Raluca Turcan, vicepreședinte al PNL, solicită guvernului transparență în rectificarea bugetară. Turcan somează guvernul să nu facă ca și în anii precedenți când a tăiat bani de la investițiile în infrastructură.
Raluca Turcan solicită guvernului transparență în rectificarea bugetară. Vicepreședintele PSD spune că este necesară o rectificare pozitivă, mai ales că primăriile au pierdut bani ca urmare a “revoluției fiscale”.
“Guvernul și majoritatea parlamentară PSD-ALDE susțin că economia României înregistrează una dintre cele mai mari creșteri economice din UE. Dacă lucrurile stau așa, atunci, rectificarea bugetară din luna iulie nu poate fi decât pozitivă. Solicit ministrului finanțelor publice să împartă încasările bugetare suplimentare, dacă acestea există, pe criterii transparente și către adevăratele priorități ale societății românești. Alocările suplimentare trebuie să meargă urgent pentru acoperirea pierderilor financiare înregistrate de aproape toate bugetele unităților administrativ teritoriale! Din cauza falsei revoluții fiscale, primăriile au pierdut miliarde de lei din sumele care se alocau anual din impozitul pe venit. Mai mult, primăriile au pierdut și excedentele bugetare acumulate în anii precedenți pentru a realiza investiții de interes local!,” spune vicepreședintele PNL.
Turcan dă ca exemplu autoritățile locale din Sibiu. Aici, spune vicepreședintele PNL, primăriile au pierdut din impozitul pe venit și din cotele defalcate de TVA peste 79,46 milioane de lei.
Parlamentarul atrage atenția și că primăriile nu vor reuși să se achite de obligațiile pe care le au față de cetățeni dacă banii pe care îi primesc vor fi la nivelul bugetelor din 2017. Turcan somează guvernul să nu ia bani de la investițiile din infrastructură pentru noua rectificare bugetară.
“Asigurarea unui grad de finanțare la nivelul anului 2017 nu va fi suficientă, pentru că toate cheltuielile bugetelor locale au crescut. Bugetele locale au nevoie de o finanțare mai bună, care să acopere nu numai salariile majorate, nu numai prețurile mai mari pentru bunurile publice, ci și demararea unor proiecte de investiții de interes local sau deblocare finanțării celor deja începute. Dacă Guvernul va lua dintr-o parte și va pune în altă parte doar ca să peticească nevoile de finanțare, atunci nu vom putea vorbi despre o rectificare bugetară pozitivă! Somez Guvernul să nu apeleze la același tertip ca în anul 2017, atunci când a tăiat cu peste 40% banii de investiții în infrastructură, pentru a rezolva problemele bugetare grave!”, conchide vicepreședintele PNL.