Moțiunea de cenzură a fost respinsă. Nu au fost suficiente voturi exprimate – UPDATE

Vocea.biz / 27.06.2018
Moțiunea de cenzură a fost respinsă. Nu au fost suficiente voturi exprimate – UPDATE

Plenul reunit al Parlamentului dezbate şi votează miercuri, moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva Guvernul Dăncilă. Votul este secret, exprimat cu bile, însă şansele opoziţiei de a trece moţiunea sunt minime, în condiţiile în care sunt necesare minimum 233 de voturi favorabile, iar cele trei partide au doar 155 de parlamentari.

UPDATE 5: Moțiunea de cenzură a fost respinsă. Nu au fost suficiente voturi exprimate

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost respinsă de Parlament, deoarece nu au fost exprimate suficiente voturi.

Votul a fost secret, exprimat prin bile.

Însă, în condiţiile în care doar 170 de parlamentari au votat, iar pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare minimum 233 de voturi favorabile, aceasta nu are cum să treacă.

Conform parlamentarilor care au participat la numărarea voturilor, au fost exprimate 166 de voturi ”pentru” şi 4 ”împotrivă”.

Rezultatul votului a fost anunţat oficial şi în plenul reunit. Nu au fost voturi anulate sau abţineri.

Prin urmare, moţiunea a fost respinsă şi Guvernul Dăncilă rămâne în funcţie.

UPDATE 4: Dăncilă: Am am certitudinea că noi schimbăm România în bine în fiecare zi

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, miercuri, la finalul dezbaterii moţiunii de cenzură, că românii nu îi iubesc pe cei care urăsc, ci pe cei care aduc plusvaloare şi spus că ea are certitudinea că actuala guvernare schimbă România în bine în fiecare zi. Ea l-a acuzat pe liderul USR Dan Barna că face circ, loveşte bătrâni, îndeamnă la ură.

“Credeam că aţi învăţat că aveţi nevoie de voturile românilor, şi nu de un concurs de ţipete. Domnule Barna, aţi vorbit de valori europene. Vă reamintesc că atunci când am prezentat programul pentru preşedinţia Consiliului UE, program urmărit de toate statele membre, dumneavoastră făceaţi circ pe holurile Parlamentului. Toţi oamenii de bună credinţă au înţeles cât de multă atenţie acordaţi UE. Care este România dumneavoastră, domnule Barna? Cea în care loviţi în bătrâni, cea în care bruscaţi un deputat, cea în care îndemnaţi la violenţă şi ură? Să ştiţi că românii nu îi iubesc pe cei care urăsc. Românii îi iubesc pe cei care aduc plusvaloare. Domnule Băsescu, nu suntem în trioul cu Austria, ci în trioul cu Finlanda şi Croaţia, aşa că vă rog să vă documentaţi. Mai mult, la Consiliul European ne reprezintă preşedintele României. Să înţeleg că nu aveţi încredere în domnul Iohannis? Domnule Iulian Dumitrescu, să spuneţi că România este o mârţoagă este prea mult. Cred că cu această afirmaţie aţi jignit foarte mulţi români şi cred că ar trebui să vă cereţi scuze românilor care privesc de acasă şi vor să vadă lucruri pozitive. Vreau să vă asigur că în Teleorman sunt oameni cinstiţi şi oneşti, oameni care îşi iubesc judeţul şi ţara. (…). Doamna Turcan, nu vreau să vă jignesc, nici nu vreau să fac aprecieri, pentru că niciodată nu am jignit o femeie şi nu o să o fac nici acum, dar dumneavoastră vă acord credibilitate. Studiile dumneavoastră la Moscova nu vă recomandă ca un specialist în economie a UE. România nu se poate guverna cu glumiţe, ci cu acţiuni ferme şi concrete, iar eu am certitudinea că noi schimbăm România în bine în fiecare zi”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, nu a vrut să mai acorde drept la replică nimănui.

În final, l-a lăsat doar pe Traian Băsescu să spună câteva cuvinte: ”«România este reprezentată la Consiliul UE de preşedinte». Greşit, doamna premier, preşedintele ne reprezintă în Consiliul European, iar în Consiliul UE ne reprezintă Guvernul. Plecaţi măcar cu această informaţie din Parlament”.

