Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie împotriva Guvernului Dăncilă va fi citită astăzi în plenul Parlamentului

Vocea.biz / 25.06.2018
Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie împotriva Guvernului Dăncilă va fi citită astăzi în plenul Parlamentului

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva Guvernului Dăncilă va fi citită astăzi, de la ora 16.00, în plenul Parlamentului, urmând ca miercuri să fie dezbătută şi votată.

Opoziţia a depus, în 20 iunie, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, intitulată ”Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”. Pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul să cadă, sunt necesare voturile favorabile a 233 de parlamentari, titrează News.ro.

Prim-vicepreşedinte PNL, Raluca Turcan, a anunţat că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost depusă miercuri la Camera Deputaţilor şi afirmă că acualul Executiv este „ruşinos” şi reprezintă un dezastru pentru România.

“Acest Guvern ruşinos este un dezastru pentru România şi ar trebui să plece acasă cât mai repede. Din punct de vedere economic, acest Guvern a bulversat întreg mediul de afaceri. 1,9 milioane de angajaţi în sectorul privat au veniturile mai mici şi, de asemenea, 7 milioane de români sunt oarecum pe punctul de a-şi pierde pensiile pe care şi le-au pregătit pentru momentul pensionării. Din punct de vedere al abilităţii publice, acest Guvern a lăsat primăriile fără fonduri de dezvoltare, fără bani de investiţii. Din punct de vedere al educaţiei, acest Guvern nu a construit nicio şcoală, nu are niciun program integrator pentru a reduce abandonul şcolar şi a creşte incluziunea şcolară. În sănătate, acest Guvern a reuişit să spulbere echipele medicale, a reuţit să perpetueze o criză de medicamente şi de consumabile, a blocat inexplicabil medicii de familie şi nu în ultimul rând, acest Guvern şi-a arătat hotărârea de a guevrna pentru infractori”, a declarat Turcan.

De asemenea, ea spune că, dacă PSD-ALDE ar fi spus în campania electorală că vor “guverna pentru infractori” şi că Viorica Dăncilă va fi premier, atunci nu ar fi fost votaţi.

“Dacă majoritatea PSD-ALDE, cu liderii pe care îi are, în campania electorală ar fi spus că vor guverna pentru infractori şi că prim-ministru va fi doamna Viorica Dăncilă, cu siguranţă nu ar mai fi primit acest vot. Doamna Dăncilă nu poate să ofere altceva în calitate de prim-ministru decât să execute ordinele domnului Liviu Dragnea. Odată îndepărtată din fruntea Guvernului, tot arsenalul de putere construit în mod bolnăvicios de către domnul Dragnea (…) se va destrăma şi vom putea ajunge în situaţia de a da României un Guvern care să guverneze în interes public, nu în interesul unor infractori”, a mai anunţat Raluca Turcan.
La rândul său, preşedintele USR, Dan Barna, afirmă că actualul Guvern este “cel mai prost” de la Revolţie şi un Guvern care “ne face de râs”.

“În realitate, în momentul de faţă România are cel mai prost Guvern pe care l-a avut după anii ’90. Nu este niciun dubiu, pornind de la premierul Dăncilă, mergând la domnul Andruşcă (ministrul Economiei – n.r.), la domnul Şova (ministrul Transporturilor – n.r.), care ne explica faptul că autostrăzile vor aduce sărăcie şi subdezvoltare în România. Este un Guvern care nu doar că ne face de râs ca stat, dar care scufundă România. Este un Guvern, nu am avut ocazia astăzi (miercuri – n.r.) să o întreb direct pe doamna Dăncilă la spectcolul pe care l-a dat la informarea aceea, despre un Guvern cu care avem şanse foarte mari să ieşim din Europa înainte chiar de a a prelua preşedinţia Consiliului”, a explicat liderul USR după depunerea moţiunii.

Barna a mai susţinut că sunt parlamentari ai PSD cărora le este jenă de acest Guvern.

“Este un Guvern cu care PSD-ului îi este ruşine. Am întâlnit mulţi membri PSD care vorbesc cu jenă despre miniştrii pe care îi au în diverese poziţii, ridicând din uneri si spunând «nu avem ce să facem, asta e». Dacă România a ajuns să fie guvernată pe logica «asta este» este un fapt foarte grav. De aceea avem încredere că, dincolo de semntăruile pe care le-am strâns penetru această moţiune, şi din majoritatea PSD sunt oameni care vor avea măcar în acest ultim ceas responsabilitatea guvernării României, nu doar aceea tragică de a fi avocaţi asumaţi de casă ai lui Liviu Dragnea” a continuat el.

Preşedintele PMP, Eugem Tomac, a explicat şi el că moţiunea de cenzură le oferă posiilitatea celor din PSD “să se răcorească” şi susţine că, dacă votează moţiunea, premierul Dăncilă va fi trimisă acasă, “unde îi este locul”.

“Această moţiune de cenzură oferă o ocazie unică, deşi cei din PSD sunt obişnuiţi din şase în şase luni să voteze pentru o moţiune de cenzură, iată, le oferim ocazia PSD-iştilor să se răcorească. O pot face cu convingere şi prin votul pe care îl vor da la moţiunea de cenzură, sper că vor reuşi împreună cu noi să o trimitem pe Viorica Vasilica Dăncilă la Videle, acolo unde îi este locul, nu în fruntea Guvernului României. Este o iresponsabilitatea ceea ce a făcut PSD instalând-o acolo, iar noi avem obligaţia prin toate mijloacele să o înlăturăm, să o trimitem la Videle”, a susţinut Eugen Tomac.

Liderul PNL, Ludovic Orban, spunea că parlamentarii care nu vor vota moţiunea sunt “lacheii” lui Liviu Dragnea. Liberalii vor ca moţiunea să fie citită în plen luni, iar spre sfârşitul săptămânii viitoare să aibă loc votul, calendarul urmând să fie stabilit de Biroul Permanent reunit.

Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.

Prezentăm textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă:

”«Votarea acestei moţiuni este un act de responsabilitate şi reprezintă singura opţiune viabilă pentru a pune povara guvernării în sarcina unei persoane care să aibă competenţa, responsabilitatea şi puterea de muncă necesare». Aceste afirmaţii aparţin semnatarilor moţiunii de cenzură prin care domnul Liviu Dragnea şi-a eliminat primul Guvern, condus de Sorin Grindeanu.

Ne-am fi aşteptat ca după o declaraţie aşa de serioasă, liderii alianţei PSD-ALDE să propună prim-miniştri mai serioşi, mai competenţi şi mai responsabili faţă de interesele generale ale românilor şi ale României. Din păcate, pe domnul Dragnea nu l-a interesat niciun moment să susţină un prim-ministru competent, serios şi responsabil, ci doar un prim-ministru ”neconflictual” în relaţia directă cu domnia sa şi care să nu emită nici prea multe pretenţii la scaunul de şef al PSD.

Deşi Guvernul Dăncilă este şi mai incompetent decât primele două guverne PSD-ALDE, Darius Vâlcov şi Liviu Dragnea i-au ridicat osanale premierului Viorica Dăncilă în primul Bilanţ de guvernare. Oricât de prost ar guverna, doamna Dăncilă pare că va rămâne la Guvern atâta vreme cât îşi păstrează singura sa calitate, aceea de a nu fi «conflictuală» cu şeful său de partid.

Am ajuns astăzi să dezbatem o moţiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern garantat de domnul Dragnea, deoarece Guvernul Dăncilă ameninţă, prin miniştrii săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii. Nu există nicio garanţie că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajaţi fără banii de pensie! Am ajuns cu toţii să ne ruşinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul ţării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că doamna Viorica Dăncilă nu îndeplineşte decât formal această funcţie, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, domnul Liviu Dragnea.

