Parlamentarul PNL Florin Cîțu a postat pe pagina sa de Facebook un comentariu ironic la adresa ministrului Teodorovici. Liberalul, care a postat și un link la știrea despre datoria pe care o are ministrul la Fisc, spune că în acest context înțelege mai bine de ce PSD se gândește la o nouă amnistie fiscală.
Florin Cîțu a postat pe pagina sa de Facebook un comentariu ironic la adresa ministrului. Liberalul îl compară pe Eugen Teodorovici cu un “magazioner al dosarelor fiscale ale opozanților politici.” Postarea vine în contextul în care Teodorovici a reacționat rapid la întrebările lansate la televiziuni de șeful său de partid cu privire la datoriile pe care le are Klaus Iohannis în urma pierderii în instanță a unui imobil. Teodorvici a spus că este “moral” ca președintele să plătească contravaloarea chiriilor încasate statului român, asta chiar dacă statul nu e încă proprietarul clădirii.
“Această postare sper să-l facă și pe Eugen Teodorovici să înțeleagă de ce nimeni nu mai are încredere în el (nici măcar PSD-iștii lui ) și începe din ce în ce mai mult să semene cu un magazioner al dosarelor fiscale ale opozanților politici,” a scris Cîțu pe Facebook.
Parlamentarul a postat și un link către o știre care vorbește despre datoriile pe care însuși ministrul Teodorovici le are la stat. Ministrul Finanțelor figurează pe lista datornicilor publicată de Fisc, cu o restanță de peste 73 000 de lei. Teodorovici a spus că va achita banii și a argumentat că a rămas restant pentru că “s-a ocupat de finanțele țării, nu de cele personale”.
Cîțu se arată circumspect cu privire la afirmațiile ministrului și asta pentru că Eugen Teodorovici, în declarațiile făcute vineri a vorbit despre o nouă amnistie Fiscală pe care cei de la PSD ar dori să o acorde celor cu datorii la stat.
“Eugen nici nu știi cât de jalnic începi să fii. P.S. Este clar pentru toată lumea de ce vrea să dea amnistie fiscală?,” scrie liberalul la finalul mesajului său.