Victor Ponta, reacție virulentă la Fake News-ul răspândit de PSD

Vocea.biz / 13.06.2018
Victor Ponta, reacție virulentă la Fake News-ul răspândit de PSD

Victor Ponta a avut o reacție virulentă pe Facebook după ce mai multe organizații județene ale fostului său partid au distribuit știri false despre incidentul de pe Arena Națională. Ponta își roagă foștii colegi că șteargă postările și să pună interesul partidului deasupra celui personal al liderilor săi. Fostul președinte al PSD îl nominalizează și pe cel care, în opinia sa, se face responsabil de campania de manipulare făcută de social-democrați.

Victor Ponta criticat în termeni extremi de duri informațiile manipulatoare postate pe paginile de socializare ale mai multor organizații PSD. Ponta își roagă foștii colegi să pună imaginea partidului deasupra intereselor personale ale liderilor vremelnici și îl nominalizează pe cel pe care îl consideră răspunzător de știrea falsă și răspândirea acesteia pe internet.

“Ii rog pe fostii mei colegi din PSD Tulcea , Constanta, Giurgiu, Mehedinti si din alte judete sa stearga repede aceasta mizerie care a fost postata de la Sediul Central al PSD pe conturile organizatiilor locale. Oamenii nu stiu ( asa cum stiu eu) ca aceste materiale mincinoase, manipulatoare si absolut mizerabile sunt gandite si postate direct de la Sediul Central din K10 de un personaj dubios adus de Liviu Dragnea de la Neamt ( numele lui este George Harabagiu, nu poate fi numit “sobolan” ca nu trebuie jigniti sobolanii si asculta doar de “Dom Presedinte”)! Pentru aceste minciuni oribile despre Simona Halep vor fi injurati si sanctionati pe nedrept membrii PSD / va rog – reactionati! Ps – Dragnea și Firea sunt trecători dar partidul rămâne. Membrii trebuie să apere imaginea partidului, nu a unor lideri trecători,” scrie fostul președinte al PSD.

Postările au fost criticate și de fostul ministru al PSD, Ionuț Vulpescu.

Mai mulți internauți au anunțat că vor raporta paginile respective la Facebook pentru că postează și răspândesc știri false.

Compania a anuțat, în urma scandalului din SUA, că va duce o politică mai dură în ceea ce privește conturile care sunt raportate pentru răspândirea de informații false.

Citește și...