Doamnă prim-ministru,

De la începutul anului de când aţi fost învestită în funcţia de prim-ministru, nu aţi reuşit decât să afundaţi economia ţării şi mai tare, să generaţi panică şi neîncredere în rândul investitorilor străini, să-i goniţi din ţară pe cei deja existenţi şi să adânciţi şi mai tare evoluţiile economice negative. Nu ne îndoim de faptul că domnul Mihai Tudose va fi primul care o să vă certe, deoarece vă va reproşa că atunci când a plecat domnia sa de la guvernare v-a lăsat «un tigru economic», iar sub guvernarea domniei voastre România a înregistrat stagnare economică, cel puţin pe primul trimestru din 2018.

Stimaţi colegi,

Indicatorii statistici din acest an spun aproape totul despre incompetenţa vădită a acestui guvern!Guvernul Dăncilă poate fi numit, pe bună dreptate, guvernul scumpirilor! Inflaţia, adică ritmul de creştere a preţurilor de consum, a ajuns la 5,4%, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. Ştiţi oare cât de puternic aţi erodat puterea de cumpărare a populaţiei, a salariaţilor şi a pensionarilor? Aveţi vreo idee despre cum au crescut facturile la energie electrică, la gaze naturale şi la alte utilităţi, numai de când aţi venit dumneavoastră la guvernare?

ROBOR, indicatorul de referinţă pentru dobânzile la creditele bancare, a ajuns la aproape 3%, adică la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, determinând creşteri importante ale ratelor bancare pentru tinerii care au credite. În unele cazuri ratele au ajuns să fie mai mari şi cu câteva sute de lei lunar.

Nu ne-aţi lămurit dacă Guvernul va putea plăti pensiile şi salariile până la sfârşitul anului! Deşi spuneţi că aveţi bani în buget, datele publicate de Guvern demonstrează contrariul! Veniturile care vin la buget cresc pe jumătate faţă de viteza cu care cresc cheltuielile!

Aşa se face că deficitul bugetului general consolidat a ajuns numai în primele 4 luni ale anului la 0,65% din PIB, adică la peste 6 miliarde de lei, deşi în anul 2017, în aceeaşi perioadă a anului, bugetul a înregistrat excedent bugetar de 1,35 miliarde de lei.

În plină creştere economică, cu o guvernare PSD-ALDE, România trăieşte ca «săracul satului, cu datoria scrisă pe caiet». Din anul 2012 şi până astăzi, datoria publică a statului român a crescut cu 100 de miliarde de lei!Numai de la ultimele alegeri din anul 2016, aţi îndatorat România cu peste 24 de miliarde. De asemenea, nu spuneţi nicio vorbă despre cât scot românii din buzunar pentru a plăti dobânzi pentru datoria publică! Anul trecut s-au plătit dobânzi de 9,8 miliarde lei, iar anul acesta sunt programate dobânzi de peste 11,3 miliarde lei. Nu vă întrebăm ceea ce s-ar fi putut construi cu aceşti bani, pentru că PSD nu a construit nimic în România! Nici nu ştie şi nici nu poate să construiască autostrăzi, şcoli şi spitale.

Anul 2018 reprezintă al doilea an în care banii pentru investiţii publice sunt sacrificaţi, din cauza problemelor bugetare. După ce în anul 2017 nu s-au făcut aproape deloc investiţii publice, înregistrându-se cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani, nici anul acesta Guvernul nu este interesat de prioritizarea investiţiilor. Cum să mai facă Guvernul investiţii, atâta vreme cât banii din buget nu ajung nici măcar pentru plata pensiilor şi a salariilor până la sfârşitul anului?

Într-un total dispreţ faţă de mediul de afaceri, politica fiscală a fost făcută franjuri prin desele modificări ale Codului Fiscal. După ce în anul 2017 Guvernul a făcut peste 260 de modificări ale Codului fiscal, anul acesta, numai în primele 3 luni au mai fost operate încă 120 de modificări! Şi, parcă în ciudă faţă de sute de mii de agenţi economici care strigă că vor predictibilitate şi vor ca politica fiscală să nu se mai schimbe de pe o zi pe alta, Guvernul anunţă marea modificare a Codului fiscal chiar în această vară, care va înseamna o nouă rescriere a politicii fiscale. Oare cu cine se va consulta Guvernul peste vară?

Doamnă prim-ministru,

Când vine vorba despre proiectele de infrastructură de transport supralicitaţi la maxim numărul de kilometri de autostrăzi pe care promiteţi să îi finalizaţi. Asistăm la o sarabandă a declaraţiilor, contrazisă de realitatea din teren, dar şi de reprezentaţi ai instituţiilor europene care vă atrag atenţia prin scrisori oficiale, ţinute la secret de dumneavoastră şi de alţi miniştri din cabinet, că România nu are infrastructură dezvoltată pentru că autorităţile responsabile nu reuşesc să absoarbă fondurile europene destinate domeniului transporturilor şi nu au pregătite proiecte mature prin care să atragă cele 5,1 miliarde de euro alocate României prin POIM 2014-2020.

Aţi încercat din răsputeri să cosmetizaţi scrisoarea doamnei comisar european Corina Creţu care a prezentat negru pe alb faptul că România va pierde bani europeni la acest capitol. Faceţi totuşi un exerciţiu de imaginaţie, nu de imagine, şi puneţi-vă în locul doamnei comisar european, care a trebuit să transmită o scrisoare dură către Guvernul pe care îl conduceţi în care aproape că vă imploră să transmiteţi către Bruxelles proiecte noi, solide şi de calitate, pentru că altfel România riscă dezangajări imediate. Este ruşinos şi dezonorant pentru România să primească astfel de avertizări de la Bruxelles, la mijlocul exerciţiului financiar 2014-2020, cu risc major de compromitere a negocierilor pentru viitorul buget european 2020-2027, şi asta din cauza slabei performanţe şi a lipsei de rezultate palpabile la acest capitol. Sper că înţelegeţi tonul imperativ al acestei scrisori şi gravitatea situaţiei în care vă aflaţi. Nu încercaţi să pasaţi răspunderea în urmă, pentru că sunteţi direct responsabili, dumneavoastră cei din Guvernarea PSD-ALDE, pentru groapa în care se află domeniul transporturilor.

Cred că de aici trebuie să pornim analiza acestui sector care rămâne o vulnerabilitate pentru România, atât din perspectiva angajamentelor asumate faţă de partenerii europeni care încă aşteaptă închiderea marilor coridoare europene de transport, cât şi din perspectiva aşteptărilor pe care le au cetăţenii acestei ţări care şi-au pierdut încrederea în acest Guvern în ceea ce priveşte capacitatea administrativă de a planifica şi implementa marile proiecte de infrastructură.

Vindeţi pielea ursului din pădure şi anunţaţi proiecte megalomanice care totalizează 760 de km de autostradă, în parteneriat public-privat, deşi acestea sunt la stadiul de idei! Vindeţi iluzii românilor care încă aşteaptă să finalizaţi cei 60 de km promişi pentru acest an şi care sunt incerţi având în vedere termenele amânate de recepţie pentru loturile de pe Autostrada Lugoj-Deva şi Autostrada Sebeş-Turda. Aţi anunţat construirea a 350 de km până în 2020, însă sub guvernarea PSD-ALDE românii s-au ales cu numai 15 km de autostradă recepţionaţi în martie 2017!

