Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, la Sibiu, că este ferm hotărât să candideze pentru un nou mandat de preşedinte.
Preşedintele Iohannis se află, sâmbătă, la Sibiu, la întâlnirea festivă a Promoţiei 1974-1978 a Colegiului Naţional „Samuel von Brukenthal”, titrează News.ro.
Şeful statului a făcut o declaraţie foarte scurtă, în faţa liceului, precizând că a luat o decizie ”foarte importantă” pe care doreşte să o anunţe.
”Sunt ferm hotărât să candidez pentru un nou mandat de preşedinte al României”, a afirmat Klaus Iohannis.
El se află la primul mandat de preşedinte, câştigat în anul 2014. Următoarele alegeri prezidenţiale vor avea loc în toamna anului 2019, iar potrivit Constituţiei, nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
Preşedintele Klaus Iohannis a explicat, sâmbătă, că a făcut acum anunţul candidaturii pentru un nou mandat, deoarece a considerat că este necesară clarificarea intenţiilor sale. Preşedintele a declarat, de asemenea, că în acest moment nu e niciun motiv pentru suspendarea sa şi nu are cine să o facă şi a mai spus şi-ar dori ca PSD să nu se teamă de el, ci de români.
”Mi s-a părut că scena politică românească a intrat într-o fază destul de tulbure. Evoluţia nu este satisfăcătoare şi am urmărit în ultimele luni de zile mai multe sondaje, toate arată că nivelul de nemulţumire a populaţiei este peste 80%, ceea ce este extrem, extrem de mult şi arată că lumea practic nu mai are încredere în clasa politică, nici măcar nu se mai aşteaptă la ceva bun din partea clasei politice. În acest context, am considerat că acest anunţ poate să constituie un punct interesant, poate unii vor fi încurajaţi să meargă mai departe dacă fac acest anunţ, alţii nu vor primi aşa bine acest anunţ. În orice caz, mi s-a părut că este necesară o clarificare a intenţiilor mele pentru ce urmează”, a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele şi-a exprimat convingerea că ”PSD nu este extrem de fericit” că a făcut acest anunţ.
”Nu mă tem de nicio suspendare şi deciziile pe care le iau niciodată nu le-am luat pentru că mă tem sau nu mă tem de o suspendare. Deciziile pe care le iau sunt cele pe care le consider corecte şi bune pentru România. Dar dacă discutăm mai concret despre suspendare acum, una la mână, nu este niciun motiv de suspendare, doi la mână, nu are cine să facă suspendarea”, a mai declarat Iohannis, fiind întrebat dacă se teme de o suspendare.
Întrebat dacă este de părere că PSD se teme de el, Klaus Iohannis a replicat: ”Nici nu-mi doresc să se teamă de mine, eu mi-aş dori să se teamă de români”.