Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat luni că preşedintele Klaus Iohannis a respectat Constituţia, dar se întreabă dacă PSD aplică deciziile Înaltei Curţi cu privire la incompatibilităţile unor parlamentari.
Ea solicită demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, respingerea modificărilor la Codurile penale şi formarea unei noi majorităţi parlamentare, titrează News.ro.
“PSD aplică deciziile Înaltei Curţi pe incompatibilităţile unor parlamentari de-ai lor? Preşedintele României a respectat Constituţia. PSD o sfidează în continuare. Mingea e acum la Dragnea 100%”, a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.
Turcan spune că este obligatoriu ca Liviu Dragnea să demisioneze, modificările la Codurile penale să fie respinse şi formarea unei noi majorităţi parlamentare.
“Cerinţe obligatorii: Demisia! Respingerea Codurilor! O nouă majoritate parlamentară care să respecte Constituţia. Şi un singur articol din Codul Penal dacă este neconstituţional, ar trebui să ducă la îndepărtarea lui Dragnea de pe scena politică. Această ţară, viitorul european al românilor nu stau în Liviu Dragnea, dublu condamnat, care de pe a treia funcţie în statul român va merge direct în puşcărie”, a mai scris aceasta.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.