Strigătul de disperare al românilor şi revolta faţă de ritmul extrem de lent în care se concretizează proiectele mari de investiţie în domeniul transporturilor sunt ignorate de către Guvern. Am asistat la un marş de protest al locuitorilor din Moldova, primul de o asemenea anvergură din istoria post-decembristă, un manifest public critic la adresa autorităţilor care tergiversează implementarea proiectelor de infrastructură atât de necesare pentru conectarea acestei regiuni cu restul ţării şi mai departe cu Europa. Cel mai mare demers civic din această ţară s-a lovit de un zid de nepăsare!

De câte marşuri de protest mai aveţi nevoie pentru a înţelege că răbdarea românilor are limite! Oare un marş pentru Sibiu-Piteşti v-ar face să înţelegeţi că această bucată lipsă din Coridorul IV rutier pan-european este vitală nu doar pentru unul dintre cei mai mari contributori la PIB-ul României, ci şi pentru mulţi alţi agenţi economici care au nevoie ca de oxigen să existe continuitate pe reţeaua TEN-T Core de la Constanţa, din port, până la graniţa de vest a României şi mai departe spre Europa.

Este nevoie de un marş şi pentru finalizarea Autostrăzii Transilvania sau pentru realizarea centurilor ocolitoare ale marilor oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Galaţi,Târgu Jiu, Suceava, Bacău etc? În anul Centenarului, unirea regiunilor istorice prin reţele de transport de mare viteză, rutieră sau feroviară, rămâne un vis îndepărtat. Ceea ce rămâne să îi unească pe români este indignarea faţă de un Guvern dezinteresat de problemele reale şi cu o agendă care are mereu trecut la index domeniul infrastructurii de transport.

Deficitul de infrastructură mare de transport este cronic! Cauzele sunt multiple dar una dintre cele mai mari deficienţe semnalate vizează lansarea în licitaţii de documentaţii prost întocmite care nu respectă cerinţele de finanţare europeană, cum ar fi acordul de mediu. Şi aici recidivaţi grav! Riscaţi să îngropaţi definitiv proiectul autostrăzii Sibiu- Piteşti pentru că licitaţia pentru loturile 1 şi 5 a fost lansată fără a avea rezultatul impactului asupra mediului, iar pentru lotul 4, cel mai probabil, se va proceda la fel.

Recent am auzit o declaraţie halucinantă a ministrului Transporturilor: dacă vom face autostrăzi, vor creşte salariile şi vor pleca multinaţionalele. Sunteţi un veritabil guvern anti-autostrăzi şi anti-dezvoltare!

Aţi anulat acordul pentru proiectul Comarnic-Braşov cu specialiştii Băncii Mondiale. Nu vă trebuie profesionişti. Nu vă pasă că ne facem de râs în relaţia cu instituţiile financiare internaţionale. În loc de Banca Mondială, proiectul va fi făcut de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză din subordinea dumneavoastră. Nici Caragiale nu s-ar fi gândit vreodată ca, în România anului 2018, Comisia Naţională de Prognoză să ajungă să construiască autostrăzi în România! Este semnul cel mai clar al degradării instituţionale la care aţi dus Guvernul României.

Opriţi aceste practici dezastruoase pentru parcursul investiţiilor în infrastructura de transport! În loc să vă preocupaţi să reduceţi birocraţia care blochează realizarea proiectelor de investiţii de transport, ”reduceţi democraţia” aşa cum bine aţi recunoscut în una dintre memorabilele ziceri care v-au consacrat în spaţiul public. De fapt, unica preocupare a acestei guvernări este salvarea Liderului Suprem de la prăbuşire, prin acţiuni care pun sub un mare semn de întrebare parcursul european şi democratic al acestei ţări.

Stimată doamnă Prim-ministru,

Guvernul condus de dumneavoastră a pus sub semnul întrebării funcţionarea unor instituţii fundamentale într-un stat de drept. Mai întâi aţi încercat să discreditaţi funcţionarea independentă a acestora, iar apoi aţi depus toate eforturile pentru a le subordona direct partidelor de guvernare şi forurilor de conducere ale acestora!

Deşi nu aţi suflat un cuvânt, nici în campania electorală şi nici în programele de guvernare, obiectele principale care vă călăuzesc la guvernare sunt: amputarea legilor din domeniul justiţiei şi reîntoarcerea în epoca subordonării politice a magistraţilor. Din păcate, interesele reale ale românilor au trecut în plan secundar.

Stimaţi colegi,

În mandatul actualului ministru al Justiţiei, problemele reale cu care se confruntă sistemul judiciar nu au înregistrat nicio ameliorare, ci, dimpotrivă, s-au adâncit şi mai tare! Spunem acest lucru pentru că, deşi Ministrul Justiţiei a susţinut acordarea de compensaţii materiale semnificative pentru deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare, în acelaşi timp a tolerat subfinanţarea sistemului penitenciar, asigurând în anul 2018 un buget care acoperă doar 60% din resursele necesare.

În tot acest timp, sistemul a rămas cu aceleaşi probleme nerezolvate în penitenciarele din România. Aţi sfidat deciziile CEDO, dar şi munca cetăţenilor cinstiţi care văd că banii cu care contribuie la bugetul de stat sunt doar pentru a finanţa incapacitatea Guvernului de a oferi soluţii.

Constatăm astfel un eşec pe linie în ceea ce priveşte ameliorarea condiţiilor din penitenciare. Dacă v-ar fi preocupat cu adevărat soarta deţinuţilor nu v-aţi fi opus măsurilor alternative de executare a pedepselor şi nu le-aţi fi înlocuit cu măsuri alternative la eliberarea condiţionată, o inovaţie juridică care nu are scopul de a reforma şi nici nu contribuie în vreun fel la degrevarea penitenciarelor de supra-aglomerare. Măsura incapacităţii Guvernului de a gestiona situaţia din penitenciare a fost arătată inclusiv de protestele masive ale angajaţilor din penitenciare, care au ieşit în stradă pentru că se simt umiliţi de către un Ministru al Justiţiei care nu a luat niciun fel de măsuri pentru a compensa deficitul de personal, pentru a asigura finanţarea adecvată sau condiţii decente de lucru.

Guvernul a eşuat pe linie în îndeplinirea măsurilor asumate prin Programul de Guvernare! Investiţiile în sedii noi, potrivite nevoilor instanţelor de judecată, sunt practic inexistente. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are nici în prezent un sediu propice desfăşurării activităţii sale! Tribunalele specializate s-au înfiinţat doar pe hârtie, iar în buget nu s-au alocat resurse financiare suficiente. ”E-justice„ – Dosarul electronic nu este implementat la nivel naţional nici până acum, existând doar câteva cazuri izolate de Curţi de Apel care au realizat acest lucru prin eforturi proprii. Instanţele de judecată sunt încărcate neuniform, cu discrepanţe uriaşe privitoare la numărul de cauze aflate în soluţionarea unui judecător. Reaşezarea lor teritorială nu a fost încă demarată, deşi era absolut necesară. Judecătorii, procurorii şi grefierii sunt în număr insuficient, iar volumul imens de muncă al acestora duce, în mod inevitabil, la termene de judecată inacceptabil de lungi, la amânarea soluţionării cauzelor şi la creşterea numărului erorilor judiciare.

Iată numai o parte a obiectivelor pe care vi le-aţi asumat în faţa românilor, dar care au rămas în continuare la stadiul de promisiuni neîndeplinite!