UPDATE 3: Turcan, în plen: Niciodată o moţiune de cenzură nu a avut o miză mai mare decât acum. Azi putem salva România sau putem instaura Republica Teleorman la cheremul unei persoane

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat, în plenul reunit, că niciodată o moţiune de cenzură nu a avut o miză mai mare decât acum, pentru că astăzi poate fi salvată România sau poate fi instaurată Republica Teleorman la cheremul unei persoane şi i-a spus Vioricăi Dăncilă că nimic nu o va slava de la a plăti pentru complicitatea la fărădelege. Turcan a făcut apel la parlamentarii puterii să apere România şi i-a avertizat că niciun guvern nu a câştigat în faţa propriului popor.

”Ştiam că Liviu Dragnea fură voturi. Dvs. aţi ordonat să furaţi din spate nişte semnături ale unor români nemulţumiţi de una dintre măsurile economice proaste pe care le-aţi luat”, şi-a început Raluca Turcan discursul, referindu-se la faptul că în timp ce vorbea Viorica Dăncilă au fost luate din spatele ei cutiile cu semnături aduse de PNL ale cetăţenilor care cer să nu se renunţe la Pilonul II de pensii.

”V-aţi citit discursul înainte? Pentru că dacă nu aţi făcut-o, cineva şi-a bătut groaznic joc de dvs. Aţi reuşit să ridicaţi minciuna la rangul deja al celebrei incompetenţe care vă caracterizează”, i-a mai spus Turcan Vioricăi Dăncilă.

Prim-vicepreşedintele PNL a subliniat miza moţiunii de cenzură.

”Niciodată o moţiune de cenzură nu a avut o miză mai mare decât acum. Azi putem salva România sau putem instaura Republica telorman la cheremul unei singure persoane”, a spus Turcan.

UPDATE 2: După citirea moţiunii de cenzură, premierul Viorica Dăncilă a declarat că textul moţiunii reprezintă o listă de minciuni.

UPDATE 1: A început ședința pentru dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură

Ședința de plen în care se va dezbate și vota moțiunea de cenzură a început pe fondul unor proteste. Atât USR, cât și PNL au protestat în sala de ședințe. PNL a încercat expunerea unui banner cu un mesaj împotriva guvernului. Paralmentarii USR poartă tricourile campaniei #fara penali.

Înainte de ședință, măsuri suplimentare de siguranță au fost luate de Parlament. S-a restricționat accesul presei dar și al invitaților la dezbateri.



Mai multe proteste sunt anunţate în jurul Parlamentului, în timpul dezbaterii moţiunii. Unul îi are ca iniţiatori pe parlamentarii USR, care le-au cerut cetăţenilor ”să-şi ia o zi liberă pentru România”. Şi liberalii au făcut apel la simpatizanţi să iasă în stradă. De asemenea, este anunţat şi un “protest pe roţi”. Este posibil însă ca în zonă să manifesteze şi susţinătorii actualei puteri, conform afirmaţiilor senatorului PSD Claudiu Manda, titrează News.ro.

Faţă de cei 155 de parlamentari PNL – USR – PMP, de cealaltă parte, coaliţia de guvernare PSD-ALDE are 248 parlamentari, care nici nu vor participa la votul moţiunii de cenzură.

UDMR are 30 de senatori şi deputaţi şi nu a anunţat cum se poziţionează faţă de votul la moţiunea de cenzură, păstrând decizia în această privinţă până miercuri dimineaţă. Totuşi, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a explicat de marţi, după o întâlnire cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, că moţiunea nu are cum să treacă decât dacă se rupe o parte din coaliţia majoritară. În caz contrar, pentru căderea Guvernului ar putea vota maximum 195 de parlamentari, sub necesarul de 233 de voturi, a subliniat Kelemen.

În Parlament mai sunt 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, care vor vota probabil fiecare după propria conştiinţă.

Sunt şi 15 parlamentari neafiliaţi, cei mai mulţi din partidul lui Victor Ponta, care a avut o poziţie ambiguă, spunând că ar vota pentru un guvern mai competent, dar nu pentru unul condus de Ludovic Orban.

