Nicolicea, despre restricționarea presei: Altădată, pe viitor, aveţi grijă de comportament. Staţi tolăniţi aici ca la autogară

Vocea.biz / 27.06.2018
Nicolicea, despre restricționarea presei: Altădată, pe viitor, aveţi grijă de comportament. Staţi tolăniţi aici ca la autogară

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost întrebat despre restricțiile aplicate presei. Alesul a replicat că data viitoare presa ar trebui să aibă grijă de propriul comportament și le-a spus jurnaliștilor că stau tolăniți ca într-o autogară pe holurile parlamentului.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost întrebat despre restricțiile impuse presei. Alesul cetățenilor le-a spus jurnaliștilor să aibă grijă cum se comportă.

“Având în vedere comportamentul pe care l-au avut invitaţii şi reprezentanţii presei, s-a căutat să se evite astfel de incidente. Nu ştiu, vi s-a părut normal să nu se poată să se treacă dintr-un loc în altul, să încurce cine a încurcat traseul unui premier şi al unui preşedinte?”, a spus Eugen Nicolicea.

Reprezentantul cetățenilor din Călărași a continuat:

“Păi nu vă vizează pe dumneavoastră, vizează absolut pe toată lumea, ca să nu se mai întâmple. Altădată, pe viitor, aveţi griă de comportament. (…) Deci aceasta este o atitudine eronată. Aveţi dumneavoastră jos la P (etaj – n.r.) toate dotările. Există sala presei, aveţi tot ce vă trebuie acolo? Şi dumneavostră staţi tolăniţi aici ca la autogară”.

O altă afirmație controversată a deputatului PSD ține de faptul că își dorește să fie sancționați pentru o lună aleșii care sunt indisciplinați. Asta în condițiile în care USR a reclamat tirania majorității PSD-ALDE-UDMR spunând că singurul mod prin care se pot opune adoptărilor de legi pe bandă rulantă este protestul în parlament.

Eugen Nicolicea este parlamentar din 1992 când a candidat pentru prima dată din partea PSDR în Mehedinți. A fost și membru al UNPR iar în mai 2016 a revenit la PSD.

Accesul presei a fost restricționat pe motive de siguranță.

Măsuri au fost cerute și de președintele Senatului dar întrebat despre deputații care au bruscat reprezentanți ai presei, președintele Senatului nu a răspuns la întrebare.

Nemulțumiri au fost legate și de modul în care parlamentarii se comportă în Parlament. USR a fost acuzat că deranjează cu proteste ședințele pentru dezbateri, în timp ce mai mulți reprezentanți ai PSD au fost criticați de opinia publică din cauza limbajului pe care l-au folosit. Printre cei reclamați se află Șerban Nicolae și Nicolae Bacalbașa.

Citește și...