Aţi eşuat în gestionarea demersurilor de îndeplinire a obiectivelor de referinţă din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Achitarea de această responsabilitate a fost una deplorabilă! Asta cu atât mai mult cu cât Guvernul PSD-ALDE şi-a asumat public ridicarea MCV în mandatul actualei Comisii Europene, însă deja oficialii europeni ne-au informat că acest obiectiv a fost ratat. Riscăm, de asemenea, excluderea din Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO). Aţi făcut ca România să fie supusă unei proceduri speciale, care a mai fost activată doar în cazul Poloniei, organismul european semnalând abateri serioase de la lupta împotriva corupţiei. Ce aţi făcut în schimb? Aţi jignit inspectorii GRECO, calificându-i drept neprofesionişti şi incompetenţi. Este ruşinos şi incalificabil ca un ministru să facă astfel de declaraţii care afectează grav interesele României.

Stimaţi colegi,

Cele mai importante probleme ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate! În schimb, actul de guvernare a fost deturnat în dauna intereselor cetăţenilor români. Nu mai puteţi nega faptul că preocupările dumneavoastră în domeniul justiţiei au urmărit planuri ascunse, pentru a asigura protecţia unor lideri politici în faţa rigorilor legii. Aţi îndepărtat actul de justiţie de principiile constituţionale privitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi vă străduiţi din răsputeri să creaţi o castă de cetăţeni mai presus de lege.

Guvernul PSD-ALDE a demonstrat că nu are nimic de a face cu oamenii cinstiţi ai acestei ţări! Le-aţi fraudat încrederea promiţându-le majorări uluitoare de venituri, crezând că aşa veţi adormi vigilenţa unei naţiuni întregi! Ar trebui să ştiţi că puteţi să păcăliţi câţiva oameni tot timpul şi pe toţi oamenii o perioadă, dar nu puteţi să păcăliţi pe toţi oamenii tot timpul.

Doamnelor şi domnilor,

Doamna Viorica Dăncilă trebuie demisă, deoarece nu are nici curajul şi nici puterea să se opună deciziilor arbitare ale şefului său de partid. Astfel, chiar sub ochii prim-ministrului, legile justiţiei sunt mutilate, pentru interese politice obscure. Codurile penale sunt modificate cu dedicaţie!

Iată doar câteva dovezi evidente: se doreşte redefinirea grupului infracţional organizat, abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, redefinirea abuzului în serviciu şi a mărturiei mincinoase. Mai mult, prin modificările la Codul de procedură penală se amputează cu cinism instrumentele de anchetă aflate la îndemâna organelor de urmărire penală, fără a vă păsa că prin aceste prevederi facilitaţi scăparea de răspundere penală nu doar a infractorilor urmăriţi pentru fapte de corupţie sau de serviciu, ci inclusiv a celor care săvârşesc omoruri, violuri, tâlhării sau alte asemenea. Nu vă pasă deloc că puneţi în pericol siguranţa cetăţeanului de rând!

Am văzut cu toţii că actualul Guvern nu se rezumă doar la modificarea legislaţiei din domeniul Justiţiei, ci vizează şi menţinerea unei politizări excesive a instituţiei care trebuie să vegheze la respectarea Constituţiei, Curtea Constituţională. CCR, prin majoritatea controlată de PSD-ALDE, a decis amputarea atribuţiilor preşedintelui. PSD încercă să facă din Preşedintele statului, ales prin vot direct, doar un simplu spectator. PSD-ALDE, cu mâna CCR, a mutat decizia privitoare la revocarea procurorilor marilor parchete în curtea Ministrului Justiţiei, ministru numit politic care poate lua oricând decizii politice arbitrare, înlocuind procurori în funcţie de interese politice. Această abordare contravine poziţiei Uniunii Europene care s-a poziţionat împotriva politizării justiţiei.

Avocatul Poporului, o altă instituţie-cheie, este fără dubiu Avocatul intereselor PSD. Orice sesizări adresate lui Victor Ciorbea, care nu convin PSD, sunt blocate şi încuiate în sertarul Avocatului Poporului! Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării şi Consiliul Naţional al Audiovizualului au devenit şi ele unelte politice. Orice adversar politic, care nu convine puterii, este amendat sau ameninţat că va fi amendat! Nu mai vorbim şi despre instituţiile media publice care sunt supuse presiunii politicului. Avem exemplul TVR, unde preşedintele-director controlează din scurt jurnaliştii care nu vorbesc de bine actuala guvernare!

Toate acestea ne arată, clar, o conduită antieuropeană, aflată la mare distanţă de valorile şi principiile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene. Din cauza acestui asalt asupra instituţiilor statului, România este pe cale să devină un exemplu negativ în UE şi să devină un stat membru de rang inferior.

Domnilor şi doamnelor de la PSD-ALDE,

De 28 de ani România ignoră cu bună ştiinţă investiţiile în educaţie şi cercetare. Cele două domenii înseamnă dezvoltare şi creştere sustenabilă a economiei. Este bine că PSD a recunoscut, prin vocea unui fost ministru al educaţiei, acum câteva săptămâni, că: ”Statul, noi, am preferat să blocăm anumite reforme pentru că ne era mai comod”.

Odată ce aţi recunoscut că există problema, nu aţi făcut, însă, nimic să o îndreptaţi! În Programul de Guvernare nu aţi scris că veţi ”bloca reformele pentru că vă este mai comod aşa”! Din păcate nu v-aţi limitat la a ”bloca” ci aţi pus în practică şi verbul ”a strica”. Când vine vorba despre educaţie, nu vorbim despre cifre goale, ci despre destinele a milioane de tineri şi despre viitorul nostru ca popor.

Ştiţi că din cei 270.000 de elevi înscrişi în clasa I în perioada 2003-2004, peste 65% nu au o diplomă de Bacalaureat. Mai grav este că aproximativ 20% din întreaga cohortă nu au absolvit nici măcar ciclul gimnazial. La facultate au ajuns cu mult sub 30%, iar din aceştia, statistica ne spune că vor termina mai puţin de jumătate.

Vă putem face o scurtă listă a ultimilor ani de guvernare PSD:

Au fost blocate investiţiile în şcoli, iar unde au fost începute fie au fost abandonate şi lăsate în paragină, fie au fost făcute prost – în şcoli fără elevi şi fără profesori;
A fost politizat întreg sistemul: s-au schimbat inspectorii şcolari strict pe criterii politice, s-au instalat directori de şcoli direct de la partid şi au primit finanţări doar şcolile care susţin partidul aflat la guvernare;
Şcolile au rămas fără bani. Inspectorii au chemat directorii de şcoli să le solicite măsuri pentru reducerea cheltuielilor. S-a pus problema închiderii şcolilor, comasării de clase şi chiar a concedierii profesorilor. În ultima perioadă, au existat probleme în majoritatea judeţelor cu plata contribuţiilor sociale ale profesorilor. Mii de profesori au constatat că sunt neasiguraţi din cauza lipsei banilor la inspectorate. Aţi refuzat să recunoaşteţi că nu sunt bani pentru plata salariilor profesorilor şi aţi ales să le furaţi banii de asigurări sociale;
Până în acest moment, subfinanţarea învăţământului a făcut ca jumătate din totalul unei generaţii să fie în afara sistemului din cauza faptului că nu a putut suporta costurile şcolarizării. PSD şi-a încălcat promisiunile din campanie care vizau educaţia şi a făcut paşi mari care întorc din drum evoluţia învăţământului – iar rezultatele se văd atât la testările naţionale, cât şi la nivelul abandonului şcolar record;
Aţi forţat o serie de legi pentru a implementa un proiect comunist – MANUALUL UNIC şi EDITURA UNICĂ. Vă agăţaţi de aceste proiecte staliniste cu un singur scop – să puneţi mâna pe o piaţă de 15 milioane de euro. Ce asigurări ne puteţi da că în luna septembrie elevii vor avea manuale pe bănci? Vă spunem noi! Niciuna. În toamnă veţi veni iarăşi cu improvizaţii, veţi cheltui milioane fără licitaţii şi fără responsabilitate. Să ştiţi că sunteţi la al treilea Guvern al PSD şi responsabilitatea este în totalitate a dumneavoastră!
Nu s-au făcut investiţii în universităţi pentru modernizarea procesului didactic. De 10 ani de zile universităţile au fost complet ignorate în bugetul Ministerului. Prin buna ştiinţă a ministerului s-a dorit ca mediul academic să fie rupt de cerinţele pieţei muncii. În acest moment foarte multe dintre laboratoarele universitare funcţionează cu echipamente vechi, depăşite din punct de vedere tehnic.
Aţi uitat să evaluaţi şi să clasificaţi atât universităţile, cât şi şcolile doctorale. Banii se acordă pe criterii strict politice, iar anul acesta s-a văzut cum universităţile care au fost critice cu PSD au pierdut foarte mulţi bani la distribuirea locurilor bugetare. Aţi luat bani de la universităţi anul trecut, aţi mărit cheltuielile, iar anul acesta aţi tăiat locurile subvenţionate de la buget – cu scopul foarte clar de a falimenta universităţile de tradiţie din ţara noastră.