Oricum, numele lui Ludovic Orban, preşedintele partidului care a iniţiat moţiunea de cenzură, este invocat de toţi cei care argumentează previzibilul eşec al moţiunii de cenzură.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, marţi seara, pe pagina sa de Facebook că vor lipsi cam 50-70 de voturi pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată şi a întrebat oare de ce opoziţia a dat PSD şansa unei victorii politice când se afla în mare dificultate. Băsescu spune că, dacă Ludovic Orban îl căuta, poate îi dădea un sfat care să îl ajute să nu pară “inconştientul vesel” al politicii româneşti. Traian Băsescu menţionează că oricum votul său va fi pentru căderea Guvernului.

Şedinţa Parlamentului va începe cu citirea moţiunii de cenzură, apoi premierul Viorica Dăncilă ar urma să prezinte punctul de vedere al Guvernului şi să aibă loc dezbateri. În final, Guvernul poate răspunde la critici. Votul este secret şi se exprimă cu bile, iar pentru ca moţiunea de cenzură să treacă şi, prin urmare, Guvernul să cadă, este nevoie ca 233 de parlamentari să voteze “pentru”.

Moţiunea de cenzură a PNL se intitulează ”Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”.

Proteste sunt anunţate  în jurul Palatului Parlamentului, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură

Unul dintre proteste ar urma să se desfăşoare în Parcul Izvor, iniţiatori fiind parlamentarii USR, care le-au cerut cetăţenilor ”să-şi ia o zi liberă pentru România”. Şi liberalii au făcut apel ca oamenii să iasă în stradă, iar pe reţelele de socializare au fost anunţate mai multe evenimente de protest, inclusiv un ”protest pe roţi”, cu autovehiculele, în jurul Palatului Parlamentului. De asemenea, manifestanţii vor să plece în marş de la Parlament în Piaţa Victoriei după aflarea rezultatului dezbaterii. Este posibil ca în zonă să manifesteze şi susţinătorii actualei puteri, conform afirmaţiilor senatorului PSD Claudiu Manda, care a spus că în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, membrii PSD, dar şi simpatizanţii social-democraţi, alături de cei ai ALDE, vor merge la Palatul Parlamentului.

„Ploaia nu ne sperie, avem şi pelerine. Ia-ţi o zi liberă pentru România! USR cheamă toţi cetăţenii români la un protest paşnic miercuri, 27 iunie, în parcul Izvor din faţa Parlamentului, începând cu ora 12:00. Miercuri este ziua în care se votează în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD. Ziua în care acest partid trebuie să plece de la putere!”, este mesajul transmis de USR pe pagina de Facebook a evenimentului.

Parlamentarii USR cheamă românii să îşi ia miercuri liber de la serviciu şi să iasă la protest inclusiv prin SMS-uri transmise cetăţenilor.

Şi liberalii au făcut apel ca oamenii să iasă în stradă, spunând că miercuri se va vedea cine pune România pe primul loc şi cine preferă să fie susţinătorul unui regim toxic pentru ţară.

Pe reţelele de socializare sunt anunţate mai multe evenimente de protest la Parlament, inclusiv un ”protest pe roţi”, urmând ca participanţii înconjoare Casa Poporului cu maşinile, bicicletele şi motocicletele.

De asemenea, protestatarii vor ca, după aflarea rezultatului moţiunii de cenzură, să plece în marş de la Parlament în Piaţa Victoriei, unde vor continua protestul.

Este posibil însă ca în zona Parlamentului să manifesteze şi susţinătorii actualei puteri. Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat, luni, la “Sinteza zilei”, că miercuri, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, membrii PSD, dar şi simpatizanţii social-democraţi, alături de cei ai ALDE, vor merge la Palatul Parlamentului. ”Eu pot să vă spun că există mari şanse să vină şi susţinători ai PSD şi, probabil, mult mai mulţi decât cei pe care îi vedeţi împotriva majorităţii”, a anunţat Claudiu Manda, el spunând că este posibil să fie prezenţi şi membri ALDE.

Citește și...