Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut luni, răspunzând unei întrebări, că este exclusă în acest moment adoptarea modificării Codurilor penale printr-o Ordonanţă de urgenţă. Astfel, întrebat dacă este exclusă în acest moment această procedură, el a răspuns: “Da”.
“Voi aţi spus. Eu ştiu exact ce am vorbit vineri seara. Am fost acolo cu toţii şi am spus şi spun în continuare că trebuie să se grăbească procedurile, pentru că s-a întârziat foarte mult. O să facem o sesiune extraordinară, dar nu putem face o sesiune extraordinară toată vara. Şi atunci o să cer astăzi, şi eu, şi dl Tăriceanu celor din comisie să închidă odată Codul penal, să meargă la votul final, după care intră în circuitul obişnuit”, a spus Dragnea, întrebat dacă în cadrul CEx de vineri s-a discutat despre o posibilă Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale, titrează News.ro.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că modificarea Codurilor penale va fi făcută exclusiv prin procedură parlamentară, el susţinând că nu a propus nimeni şi nu s-a discutat despre adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codurilor şi nici despre adoptarea acestor modificări prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.
Senatorul PSD Niculaeu Bădălău a declarat, luni, că ar fi mai practică adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pe Codul penal, pentru că acest proiect este de un an de zile în dezbatere publică, dar că PSD trebuie să convingă şi ALDE.