Stimaţi colegi,

Guvernul a promis că domeniul culturii va fi o prioritate. Constatăm, însă, faptul că PSD-ALDE ignoră cu bună ştiinţă importanţa strategică a culturii, aşa cum este statuată în orice ţară europeană, şi în acelaşi timp uită faptul că îmbunatăţirea sistemului cultural este de datoria oricărui guvern responsabil. Preocuparea slabă a responsabililor din zona guvernamentală faţă de pregătirea Centenarului accentuează îngrijorarea românilor în ceea ce priveşte sărbătorirea aşa cum se cuvine a evenimentului istoric petrecut la 1 Decembrie 1918. Ar fi normal ca celebrarea importantului eveniment al istoriei şi a figurilor sale emblematice să reprezinte o prioritate pentru Guvern, mai ales în actualul context geopolitic, economic şi social în care se regăseşte ţara noastră. Trebuie să înţelegeţi că dacă doriţi să ajutaţi România, într-un moment simbolic al naţiunii române – anul Centenarului – trebuie să-i oferim culturii o şansă.

Nu consideraţi că PSD-ALDE ar trebui ca în acest an important pentru România să-şi concentreze toată atenţia pentru celebrarea, aşa cum se cuvine, a Centenarului prin organizarea şi desfăşurarea unor evenimente şi festivităţi corespunzătoare? Nu credeţi că Guvernul ar trebui să fie în întregime un Departament al Centenarului pentru a cataliza acţiunea la nivel naţional şi pentru a marca un secol de la Marea Unire. Aniversarea Marii Uniri ar trebui să fie o preocupare majoră a coaliţiei aflată la putere, aşa cum este evidenţiată şi în programul dumneavoastră de guvernare.

Este revoltător că, din cauza unor politici culturale deficitare, România poate rata un moment politic de o importanţă extremă, acela de integrare a propriei istorii în marea istorie europeană. Parlamentarii, semnatari ai acestei moţiuni, îşi arată îngrijorarea profundă faţă de incapacitatea guvernului de a administra buna desfăşurare a sărbătorii de la 1 Decembrie, îngrijorare manifestată sistematic şi de profesionişti din domeniul muzeal, asociaţii din domeniu, istorici, dar şi oameni de cultură. Prin această moţiune, vă solicităm să daţi un vot de neîncredere faţă de iresponsabilitatea guvernului actual în ceea ce priveşte dezastrul din cultura românească în anul aniversării Centenarului şi, de asemenea, în tot ceea ce ţine de regresul care s-a înregistrat la nivelul întregului sistem de la instalarea puterii PSD-ALDE.

Doamnă Prim-ministru,

Majorările salariale pentru unii medici, nu pentru toţi, nu rezolvă în niciun fel boala cronică în care se zbate sistemul public de sănătate! De ce nu le spuneţi românilor faptul că majorările de salarii s-au făcut, în cea mai mare parte, pe seama bugetelor spitalelor, lăsându-le fără resurse minimale de funcţionare? De ce nu spuneţi că reforma salarială din sănătate a condus la scăderi de lefuri pentru personalul auxiliar de specialitate şi la discriminări între profesionişti cu pregătire similară, cum ar fi farmaciştii, biologii sau chimiştii. Aţi promis medicamente mai ieftine, iar din cauza nepriceperii Guvernului, sute de medicamente nu vor mai fi deloc la dispoziţia pacienţilor. Ştim! Veţi analiza şi veţi evalua. Toate sunt la timpul viitor, poate după 2020! Pacienţii continuă să moară cu zile, stocurile de vaccinuri sunt în continuare insuficiente, iar dotările din majoritatea unităţilor sanitare pun medicii în imposibilitatea de a-şi face meseria.

Aţi promis în programele dumneavoastră de guvernare că veţi construi 8 spitale regionale şi unul metropolitan. Românii s-ar fi mulţumit măcar cu cele 3 de la Cluj, Iaşi şi Craiova, care au deja amplasamentele definite şi aprobate şi pentru care s-au făcut demersuri concrete, încă de acum 2-3 ani. Din păcate, de la promisiunea celor 9 spitale aţi ajuns apoi la 3 spitale şi, într-un final, aţi aprobat în Guvern construirea unui spital metropolitan care se va construi în ”maximum 20 de ani”. Comisarul European pentru Dezvoltare Regională v-a întins o mână de ajutor şi v-a solicitat să transmiteţi Comisiei Europene documentaţiile complete pentru trei spitale regionale, de la Cluj, Iaşi şi Craiova. Dacă nu aţi transmis nici astăzi proiectele, vom pierde cu siguranţă banii gratuiţi de la Uniunea Europeană. Din păcate, şi dumneavoastră v-aţi înscris în grupul celor care susţin că mai bine băgaţi mâna în buzunarul românilor şi faceţi aşa-numitele parteneriate public-privat, puternic inspirate din ultimele vizite externe, în loc să construiţi din banii gratuiţi, europeni?

Doamnă Prim-ministru,

Măsura incapacităţii Guvernelor PSD-ALDE de a implementa politicile asumate prin Programul de Guvernare ne-a fost demonstrată şi de pasarea către Parlamentul României, controlat de partidele din coaliţia guvernamentală, a «cartofilor fierbinţi», aşa cum s-a dovedit a fi adoptarea Codului administrativ, după modelul aplicat şi în cazul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Reforma administrativă s-a dovedit un fiasco, pentru că nu faceţi altceva decât să politizaţi excesiv instituţiile din administraţia publică, ignorând total interesele reale ale românilor. În loc de servicii publice moderne le oferiţi un corp administrativ profund politizat, greoi, bugetofag, totul pentru a vă conecta clientela politică la resursele statului.

Aţi politizat administraţia publică pe toate palierele! I-aţi scos pe prefecţi din categoria înalţilor funcţionari publici, pe cei aproximativ 2.000 de directori din deconcentrate i-aţi transformat în demnitari publici şi aţi desfiinţat concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice! Aţi pus, astfel, cruce profesionalizării personalului din administraţie şi aţi dat semnalul că administraţia din România este la cheremul intereselor PSD-ALDE.

