Daciana Sârbu a anunțat că și-a depus demisia din PSD. Europarlamentarul spune că va continua să lupe pentru cauzele în care crede.
Daciana Sârbu a anunțat că și-a depus demisia din PSD și va continua să activeze în Parlamentul European în cadrul grupului S&D. Daciana spune că va continua să lupte pentru programele de sănătate și un mediu mai curat.
”Am decis ca începând de luni, 9 iulie 2018, să mă despart de Partidul Social Democrat şi să-mi continui mandatul în Parlamentul European ca europarlamentar independent, în Grupul S&D. Voi continua să lupt pentru aceleaşi cauze în care am crezut şi până acum – programe mai bune de sănătate, drepturi egale pentru consumatorii români, şanse mai mari pentru agricultorii români, mediu mai curat pentru toţi. Iar la încheierea acestui mandat voi continua să susţin aceste proiecte şi din afara politicii”, scrie Daciana Sârbu pe pagina sa de Facebook.
Daciana este soția lui Victor Ponta și fiica fostului social-democrat Ilie Sârbu, fost ministru. Daciana Sârbu este europarlamentar din 2009.