Premierul Viorica Dăncilă spune că liderii europeni s-au arătat nemulţumiţi faţă de situaţia din România, pentru că nu există înţelegere şi consens la nivelul ţării. Şeful Executivului a spus, într-un interviu pentru Antena 3, că preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a cerut să colaboreze mai bine cu factorii politici din ţara noastră şi să evite luptele politice, pentru că ele nu trebuie să existe dacă România îşi doreşte o preşedinţie de succes a Consiliului UE, titrează News.ro.
„Am fost întrebată de situaţia din România. S-a arătat nemulţumirea faptului că nu există consens, că există o luptă politică permanentă şi că această luptă politică nu are ce căuta în perioada preşedinţiei Consiliului UE şi mai mult, chiar înainte, când se pregătesc toate lucrurile pentru a prelua preşedinţia. Domnul preşedinte Juncker mi-a cerut ca să avem o bună înţelegere între toţi cei implicaţi, lucru pe care îl va cere şi domnului preşedinte Iohannis. A spus că luptele nu au ce căuta dacă vrem să avem o preşedinţie de succes a României”, a declarat premierul Viorica Dăncilă într-un interviu pentru Antena 3.
Premierul Viorica Dăncilă a avut întrevederi marţi, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu comisiarii europeni pentru buget, pentru agricultură şi pentru politică regională.