Mai mult, aţi făcut din ANFP, care era un centru de excelenţă în administraţie şi garanta neutralitatea din punct de vedere politic a administraţiei publice româneşti, o instituţie pur decorativă, golind-o de conţinut prin amputarea atribuţiilor sale!

Lovitura pe care aţi dat-o administraţiei prin acest tip de viziune constituie un regres major şi aruncă România în epoca lui Cozmâncă! Nimic nu va mai mişca în administraţia românească fără aprobare de la partid, iar o astfel de abordare se va repercuta în primul rând asupra intereselor cetăţeanului, având efecte negative asupra funcţionării statului!

Ne dovediţi, astfel, că reformarea statului în materie de administraţie a fost o mare minciună! Nici vorbă despre un stat suplu, cu un număr redus de ministere, cu agenţii şi autorităţi reorganizate, ci din contră planul este cu totul altul! Veţi umfla peste măsură aparatul administrativ, iar la nivel local veţi popula toate instituţiile în baza unui singur criteriu: carnetul roşu de partid!

Doamnă prim-ministru,

Statele dezvoltate din Uniunea Europeană au reuşit să se dezvolte deoarece au acordat administraţiilor publice locale rolul cel mai important în actul de guvernare. Descentralizarea administrativă a însemnat nu doar vorbărie, nu doar competenţe sporite, ci şi o finanţare corespunzătoare. Fără bani, nicio administraţie locală nu poate aduce un surplus de bunăstare şi modenizare comunităţilor pe care le administrează.

Aţi creat cea mai puternică discriminare în finanţarea primăriilor! Aţi împărţit primăriile din România în două categorii: primăria doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, căreia i s-a alocat, în anul 2018, 55% din impozitul pe venit şi restul primăriilor, cărora li s-a distribuit doar 43% din acest impozit!

Doamnă prim-ministru,

Din păcate, Guvernul pe care îl conduceţi a reuşit să-i facă pe primari să se teamă de cuvântul ”creştere economică”, deoarece, pentru administraţiile locale din România, creşterea economică nu a adus mai mulţi bani la bugetele locale, ci chiar mai puţini, doarece Guvernul PSD-ALDE le-a confiscat până şi banii puşi de-o parte pentru investiţii.

În anul 2017, la nivelul unităţilor administrativ teritoriale cumpătate, exista un volum al excedentelor bugetare de peste 13 miliarde de lei. Sunt banii pe care administraţiile responsabile ar fi putut să-i irosească, însă acestea i-au drămuit ca să poată avea bani de investiţii. Niciun membru al puterii nu a spus că majorările salariale din administraţia publică vor fi făcute fără niciun fel de transfer suplimentar de resurse de la bugetul central. Doar domnul Liviu Dragnea a spus, în treacăt, şi de parcă nu ar fi lucrat niciodată în administraţia locală, că e treaba primarilor că şi-au crescut lefurile şi că dacă au făcut-o să se descurce cum pot! Bătaia de joc la adresa administraţiei locale s-a văzut în momentul în care aţi băgat mâna adânc în economiile făcute de către aleşii locali şi i-aţi lăsat fără bani de investiţii şi salarii, stopând astfel dezvoltarea comunităţilor locale şi pedepsindu-i exact pe cei mai gospodari. Mai mult decât atât, aţi creat haos în toate instituţiile publice subordonate. Aşa vă convine: să depindă primarii de banii care vin cu ţârâita de la Guvern!

«Revoluţia fiscală» a fost un fiasco total şi a dus la pierderi din bugetele locale de peste 10 miliarde de lei. Chiar dacă, în Senat, a fost aprobat amendamentul ca 80% din redevenţă să rămână la nivel local şi judeţean, doar 5 miliarde de lei urmează să se întoarcă la bugetele locale, jumătate din ce s-a furat de la primării şi consilii judeţene. Nu e deloc întâmplător că scăderea impozitului pe venit fără măsuri compensatorii viabile şi concrete pentru administraţiile locale afectează tocmai administraţiile liberale, cele mai performante din ţară: pe cele din Oradea, Cluj-Napoca, Braşov sau Timişoara. Sunt afectate exact administraţiile care au creat locuri de muncă, s-au dezvoltat, au adus investitori. Din cauza «revoluţiei fiscale», pe care aţi implementat-o până aţi făcut totul praf, se estimează că Arad – a pierdut 16 milioane euro, Clujul – 26 de milioane de euro, Constanţa – 16 milioane euro, Iaşi – 15 milioane euro.

Dacă v-ar fi interesat cu adevărat problemele cu care se confruntă primarii aţi fi adoptat amendamentul pe care PNL l-a depus la proiectul Legii bugetului de stat din acest an, prin care am solicitat ca impozitul pe venit să rămână integral la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. Prin această măsură s-ar fi diminuat practic efectele negative ale măsurilor fiscale promovate de Guvernele PSD-ALDE! Revolta oamenilor din administraţia locală este pe deplin justificată pentru că aţi refuzat, astfel, să le daţi o mână de ajutor şi să compensaţi diminuarea bugetelor locale prin scăderea impozitului pe venit, de la 16% la 10%!

Lipsa dumneavoastră de viziune face victime printre miile de comunităţi locale, pe care le-aţi adus la limita subzistenţei, fără nicio o perspectivă de dezvoltare. Situaţia de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale este una dezastruasă şi mai este doar un pas până la momentul în care multe dintre acestea vor intra în incapacitate de plată!

Banii de la Uniunea Europeană pentru investiţiile majore de interes local stau în continuare nefolosiţi, bani pentru cofinanţări nu prea sunt, bani pentru plata salariilor din administraţie sunt în continuare insuficienţi, bani pentru investiţii nu se dau, iar banii de echilibrare a bugetelor stau sub semnul întrebării! Ţineţi minte că în 2017 am avut cel mai slab an din ultimii 12, în ceea ce priveşte banii cheltuiţi pentru investiţii! Nu uitaţi că şi în aceste condiţii, 80% din investiţiile făcute anul trecut au fost realizate de administraţiile locale, din bugetele lor, iar Guvernul nu a reuşit să acopere nici 20%.

Vă aduc aminte că după primul trimestru din acest an ar trebui să asiguraţi un nivel minim al sumelor provenite din cotele din impozitul pe venit şi al sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, astfel încât banii primiţi de primării să nu fie mai puţini decât în anul 2017! Se pare, însă, că nici acest lucru nu sunteţi în stare să îl realizaţi!

Trebuie să le spuneţi oamenilor dacă pentru funcţionarea primăriilor mai aveţi bani! De asemenea, primăriile trebuie să ştie pe ce alocări vor miza anul acesta! Cât să mai aştepte comunităţile locale aceste fonduri? Sperăm doar că luarea acestor decizii vitale nu va fi amânată până în luna decembrie, atunci când primăriile practic nu vor mai avea timp fizic să le mai utilizeze.

I-aţi minţit pe primari şi pe preşedinţii de consilii judeţene că sunteţi de acord cu proiectul PNL prin care impozitul pe venit să rămână 100% la bugetele locale. Una spuneţi, alta faceţi! La o zi după ce aţi făcut această promisiune, aţi semnat un punct de vedere al Guvernului prin care spuneaţi că nu susţineţi măsura propusă de PNL! La fel se întâmpla şi în trecut când apropiata d-lui Dragnea, Sevil Shhaideh, anunţa că impozitul pe venit va merge direct şi integral la administraţiile locale: “Începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit va deveni sursă a bugetelor locale. Acolo unde aparatul propriu al primarului sau al preşedintelui Consiliului Judeţean nu va reuşi să colecteze această sursă, vom fi sprijiniţi de către ANAF, dar sumele vor fi virate exclusiv către bugetele locale. Aceasta este prima modificare majoră pe care o vom aduce la Legea Finanţelor Publice”. Doar minciuni sfruntate!

