Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-au întâlnit marţi dimineaţă, iar în cadrul întâlnirii s-a discutat despre o posibilă susţinere a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului de către UDMR, au declarat surse din PNL pentru News.ro.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus marţi, la finalul întâlnirii cu liderul PNL, Ludovic Orban, că opoziţia nu poate dărâma actualul Guvern fără ajutorul PSD-ALDE sau fără ruperea Coaliţiei. Kelemen Hunor a afirmat că, dacă ar vota toate partidele de opoziţie şi UDMR moţiunea de cenzură, atunci ar fi 190 de voturi, iar pentru ca moţiunea să fie admisă şi Guvernul să cadă sunt necesare 233 de voturi. El a evitat să spună cum va vota UDMR la moţiune, spunând că formaţiunea va decide şi va anunţa miercuri dimineaţă.
“Am avut o întâlnire cu Ludovic Orban. Am discutat un pic despre situaţia poitică, am luat-o aşa, foarte sistematic, matematic. Şi am adunat tot ce se poate aduna la un loc, ca să vadă toată lumea, şi el, să vadă şi el cam unde suntem. Maxim 194 – 195 de voturi, dacă nu ţinem cont de nimic. Pana la 233, mai sunt multe voturi lipsă. În acest moment, opoziţia, completată eventual cu o parte dintre minorităţi, nu are şanse să dărmâne Guvernul”, a spus Kelemen Hunor.
El susţine că moţiunea nu are şanse să treacă.
“Am discutat un pic despre dacă ar fi, ce s-ar întâmpla după. Sunt 3-4 variante prezentate de Ludovic Orban, de ieşire dintr-o situaţie care eventual după căderea Guvernului ar trebui rezolvate, şi cu asta am şi terminat discuţia. Nu am discutat despre programul de guvernare, nu am discutat despre miniştri, despre persoana primului-ministru, despre ce ar trebui să facă cel care vrea să înlocuiască Guvernul actual . Deci, din acest punct de vedere, sigur toate calculele duc spre un singur rezultat. În acest moment, cei care au iniţiat moţiunea de cenzură nu au voturile necesare pentru a dărâma Guvernul. Fără PSD, fără ALDE, fără ruperea Coaliţiei nu se poate dărâma, indiferent cine ce spune, pentru că cifrele nu mint. Cifrele sunt extrem de simple şi extrem de simplu e de făcut un calcul. Noi vom continua discuţiile şi în lunile care urmează, pentru că, pana la urmă, e corect să discuţi, dar nu am putut să dăm un răspuns pentru că noi mâine dimineaţă luăm o decizie”, a mai spus liderul UDMR.
Conform surselor citate, întâlnirea a avut loc la sediul PNL din Modrogan.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, luni, că formaţiunea sa va decide miercuri dimineaţă ce face la moţiunea de cenzură care va fi votată de plenul reunit în aceeaşi zi.
”Miercuri dimineaţă la ora 9.00 vom avea şedinţa comună a grupurilor reunite, acolo vom lua o decizie formală legată de moţiunea de cenzură. Până atunci, nu. Până atunci, vom discuta cu colegii noştri, vom vedea ce se va întâmpla, dar decizia o vom lua miercuri dimineaţă”, a declarat Kelemen Hunor.
El spunea că ultima dată s-a întâlnit cu liderul PNL, Ludovic Orban, în 28 mai, la o cafea, pentru 12-13 minute şi i-a spus că UDMR este interesată de ceea ce se va întâmpla cu guvernarea după moţiunea de cenzură, cine va fi premierul, precum şi programul de guvernare, miniştrii pentru portofoliile cele mai importante. Kelemen a spus că, dacă aceste răspunsuri sunt convingătoare, trebuie discutată apoi relaţia PNL-UDMR şi ce cred liberalii despre relaţiile româno-maghiare.
”Şi dacă am rezolvat şi această problemă, atunci vin eu în faţa colegilor de la UDMR şi le spun că da, trebuie să dăm un vot”, a continuat Kelemen.
Liderul UDMR a relatat că Orban l-a întrebat şi ce crede despre anticipate, iar el i-a spus că în opinia sa nu se poate ajunge la anticipate.
”Mi-a promis promis că atunci când va avea răspunsuri mă va contacta, azi am avut o convorbire scurtă, probabil că ne vom vedea în zilele următoare”, afirma Kelemen Hunor.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva Guvernului Dăncilă a fost citită marţi în plenul Parlamentului. Pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul să cadă, sunt necesare voturile favorabile a 233 de parlamentari.