Dăncilă, despre cea mai importantă realizare ca premier: Am reuşit să fac o echipă şi am reuşit ca împreună să conştentizăm faptul că munca noastră e foarte importantă; eşecul – nu am reuşit să aduc un consens în societatea românească

Vocea.biz / 23.07.2018
Dăncilă, despre cea mai importantă realizare ca premier: Am reuşit să fac o echipă şi am reuşit ca împreună să conştentizăm faptul că munca noastră e foarte importantă; eşecul – nu am reuşit să aduc un consens în societatea românească

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni seară la Antena 3 că a avut o foaie de parcurs în care a trebuit să se încadreze şi se bucură că a reuşit asta, în primele 6 luni de guvernare. De asemenea, ea a afirmat că a avut foare multe lucruri care i-au ieşit privind stimularea economiei, măsuri sociale şi de dezvoltare regională. Întrebată care crede că este cea mai mare realizare a sa, Dăncilă a spus că a reuşit să facă o echipă cu miniştrii şi au conştientizat faptul că munca lor este foarte importantă, iar programul de guvernare este şi el important. Ea a mai spus că cel mai mare eşec al primelor şase luni de guvernare este faptul că nu a reuşit să aducă un “consens în societatea românească, transmite News.ro.

“Am avut o foaie de parcurs şi mă bucur că după 6 luni m-am încadrat în această foaie de parcurs. Spun acest lucru că am reuşit ca măsurile prevăzute în programul de guvernare să le punm în practică. De fapt, acesta este obiectivul primului ministru, acesta este obiectivul fiecărui ministru în parte, pentru că în urma măsurilor pe care le punem în practică suntem evaluaţi atat în cadrul coaliţiei, dar şi de către cetăţeni”, a spus Dăncilă.

De asemenea, ea a spus că a făcut multe lucruri care i-au reuşit în fiecare domeniu.

“Au fost mai multe lucruri care mi-au reuşit, multe măsuri luate pentru stimularea economiei, măsuri sociale, măsuri în cadrul dezvoltării regionale. Cred că aş putea spune fiecare (în –n.r.) domeniu care ne-ar bucura pe toţi”, a mai spus aceasta.

Întrebată care a fost cea mai mare realizare a sa, premierul a replciat: “Cred că faptul că am reuşit să fac o echipă şi că am reuşit ca împreună cu ceilalţi miniştri să conştentizăm faptul că munca noastră este foarte importantă şi că programul de guvernare este important pentru noi şi fiecare dintre noi avem responsabilitate, miniştrii pe domeniul pe care îl coordonează, eu, ca prim-ministru, de a pune în practică aceste măsuri. Pentru mine este important ca aceste măsuri au început să îşi producă efectul. Avem din ce în ce mai mulţi români care sunt mulţumiţi de venituri, avem deja investiţii, chiar dacă unele nu sunt aşa de spectaculoase, am crescut gradul de absorbţie al fondurilor UE, am deblocat programe, am simplificat legislaţia, am adus în prim-plan legi atât de aşteptate atât de administraţia locală, cât şi centrală şi mă refer la legea achiziţiilor publice, dar şi la legea parteneriatului public-privat. Cred că la finalul unui bialnţ la primul semestru din anul 2018, putem spune că avem multe realizări”.

Totodată, Dăncilă a spus că cel mai mare eşec al primelor şase luni de guvernare este faptul că nu a reuşit să aducă un “consens în societatea românească” şi că nu a reuşit ca pe proiecte importante pentru România să existe o abordare unică, o cooperare interinstituţională şi un consens în rândul partidelor politice.

Citește și...