Stimaţi colegi,

Guvernul Dăncilă face politica partidului, în funcţie de nevoia şefului de partid, nu de nevoile oamenilor! Au trecut aproape doi ani de la preluarea guvernării şi PSD-ALDE nu a făcut nimic bun pentru români. Dar în schimb faceţi, zilnic, câte ceva pentru voi. Lucraţi zi de zi pentru deziderate strict personale şi care sunt contrare aşteptărilor românilor!

Unde sunt cele 2.500 de creşe şi grădiniţe, pe care le-aţi promis? Unde sunt cele 1.500 de locuinţe? Au femeile însărcinate gratuitate la analize, aţi redus vârsta de pensionare la mamele cu cel puţin trei copii? NU! Aţi construit şi modernizat locuinţe protejate şi centre de zi pentru persoanele cu dizabilităţi? NU! Aţi crescut subvenţiile pentru serviciile de recuperare prin casele naţionale de sănătate? NU! O să spuneţi că mai aveţi timp până în 2020, dar aţi demarat proiectele? NU!

Aţi făcut progrese în dezvoltarea serviciilor de transport adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi? Unde este programul pentru tinerii din unităţile protejate? Aţi aprobat în schimb OUG nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care aţi dublat impozitul plătit de firmele private şi de stat, care nu angajează persoane cu handicap în cota cerută de Guvern. Aţi vrut mai mulţi bani şi nu v-aţi gândit la persoanele cu dizabilităţi. Această ordonanţă trebuia abrogată şi nu aţi făcut acest lucru!

Aţi promis programe şi soluţii pentru violenţa în familie. Unde sunt cele 20 de locuinţe regionale protejate pentru victimele violenţei în familie? NU există! Alocaţii de 350 de euro pentru finalizarea studiilor? NU! Începând cu anul 2015, de când PNL a propus şi a reuşit dublarea alocaţiilor de stat pentru copii, PSD s-a opus la toate propunerile de majorare a cuantumului acestora, într-o perioadă în care parcurgem o iarnă demografică, aşa cum ne avertizează specialiştii: în România, persoanele peste 65 de ani sunt mai numeroase decât tinerii sub 16 ani. Copiii nu sunt interesanţi pentru PSD-ALDE, deoarece ei nu votează, iar tinerii care îndrăznesc să aducă pe lume copii şi să devină părinţi în România, sunt din ce în ce mai puţini. Orice încercare liberală de a acorda facilităţi mediului de afaceri care devine parte activă în şcolarizarea şi instruirea viitorilor meseriaşi s-a izbit de refuzul majorităţii PSD-ALDE. Programul Hope? Vă mai amintiţi, era în programul de guvernare. În ce stadiu este?

Nu, nu mai avem speranţă că acest Guvern va îndeplini ceea ce le-a promis românilor la alegerile din 2016! Ceea ce am enumerat mai sus sunt doar câteva dintre promisiunile PSD, din campaniile electorale, în domeniul politicilor sociale!

Nu le-aţi spus angajatorilor români, care susţin economia ţării, că veţi menţine OUG 4/2017, referitoare la taxarea muncii part-time. Această ordonanţă este neconstituţională şi ştiţi acest lucru! Şi Ordonanţa 4/2017 trebuie abrogată. În ce ţară plăteşti taxe pentru 8 ore de muncă, deşi munceşti doar 4! Nu aţi luat niciun fel de atitudine împotriva măsurilor greşite luate de Tudose şi Grindeanu împotriva contractelor de muncă part-time. Dimpotrivă! Prin OUG nrt.3/2018 aţi adâncit şi mai puternic discriminările dintre angajaţii part-time din sistemul public şi cei din sectorul privat. Practic, neînţelegând cum funcţionează nevoia de muncă din sistemul privat, aţi desfiinţat contractele part-time din economia privată.

Am demonstrat până acum că multe din ordonanţele date de acest Guvern sunt greşite şi trebuie abrogate. Toate aceste acte normative inepte ale Guvernului trebuie să fie abrogate! ABROGAREA este singura soluţie pentru a mai îndrepta ceva din tot răul pe care l-aţi făcut!

Vă mai oferim o mostră din acest dezastru pe care l-aţi provocat pe piaţa muncii! Aţi adoptat Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi aţi creat haos! PNL a atras atenţia că este o lege proastă, care nu rezolvă problemele din sistem. Niciodată, niciun guvern, nu a reuşit să nemulţumească pe toată lumea deodată: patronate, sindicate, salariaţi şi societate civilă.

Aţi promis că nimeni nu va pierde bani şi că salariile vor fi mai mari, dar în realitate mulţi români au salarii mai mici. Când aţi văzut că salariile nu cresc, aţi spus că sunt calculate greşit. Ba mai mult, ministrul Lia Olguţa Vasilescu s-a apărat tot cu o minciună spunând că a anunţat din timp că unele salarii vor scădea. Aţi ajuns, într-un final, să vă lăudaţi că salariile nu mai scad! Asta da realizare!

Drept urmare, salarizarea arbitrară în sectorul bugetar face ravagii în sectorul privat. Acest sector care asigură practic banii pentru aventurile guvernamentale are dificultăţi sporite în ceea ce priveşte posibilităţile reale de a-şi salariza personalul la nivelul impus de guvern, în condiţii de rentabilitate.

Aţi avut cel puţin două ocazii să mai îndreptaţi din nedreptăţile generate de Legea nr. 153/2017, dar le-aţi ratat! Din păcate, efectele negative nu au fost înregistrate numai în sectorul public. În sectorul privat, Guvernul condus de dumneavoastră a recunoscut că peste 1,9 milioane de contracte de muncă nu s-au modificat de la 1 ianuarie 2018 şi că veniturile nete încasate de cei care muncesc în economia reală au scăzut.

I-aţi ameninţat pe angajatori, aţi călcat în picioare Legea dialogului social, aţi luat măsuri monstruoase ca să-i pedepsiţi pe agenţii economici din România, pentru că nu cresc salariile din pix, aşa cum şi-a pus în cap Guvernul. Mai mult, unul dintre miniştrii din Guvernul dumneavoastră i-a catalogat drept «hoţi» pe angajatorii privaţi pentru că nu au mărit salariile, motiv pentru care aţi considerat că se impune să înăspriţi şi mai mult amenzile.

Stimaţi colegi,

Legea nr.153/2017 trebuie modificată cât mai repede, astfel încât să fie eliminate nedreptăţile şi aberaţiile pe care le-a produs. Nu aceasta este legea pe care o aşteptau românii!

Salariaţii din sectorul privat şi angajatorii lor sunt atacaţi pe mai multe paliere: investiţiile publice pot fi considerate sistate, alocările bugetare fiind în 2018 la un minim istoric, investitorii privaţi sunt puşi pe fugă de impredictibilitatea legislativă, iar muncitorii sunt alungaţi de lipsa de perspectivă a unui trai decent. Avem un deficit de forţă de muncă, dar nu din cauza posibilităţilor de pe piaţa muncii, ci pentru că românii muncesc în străinătate!

Aţi promis lapte şi miere şi în salarizarea din sănătate, dar mii de oameni au ieşit în stradă. Pentru că şi pe ei i-aţi minţit! A fost nevoie de ordonanţe de urgenţă care doar au mascat şi nu au rezolvat problemele create de această lege.

