Cererea formulată de preşedinte pentru reexaminarea legii privind CSM, respinsă de Camera Deputaţilor

Vocea.biz / 26.06.2018
Cererea formulată de preşedinte pentru reexaminarea legii privind CSM, respinsă de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a respins marţi, cu 172 de voturi “pentru”, 108 voturi “împotrivă” şi şase abţineri, cererea de reexaminare a legii pentru modificarea şi completarea legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Deputatul USR Stelian Ion a anunţat în plen că formaţiunea sa va contesta din nou la Curtea Constituţională proiectul de lege, titrează News.ro.

Camera Deputaţilor are rol de primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Senatul. După adoptare, proiectul de lege se întoarce la preşedinte pentru promulgare.

Luni, Comisia juridică a Camerei a respins luni cererea de reexaminare a legii, cu nouă voturi “pentru” şi 15 “împotrivă”.

Preşedintele Klaus Iohannis, a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, considerând că actul normativ vizează intervenţii substanţiale, care afectează funcţionarea CSM şi că include norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente, prevederi neclare sau necorelate între ele şi chiar “paralelisme legislative”.

“Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizează intervenţii legislative substanţiale de natură să afecteze funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi rolul constituţional al acestuia, de garant al independenţei justiţiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autorităţi publice, precum şi funcţionarea Inspecţiei judiciare. Totodată, legea transmisă la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente în conţinutul Legii nr. 317/2004, dispoziţii neclare şi/sau necorelate între ele şi chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament”, consideră şeful statului.

Pe data de 11 mai 2018, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. În 5 iunie, Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui.

Citește și...