Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat la RFI că, în opinia sa, nu există altă cale decât suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis dacă acesta refuză să aplice decizia CCR referitoare la revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. De asemenea, el a precizat că tema mitingului PSD ar putea fi legată tocmai de eventuala nerespectare a deciziei CCR de către preşedintele Klaus Iohannis, titrează News.ro.
Întrebat ce crede că va face preşedintele Klaus Iohannis, după ce Curtea Constituţională i-a cerut să o revoce pe şefa DNA, Buzatu a răspuns: „N-aş vrea să prejudec în ceea ce priveşte intenţiile preşedintelui Iohannis, însă este cert în acest moment că domnia sa s-a raliat unei opinii prin care încearcă să evite punerea în aplicare a acestei decizii. Susţinătorii acestei opinii se află în eroare, în special sunt o parte din reprezentanţii Opoziţiei, care cred că acesta este un mijloc de a demantela actuala majoritate parlamentară. Eu sper ca preşedintele, după o analiză serioasă şi după ce va constata că de fapt nu are altă cale, să pună în aplicare această decizie a CCR”.
El consideră că dacă preşedintele refuză să aplice decizia CCR, ar însemna că încalcă legea fundamentală, lucru de nedorit atât pentru PSD, dar şi pentru preşedinte.
Întrebat dacă în aceste condiţii Klaus Iohannis ar trebui suspendat, liderul PSD Vaslui a replicat: „Am să vă spun doar opinia mea, pentru că nu există o hotărâre a majorităţii parlamentare şi n-aş vrea să fiu eu acela care iniţiază momentul acesta. După părerea mea, nu există altă cale, dacă nu va pune în aplicare decizia CCR, pentru că atunci am arăta că ducem în derizoriu orice lucru şi relativizăm la maximum inclusiv prevederile Constituţiei. Nu se poate pe de o parte să afirmăm că respectăm Constituţia (…), iar pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi discurs, să contrazicem acest lucru”.
În ceea ce priveşte tema mitingului PSD din 9 iunie, Dumitru Buzatu a răspuns că tema ar putea fi tocmai nerespectarea Constituţiei şi a deciziilor CCr de către preşedintele Iohannis.
„Păi, cred că discuţia de astăzi e un exemplu foarte bun pentru a explica motivele ieşirii noastre în stradă. Dacă noi nu acceptăm ca o guvernare bazată pe o majoritate parlamentară, pe respectarea regulilor democratice, să-şi exercite atribuţiile şi protestăm împotriva acesteia în permanenţă, atunci şi acea majoritate are dreptul să iniţieze un protest împotriva lucrurilor pe care ceilalţi le susţin. Dacă ar fi să detaliem, poate că protestul nostru ar fi extrem de motivat în aceste momente, dacă vom protesta pentru nerespectarea Constituţiei, pentru nerespectarea hotărârilor CCR şi împotriva numeroaselor abuzuri care s-au produs la un anumit nivel al justiţiei şi aici cred că ne referim direct la ceea ce înseamnă activitatea DNA”, a declarat Buzatu, apreciind că “ar putea fi cel mai înalt grad de apărare a drepturilor civile, a drepturilor cetăţeneşti”, ceea trebuie să fie scopul oricărui partid politic”.
El a precizat că în Comitetul Executiv de luni se va decide în urma discuţiilor când va avea loc acest miting.
Întrebat dacă mitingul PSD se va suprapune cu parada gay din 9 iunie, din Piaţa Victoriei, liderul PSD Vaslui a răspuns: „Deocamdată nu s-a solicitat autorizarea acestui miting. Atunci când vom solicita, vom examina toate aceste ipoteze şi evident, nu ne vom suprapune cu alte manifestări ale diverselor categorii, grupuri sociale sau oricărui protestatar, care doreşte să-şi exercite acest drept”.