Pro România îl propune pe Sorin Cîmpeanu premier. Ponta spune că vrea un alt guvern, mult mai competent

Vocea.biz / 25.06.2018
Pro România îl propune pe Sorin Cîmpeanu premier. Ponta spune că vrea un alt guvern, mult mai competent

Partidul Pro România îl vrea premier pe Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației. Victor Ponta a făcut cu apel la inițiatorii moțiunii să vorbească cu parlamentarii și să le ofere asigurări că guvernul Dăncilă nu va fi înlocuit de guvernul Orban.

Într-o conferință de presă, președintele Pro România, Victor Ponta, a spus că formațiunea politică pe care o conduce și-l dorește pe Sorin Cîmpeanu premier. Ponta a făcut un apel la inițiatorii moțiunii de cenzură spunând că aceștia trebuie să discute cu parlamentarii și să ofere asigurări că guvernul Dăncilă nu va fi înlocuit cu guvernul Orban.

“În primul rând, ne dorim şi vom sprijini ideea înlocuirii Guvernului actual cu un Guvern mult mai competent, cu un Guvern capabil să conducă România în anul Centenarului, să reprezinte România anul viitor în timpul Preşedinţiei Europene, oameni pregătiţi pentru funcţia pe care o ocupă în acel Guvern (…) Vom sprijini orice efort de înlocuire a actualului Guvern. (…) De aceea facem un apel către iniţiatorii moţiunii, PNL şi USR, de a discuta şi azi, şi mâine, şi miercuri cu toţi cei dispuşi din PSD, ALDE, cu noi, de la PRO România, cu ceilalţi din celelalte partide […] Nu votăm un Guvern Orban. L-am propus pe Sorin Cîmpeanu (pentru funcţia de premier – n.r.), despre care n-am auzit de la niciun pesedist decât vorbe de laudă,” a spus Victor Ponta.

Nu ar fi pentru prima dată când Cîmpeanu preia funcția de premier. Fost ministru al Educației în guvernul Ponta, Sorin Cîmpeanu a fost ales de președintele Iohannis pentru a conduce interimar guvernul după ce Ponta și-a dat demisia.

Citește și...