Pe lângă minciună, la Ministerul Muncii se practică şi nerespectarea legii. Nu aţi aplicat legea care prevedea creşterea pensiilor cu 10% de la 1 ianuarie 2018. Aţi furat pensia românilor pe 6 luni. Asta dacă la 1 iulie nu veţi anunţa o altă amânare.

V-aţi opus majorării punctului de pensie de la începutul anului şi nimeni nu a înţeles de ce! Ne-a lămurit, în schimb, doamna Lia Olguţa Vasilescu, care, într-un exces de sinceritate, a afirmat că: «O persoană care cotizează doar la Pilonul I va ieşi cu o pensie care de multe ori e crescută artificial din pixul guvernanţilor aşa cum s-a întâmplat şi de când suntem noi la guvernare (…)»

Aşadar, în România condusă de dumneavoastră nu mai există respect pentru lege, ci pentru «pixul guvernanţilor»: salariile cresc nu pe criterii obiective, nu pe baza creşterii productivităţii, ci atunci când vreţi dumneavoastră. Însă, în loc să crească, veniturile oamenilor au scăzut. De asemenea, pensiile cresc nu atunci când scrie în Legea pensiilor, ci atunci când vrea doamna Olguţa Vasilescu, iar alocaţiile de stat pentru copii nu cresc deloc, pentru că cei mici nu votează!

Spuneţi că nu aţi avut bani la buget pentru a majora punctul de pensie de la 1 ianuarie 2018, însă, pe de altă parte, aţi îngroşat constant şi consistent categoriile celor care profită de privilegiile pensiilor speciale. Aţi stimulat pensionarea unor «bătrâni» de 40-45 de ani, momindu-i cu pensii care depăşesc cu mult valoarea salariului brut pe care-l câştigau!

Aţi promis şi o nouă lege a pensiilor, dar dacă aveţi de gând să creşteţi pensiile aşa cum aţi făcut şi creşterea salariilor – în minus – nu vă apucaţi de Legea pensiilor! Vă absolvim de consecinţele nerespectării acestei promisiuni. Respectaţi însă legea şi nu furaţi banii românilor! Aţi afectat deja peste 60.000 de pensionari din minerit şi din alte sectoare de activitate, care au primit acasă decizii de recalculare, cu pensii în minus, după zeci de ani de muncă în condiţii extrem de grele, în grupele I şi II de muncă. Şi lor le-aţi promis în campania electorală că vor beneficia de majorări ale punctajelor la pensii cu 50% şi 25%. Rezultatul? Recalculările au dus la pensii mai mici. Acum toţi pensionarii au luat drumul instanţelor. Vă dăm noi soluţia! HG 291/2017 privind dreptul la pensie pentru grupele I-II trebuie abrogată!

Sunteţi aproape de colaps cu pensiile din Pilonul I, deşi aţi împrumutat de la începutul anului peste 3 miliarde de euro şi nu vă opriţi!

Doamnă prim-ministru,

Se vede cu ochiul liber că nu sunteţi deloc luată în seamă de către miniştrii pe care se presupune că ar trebui să-i conduceţi. Ne referim, în primul rând, la furtul premeditat al celor 43 de miliarde de lei acumulaţi din contribuţiile celor peste 7 milioane de români la Pilonul 2 de pensii. În vreme ce dumneavoastră vă străduiţi să daţi asigurări că nu veţi fura economiile făcute vreme de 10 ani de către cele 7 milioane de angajaţi, Eugen Teodorovici spune că domnia sa face simulări la Ministerul de Finanţe, iar Olguţa Vasilescu anunţă că a «bătut în cuie» furtul acestor bani!

Aşa cum aţi dat garanţii că salariile nu vor scădea de la 1 ianuarie 2018, la fel aţi dat asigurări că tăierea contribuţiilor la Pilonul 2, de la 6% la 3,75%, nu va aduce contribuţii mai mici în conturile românilor! Iarăşi aţi minţit! Contribuţiile nominale au scăzut, de la 1 ianuarie 2018, cu cca. 12%, bani pe care i-aţi direcţionat către bugetul de stat, pentru a petici incompetenţa vădită a celui de-al treilea guvern PSD-ALDE.

Nu vă interesează în niciun fel faptul că peste cca. 10 ani, sistemul public de pensii nu va mai putea asigura o rată de înlocuire a salariului prin pensie nici pe jumătate din cât este astăzi! Nu vă interesează faptul că sunteţi pe cale să dărâmaţi o reformă a pensiilor susţinută în ultimii ani de toate guvernele, cu excepţia celor conduse de domnul Dragnea. Nu aveţi niciun pic de respect faţă de proprietatea privată a celor 7 milioane de români, dacă partidul v-o cere!

Poate că unii dintre colegii dumneavoastră de partid şi-au asigurat bătrâneţile, punându-şi la adăpost averi importante, prin ţări exotice, însă majoritatea populaţiei are nevoie, atunci când va ieşi din activitate, de o pensie decentă! Guvernul dumneavoastră este pe cale să facă din români cei mai săraci viitori pensionari din Europa!

Nu respectaţi nicio lege existentă, iar pe cele pe care le faceţi au grave probleme constituţionale! Acum vreţi toţi banii celor 7 milioane de români care au contribuit la Pilonul II! Găurile din economie sunt imense. Economia «bubuie», nu «duduie», aşa cum vă lăudaţi pe la televizor.

PSD-ALDE nu vrea să le asigure românilor o sursă de venit la bătrâneţe! A pus ochii atât pe banii economisiţi de români în Pilonul II, cât şi pe cei munciţi în străinătate. Românii din străinătate sunt buni pentru PSD doar dacă trimit bani în ţară. Potrivit unei statistici a Băncii Naţionale, românii trimit în ţară anual circa 4 miliarde de euro, aproape cât valoarea investiţiilor străine. Aţi demonstrat faptul că un proiect pentru cei din Diaspora şi pentru copiii lor rămaşi în ţară nu intră în priorităţile Guvernului.

Doamnă prim-ministru,

Politica Guvernului României în domeniul social se ghidează după principiul «luaţi de la unii şi daţi la alţii», deoarece Guvernul este incapabil să distribuie eventuala bunăstare generată de creşterea economică. Prin toate măsurile strâmbe pe care le-aţi adoptat nu aţi făcut decât să antagonizaţi categorii sociale şi profesionale, dezbinând întreaga Românie! Şi, cu toate aceste jonglerii, nu aveţi suficienţi bani pentru a acoperi plata pensiilor şi salariilor până la finalul anului, deşi susţineţi prin discursuri triumfaliste că se înregistrează creştere economică!

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Responsabilitatea dumneavoastră faţă de milioanele de români înşelaţi de PSD-ALDE este uriaşă şi se va vedea la votul dat asupra acestei moţiuni de cenzură!

Votaţi această moţiune şi mergeţi acasă, în circumscripţiile în care aţi fost aleşi, împăcaţi cu gândul că aţi făcut tot ceea ce trebuia pentru români şi România.

Daţi un vot favorabil acestei moţiuni şi veţi da o şansă României ca să aibă un guvern responsabil, eficient, competent, interesat exclusiv de problemele oamenilor şi nu supus doar intereselor personale ale unui singur individ!

Avem convingerea că în majoritatea PSD-ALDE se află, încă, parlamentari responsabili, care s-au săturat să le fie ruşine atunci când aud sunt întrebaţi despre Guvernul Dăncilă.

Aşteptăm un gest de responsabilitate din partea fiecărui parlamentar, care a jurat solemn că-şi va îndeplini cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor!”

Citește și...