului popor, a statului de drept și a principiilor democrației promovate de partenerii europeni și NATO. Este de necrezut faptul că parlamentari plătiți regește din munca românilor fac tot ce le stă în putință pentru a îngropa idealurile noastre de a trăi într-o țară demnă, civilizată și prosperă. Deși au pierdut de mult pariul cu rațiunea, iar unii dintre ei chiar și cu inteligența, slugile lui Liviu Dragnea se erijează în reprezentanți ai poporului doar pentru a-și bate joc de el,” scrie Chirică.

În opinia edilului, parlamentarii PSD nu mai reprezintă cetățenii onești ci lumea interlopă pentru care elaborează legi tot mai ușoare. Primarul avertizează că noile legi vor transforma România într-un adevărat “rai al infractorilor”.

“Domnilor parlamentari (deși nu mai meritați să fiți apelați în acest fel!) din PSDragnea nu mai reprezentați națiunea română ci pegra acestei societăți: criminalii, violatorii, hoții, tâlharii și corupții ei. Pentru aceștia ați ajuns să elaborați legi și nu pentru românul cinstit care dorește o Românie europeană! Voi vreți să transformați România în pământul făgăduinței pentru toți cei care încalcă legile, într-un rai al infractorilor. Dar inconștiența cu care împingeți Țara pe calea pierzaniei a atras deja atenția întregii lumi care vă condamnă fără ezitare; la fel cum vă condamnă și toți românii de bună credință care nu vor mai accepta multă vreme să fie conduși de niște nechemați!”, scrie Chirică.

Citește și...